virelai [vire’le] s.n. Mică piesă muzical-poetică, răspîndită în Franța în sec. 13-15, alcătuită din patru strofe, dintre care prima (refren) se relua, integral sau parțial, după fiecare din celelalte trei. • /<fr. virelai.

VIRELAI VIRELE/ s. n. mică piesă muzical-poetică, în Franța în sec. XIII-XV, din patru strofe, dintre care prima (refren) se relua, integral sau parțial, după fiecare din celelalte trei. (< fr. virelai)

virelai (cuv. fr.), gen muzical-poetic, folosit în Franța, din sec. 13 până în sec. 15, curent în repertoriul trubadurilor*, dar ale cărui origini sunt împinse până în epoca poeziei hispano-arabe (sec. 11). Bazat pe minimum 3 strofe, forma sa clasică se poate schematiza astfel: text: Refren r. melodie: a; Strofa I AA’B melodie: bb’a; Refren r. melodie: a; Strofa II AA’V melodie: bb’a; Refren AA’B melodie: bb’a (după Dictionnaire de la musique „Fasquelle”). În sec. 13 v. putea fi dansat (în acest caz se ortografia vireli). Tot în acest timp anumite refrene* de v. au devenit tenori (3) ai unor motete*. Cel mai mare compozitor de v. a fost, în cea de a doua jumătate a sec. 14, Guillaume de Machaut, care le-a conferit o structură polif. Unele din v.-urile sale anunță aria* de curte sau monodia (2) acompaniată a sec. 16-17. V. lai.