villancico (cuv. sp. [viλansico] „țărănesc, sătesc”), termen care desemnează o largă categorie de piese polifonice de factură populară (cântece ostășești, erotice, dansante), (1) și 2-3 instrumente acompaniatoare, caracteristice Renașterii* muzicale spaniole. Forma poetico-muzicală este specifică: strofică, cu un refren* (estribillo sau tornada) plasat nu numai după fiecare strofă centrală (coplas), ci și la începutul piesei. Linia melodică, de proveniență folc., se desfășoară în cadrul unei octave*; metrul (1) este în general binar*, iar ritmul, variat, subliniază accentele textului poetic. Lucrările compozitorilor reprezentativi pentru prima perioadă a istoriei v. sunt incluse în culegerea Cancionero Musical de Palacio, datând de la sfârșitul sec. 15 (Juan del Encina, Francesco Milán, Pedro Escobar). În sec. 16, v. se dezvoltă sub influența școlii flamande (v. neerlandeză, școală), fiind mai intens elaborat polif. În sec. 17 sunt denumite v. cantate* religioase în stilul barocului* pentru soliști* și cor* (6-12 voci). În cursul veacului următor, v. decade, termenul devenind sinonim cu villancejo („colind”).