VIZIR, viziri, s. m. Nume dat miniștrilor (sau înalților dregători) din țările musulmane. ◊ Mare-vizir = nume dat în Imperiul Otoman primului sfetnic al sultanului. – Din tc. vezir.

vizir¹ sm [At: (a. 1595-1622) ROSETTI, B. 71 / V: (înv) vez~, veziriu, ~iu, (reg) ~zur / Pl: ~i / E: tc vezir cf fr vizir] 1 Titlu dat înalților demnitari ai Imperiului Otoman care aveau însărcinări corespunzătoare acelora ale unui ministru de astăzi. 2 Persoană care avea titlul de vizir (1). 3 (Înv; pex) Înalt dregător în țările musulmane cu funcții asemănătoare acelora ale unui ministru. 4 (Îs) Mare ~ sau ~ul cel mare Titlu dat dregătorului care îndeplinea funcția de prim-sfetnic al sultanului și care avea însărcinări corespunzătoare prim-ministrului de astăzi. 5 (Îas) Persoană care purta titlul de mare vizir (4). 6 (Irn; iuz; îas) Supranume dat de contemporani lui I. C. Brătianu, prim-ministru al guvernului român. 7 (Înv; fig) Tiran. 8 (Mol) Nume dat unei poziții a arșicului în jocul de copii cu arșice Si: (reg) armaș (11). 9 (Mol; pex) Copilul care aruncă arșicul în poziția numită „vizir” (8) Si: (reg) armaș (10).

vizir s.m. (ist.) Înalt demnitar al Imperiului Otoman care avea însărcinări corespunzătoare acelora ale unui ministru; nume dat unor înalți dregători (sau miniștrilor) din țările musulmane. Emirii, vizirii și toți ofițerii așteaptă porunca (CAR.). ◊ Mare vizir sau vizirul cel mare = titlu dat în Imperiul Otoman dregătorului care deținea funcția de prim-sfetnic al sultanului, echivalentă cu aceea de prim-ministru; persoană care avea acest titlu. • pl. -i. /<tc. vezir.

VIZIR, viziri, s. m. Nume dat miniștrilor (sau înalților dregători) din țările musulmane. ◊ Mare-vizir = nume dat în Imperiul Otoman dregătorului care îndeplinea funcția de prim-sfetnic al sultanului. – Din tc. vezir.

VIZIR, viziri, s. m. (Învechit; și în forma vezir) Nume dat miniștrilor din țările musulmane. Dar n-aș vrea nici stofe cu fir... Nici largi caftane de vizir. ALECSANDRI, P. I 148. Ștafetele... plecau ca să vestească vezirului. NEGRUZZI, S. I 180. [Sultanul] își încredințează armata vizirului său, vestitului Ferhat-pașa. BĂLCESCU, O. I 195. Mare-vizir = nume dat primului-ministru al imperiului otoman. Cînd s-a sfîrșit țeremonia, marele-vizir a început să-și facă raportul despre feluritele treburi după hîrtiile pe care le ținea în mînă. CARAGIALE, P. 137. ♦ Nume dat ironic, la noi, în trecut, primului-ministru. Cînd vizirul a mers la obicinuita audiență, regele s-a închis cu dînsul în cabinetul de lucru. CARAGIALE, O. II 298. – Variantă: vezir s. m.

VIZIR ~i m. înv. Demnitar în Imperiul Otoman și în alte țări musulmane. ◊ Mare ~ nume dat primului ministru în Imperiul Otoman. /<turc. vezir

vizir m. 1. numele înalților demnitari ai Curții otomane: mare Vizir, primul ministru al Sultanului, cancelarul Imperiului, Pașă cu trei tuiuri: Împăratul o întreba și ca fată mi-o lua, cu Vizir o logodia POP; 2. Mold. (sau armaș) arșicul numit în Munt. siciu. [Turc. VEZIR, lit. hamal, fiindcă suportă povara trebilor împărăției].

vizír m. (turc. vezir, d. ar. vezir, hamal, adică „acela care poartă pe umerĭ greutatea statuluĭ”. V. alguazil). Ministru musulman, maĭ ales de externe. Fig. Iron. Satrap, tiran. Marele vizir, primu ministru. La arșic (Mold.), armaș.

vezir sm vz vizir

veziriu sm vz vizir

viziriu sn vz vizir¹

vizur sm vz vizir¹

VEZIR s. m. v. vizir.

Odaia-Vizirului f. od. partea din raiaua Brăilei, stăpânită de Domnul Țării românești printr’un ispravnic.

Viziru n. târg în centrul jud. Brăila: 6500 loc. V. Odaia Vizirului.

vizir s. m., pl. viziri

vizir s. m., pl. viziri

vizir s. m., pl. viziri

vizir

VIZIR s. armaș, sici. (~ la arșic, în jocul de arșice.)

VIZIR s. armaș, sici. (~ la arșic, în jocul de arșice.)

vizir (-ri), s. m. – Ministru, în țările musulmane. – Var. înv. vezir. Mr., megl. vizir. Tc. vezir, din arab. wazîr (Șeineanu, II, 378; Lokotsch 2160; REW 9515a), cf. ngr. βεζίρης, alb., bg., sb., pol. vezir, sp. alguacil. – Der. viziri, vb. (a exercita funcția de vizir), înv.; vizirie, s. f. (slujba de vizir); vizirlic (var. viziriat), s. n. (slujba de vizir), din tc. vezirlik, var. din fr. viziriat; viziresc, adj. (de vizir).