ventil sn [At: IC. LUM. (1840), 36¹/12 / Pl: ~e, ~uri / E: ger Ventil] 1 (Teh) Dispozitiv cu care se reglează închiderea sau deschiderea unui orificiu de trecere pentru lichide și gaze Si: registru, sertar, șuber. 2 (Teh; îs) ~ de siguranță Supapă de siguranță. 3 (Spc) Dispozitiv de închidere a valvei unei camere de cauciuc (la bicicletă, la automobil etc.).

ventil s.n. 1 (tehn.) Dispozitiv cu care se reglează închiderea sau deschiderea unui orificiu de trecere pentru lichide și gaze; ext. supapă. ♦ Mecanism care deschide tuburile unui instrument de suflat de alamă, lungind coloana de aer și avînd ca efect modificarea înălțimii sunetelor. 2 (electron.) Diodă redresoare. • pl. -e, -uri. /<germ. Ventil.

VENTIL, ventile, s. n. Supapă. ♦ Valvă cu supapă. Conductele comunică prin ventile și robinete. BOGZA, A. Î. 30. ◊ Ventil de siguranță = supapă de siguranță, v. supapă (1). ♦ Dispozitiv de închidere a valvei unei camere de cauciuc (la bicicletă, automobil etc.).

VENTIL s.n. 1. Supapă. 2. Diodă redresoare. [Pl. -le, -luri. / < germ. Ventil].

VENTIL s. n. 1. piesă servind pentru închiderea unei valve. ◊ mecanism care deschide tuburile unui instrument de suflat de alamă, lungind coloana de aer și având ca efect modificarea înălțimii sunetelor. 2. diodă redresoare. (< germ. Ventil)

VENTIL ~e n. tehn. (la unele aparate sau mașini) Dispozitiv care servește ca organ de închidere și deschidere a unui orificiu prin care circulă un fluid; supapă. /<germ. Ventil

*ventíl n., pl. urĭ (germ. ventil, d. lat. ventus, vînt). Supapă, válvulă, răsuflătoare. V. clapă.

ventil s. n., pl. ventile

ventil s. n., pl. ventile

ventil s. n., pl. ventile

VENTIL s. (TEHN.) 1. supapă, (pop.) răsuflătoare. (~ al unei valve.) 2. v. registru.

VENTIL s. (TEHN.) 1. supapă, (pop.) răsuflătoare. (~ al unei valve.) 2. registru, sertar, șuber. (~ la o conductă.)

ventil (ventiluri), s. n. – Valvă de închidere a unei supape. Germ. Ventil. – Der. ventila, vb. ( a aera), din fr. ventiler; ventilator, s. n., din fr. ventilateur; ventilați(un)e, s. f., din fr. ventilation.

ventil (germ. Zylinder- sau Drehventil), mecanism de modificare a lungimii tubului unui instrument* de suflat de alamă, având ca efect modificarea înălțimii (2) sunetelor. Inventat în 1813 de către Blühmel, mecanismul de v. a făcut posibilă înlocuirea instr. naturale* (corni, trp.) prin instr. cromatice*. Aceste instr. sunt prevăzute cu cel puțin trei v. (uneori cu patru, în funcție de varianta de fabricație). Sistemul de v. este înglobat în tubul (tuburile) instr. și funcționează la apăsarea unei clape (3) care mișcă circular un cilindru din interiorul tubului. Acest cilindru, prevăzut cu două orificii transversale, lasă aerul să pătrundă în „cotul” suplimentar al tubului, închizând totodată calea de dinainte a coloanei de aer (când clapa nu era apăsată și cilindrul deconectat). Prin acționarea primului v., coloana de aer se lungește, coborând sunetul cu un ton* întreg; al doilea v. coboară sunetul cu un semiton*; al treilea v. coboară sunetul cu o terță* mică. Prin combinarea acțiunii v. (apăsarea simultană a 2 sau 3 clape) se obțin și alte modificări ale înălțimilor. Schematic: 1-ul v.; ton întreg: 2-lea v.: semiton; 3-lea v.: terță mică (1 1/2 ton); 1-ul și al 2-lea v.: 1 1/2 ton; 1-ul și al 3-lea v.: 2 1/2 tonuri; 2-lea și al 3-lea v.: 2 tonuri întregi; 1-ul, al 2-lea și al 3-lea v.: 3 tonuri întregi. O variantă mai nouă de v. este pistonul*.

Ventil, -ă v. Vînt II 1, 2.