VECIN, -Ă, vecini, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (II) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran dependent de stăpânul feudal; rumân, iobag. – Lat. vicinus.

vecin, ~ă [At: PSALT. 20 / V: (îrg) vicin a, sm / Pl: ~i, ~e / E: ml ^*vecinus (vicinus)] 1 a (D. corpuri, suprafețe, unități teritoriale etc.) Situat în imediata apropiere sau la o distanță relativ mică în raport cu ... Si: limitrof, (rar) vicinal (1). 2 a (D. corpuri, suprafețe, unități teritoriale etc.) Care are hotar comun (cu ...) Si: limitrof, (rar) vicinal (2). 3 sf (Îvr) Țară vecină. 4 a (Rar) Care are loc la o distanță relativ mică. 5 a (D. oameni) A cărui proprietate se află în imediata apropiere sau la o distanță relativ mică (în raport cu ...) Si: (rar) vecinaș (1). 6 a (D. oameni sau colectivități umane) Care trăiește într-un teritoriu vecin, într-o țară vecină. 7 a Care aparține unei populații dintr-un teritoriu vecin (1). 8 a Propriu unei populații dintr-un teritoriu vecin (1). 9 a (Înv; de obicei urmat de determinări introduse prin pp „cu”) Care este puțin depărtat în timp (în raport cu ...). 10 a (Îvr) Iminent. 11 a (Fig; de obicei urmat de determinări introduse prin pp „cu” sau, îvr, în dativ) Care prezintă caractere (esențiale) comune. 12 a (Fon; rar; d. sunete) Învecinat. 13 smf Persoană a cărei locuință, a cărei proprietate etc. se află în imediată apropiere sau la o distanță relativ mică (în raport sau ...) Si: (îvp) megieș, (înv) răzeș. 14 smp (Trs; înv; îs) Tată de ~i Primar². 15 smp (Îas) Șef² al unei vecinătăți (11) sau al unei vecinii (3). 16 smp (Îla) Din (sau de prin) ~i Care este din (sau de prin) apropiere. 17 smp (Îlav) În (sau prin) ~i În (sau prin) apropiere. 18 sm (Reg; fam; la vocativ) Termen cu care se adresează cineva unei persoane căreia vrea să-i arate bunăvoință. 19 smp Populație, popor care trăiește într-un teritoriu vecin, într-o țară vecină. 20 smp Stat vecin. 21 sm Suveran al unei țări vecine. 22 smf Persoană care, într-o anumită împrejurare, ocupă locul cel mai apropiat (de cineva). 23 smf Persoană care se află în (imediata) apropiere (a cuiva). 24 sma (Înv; mai ales în textele religioase) Seamăn. 25 sm (Reg) Persoană care se întovărășește cu cineva în vederea alcătuirii unei stâne pentru văratul¹ oilor Si: (reg) sâmbraș. 26 sm (În epoca feudală în Moldova; în Țara Românească atestat numai în documentele slavo-române) Țăran aservit, împreună cu bunurile sale, unui stăpân feudal, căruia în datora rentă în muncă, în produse sau în bani Si: rumân, iobag, șerb, serv, (înv) vecinaș (4).

vecin, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre corpuri, suprafețe, unități teritoriale) Care este situat, se află, stă alături, la o distanță relativ mică, în apropiere de cineva sau de ceva. Îi spune că preotul e dus la satul vecin (SIO.). ◊ (urmat de determ. introduse prin prep. „cu”) Să nu mai îndrăznească a trece pe ulița vecină cu palatul (RĂȘ.). ♦ Care are hotar (cu...). Cele două moșii sînt vecine. 2 (despre oameni) A cărui locuință, proprietate etc. se află în imediată apropiere sau la o distanță relativ mică (de..., în raport cu...). Se întoarse acasă însoțită de familia unui boiernaș vecin (SIO.). ♦ (despre popoare, colectivități sau despre reprezentanții acestora) Care trăiește intr-o țară apropiată sau într-un teritoriu apropiat. Românii și alte popoare vecine au organizat o conferință regională. ◊ (cu determ. introduse prin prep. „cu”) România este vecină cu Bulgaria. ♦ Care aparține, care este propriu unei populații dintr-un teritoriu aflat în apropiere, unui popor dintr-o țară apropiată. Italiana și franceza sînt limbi romanice vecine. 3 Fig. (mai ales cu determ. introduse prin prep. „cu”) Care prezintă caractere (esențiale) comune, trăsături apropiate. O purtare vecină cu inconștiența. II 1 s.m., s.f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva (în raport cu...). ◊ Zic. Găina vecinului e mai grasă. ◊ Loc.adj. Din (sau de prin) vecini = care este din (sau de prin) apropiere. ◊ Loc.adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. ♦ (fam.; la vocat.) Termen cu care i se adresează cineva unei persoane căreia vrea să-i arate bunăvoință. ♦ Popor, stat etc. care este vecin cu alt popor, cu alt stat etc. ♦ Suveran, conducător al unei țări vecine. Împăratul purta război c-un vecin al lui (EMIN.). 2 s.m., s.f. Persoană care, într-o anumită împrejurare, ocupă locul cel mai apropiat (de cineva), care se află în (imediata) apropiere (a cuiva). La cafenea, îmi era vecin de masă (M. I. CAR.). 3 s.m. art. (bis.) Aproapele. Vom iubi pre vecinii noștri... ca înșine pre noi (ANTIM). III s.m. (în Ev. Med., mai ales în Mold.) Țăran aservit stăpînului feudal, obligat să facă acestuia prestații în muncă sau să dea contribuții în natură ori în bani; rumân, iobag. • pl. -i. /lat. *vecīnus, -a, -um = vicīnus, -a, -um.

VECIN, -Ă, vecini, -e, adj., subst. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (I1) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. Țăran aservit stăpânului feudal din Moldova medievală, obligat să facă acestuia prestații în muncă sau să dea contribuții în natură ori în bani; rumân, iobag. – Lat. vicinus.

VECIN¹, vecini, s. m. (Mold.; în orînduirea feudală) Șerb. Stăpînul, pentru a sa mulțumire, rădica de prin sate toți vecinii cu gloata, de rămîneau țearinile nearate. ODOBESCU, S. A. 84. Vom ridica țara în picioare, vom ridica slugile și vecinii noștri. NEGRUZZI, S. I 141. C. Mavrocordat dezrobește vecinii. id. ib. 277.

VECIN², -Ă, vecini, -e, adj. Care șade, este, se află alături sau în apropiere de persoana care vorbește sau despre care se vorbește sau de obiectul în discuție; învecinat. Se dusese într-un sat vecin. DUMITRIU, P. F. 223. De la o masă vecină îi strigă un vecin. CAMIL PETRESCU, U. N. 222. Județele vecine erau cuprinse de valul răzvrătirii. REBREANU, R. II 84. Toate femeile din sat și de prin meleagurile vecine vorbeau despre soacra cu trei nurori. CREANGĂ, P. 16.

VECIN³, -Ă, vecini, -e, s. m. și f. Persoană care se află, șade lîngă, alături sau în apropiere de cineva sau de ceva. Asupră-mi căutau frumoși admirativi ochii vecinei mele. GALACTION, O. I 58. Ce s-a ales din casa asta, Vecine Neculai al popii. GOGA, P. 19. Pe drumul de drumeți sărac Mai vezi fugind cîte-o vecină. COȘBUC, P. II 51. Mă cunoșteau vecinii toți, Tu nu m-ai cunoscut. EMINESCU, O. I 191. ◊ Loc. adj. Din vecini = care se află în apropiere, în vecinătate. Le-aduci aminte De-o fată din vecini. COȘBUC, P. I 215. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = pe la cei din apropiere, din vecinătate. Puse cîrligul la ușa tinzii și plecă prin vecini să-și stîmpere amarul. VLAHUȚĂ, N. 25. Junele cimpence se duceau... să petreacă sărbătoarea în vecini. ODOBESCU, S. I 385.

VECIN³ ~i m. (în evul mediu) Țăran dependent, obligat să lucreze pământul stăpânului și să aducă contribuții în bani sau în natură; iobag; șerb; serv. /<lat. vecinus

VECIN² ~i m. 1) Persoană care trăiește în vecinătate. 2) Persoană care se află alături. /<lat. vecinus

VECIN¹ ~ă (~i, ~e) Care se află în vecinătate; situat la o distanță relativ mică. Oraș ~. /<lat. vecinus

VECIN s.m. (Mold.) Iobag. Le-au înzăstrat cu multe sate cu vecinii. UTRECHE. Cine au șezut în sat boieresc doisprezece ani să rămîie vecin. PSEUDO-COSTIN. Au poroncit Vodă cu mare hotărîre se nu mai fie vecini de aici înainte. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU; cf. PRAV.; PSEUDO- MUSTE; NECULCE. Etimologie: lat. vicinus. Vezi și vecinătate, vecini, vecinie. Cf. iobagi, jelear, rumân.

vecin m. 1. cel ce stă, cel ce locuește lângă altul: are vecini buni; 2. șerb, în Moldova (numit în Muntenia rumân): piară orice proclet, țăran, vecin, stăpân! AL. ridică de prin sate toți vecinii cu gloata OD. [Lat. VECINUS; sensul 2 revine la «(țăran) vecin», adică pământean, lit. locuitor învecinat (sens deja familiar latinității medievale)]. ║ a. învecinat: țările vecine.

vecín, -ă adj. (lat. vicinus, vechĭ *vĕcĭnus, *sătean, *consătean, vecin (Nied. 82), d. vîcus, cartier, mahala, orășel, sat, fermă [cp. cu cĭofligar], rudă cu vgr. oîkos, domiciliŭ; it. vicino, pv. vezi, fr. voisin, cat. vehi, sp. vecino, pg. vezinho. Cp. cu *pesat, păsat din pîsatum și să 2 din sî. V. dieceză, econom, paroh). Care stă, se află orĭ locuĭește alăturĭ: un incendiŭ a izbucnit la vecin, vecina asta are limbă rea. Odinioară (lat. vicinus, sătean), șerb în Moldova, numit în Țara Românească rumân (Iorga, Ist. Arm. I, 59). Adj. Învecinat, apropiat: oraș vecin, țară vecină, inima e vecină stomahuluĭ (saŭ cu stomahu), cînele e vecin (seamănă) cu lupu. V. megieș și podan.

vicin a, sm vz vecin

vecin adj. m., s. m., pl. vecini; adj. f., s. f. vecină, pl. vecine

vecin adj. m., s. m., pl. vecini; adj. f., s. f. vecină, pl. vecine

vecin adj. m., s. m., pl. vecini; f. sg. vecină, pl. vecine

VECIN adj., s. 1. adj. v. învecinat. 2. adj. învecinat, limitrof, mărginaș, (reg.) megieș, mejdaș, (înv.) megieșesc, megieșit. (Pe teritoriul ~.) 3. s. (pop.) megieș, (înv. și reg.) apropiaș, (Maram. și nordul Transilv.) somsid, (înv.) împrejuraș, împrejurean, răzeș, răzoraș. (~ul meu de casă.) 4. s. v. iobag.

VECIN adj., s. 1. adj. alăturat, învecinat, (livr.) adiacent, (înv.) sinoriaș. (Locuri ~.) 2. adj. învecinat, limitrof, mărginaș, (reg.) megieș, mejdaș, (înv.) megieșesc, megieșit. (Pe teritoriul ~.) 3. s. (pop.) megieș, (înv. și reg.) apropiaș, (Maram. și nordul Transilv.) somsid, (înv.) împrejuraș, împrejurean, răzeș, răzoraș. (~ meu de casă.) 4. s. (IST.) iobag, rumân, șerb, (rar) serv, (înv.) prost. (Țăranul dependent se numea ~ în Moldova, „iobag” în Transilvania și „rumân” în Țara Românească.)

LIMBA-VECINEI s. v. limba-cerbului, năvalnic.

limba-vecinei s. v. LIMBA-CERBULUI. NĂVALNIC.

vecin (-nă), adj. – Bovin. Lat. vaccinus (Candrea). Se folosește numai în numele de plantă limbă vecină, s. f. (Scolopendrium vulgare).

vecin (-nă), adj. – 1. Apropiat, alăturat, proxim, imediat. – 2. (S. m.) În Mold., înv., supus în slujba feudalului. Mr. vițin, istr. vecin. Lat. večῑnus (Pușcariu 1869; Rew 9321), cf. vegl. vicain, it. vicino, prov. vezin, fr. voisin, cat. vehi, sp. vecino, port. vizinho. – Der. vecină, s. f. (femeie care locuiește în apropiere); vecinătate (mr. viținătate), s. f. (proximitate, apropiere; starea de vecini dependenți de proprietarii de pămînt), posibil din lat. vῑcῑnĭtātem (Pușcariu 1870); vecini, vb. (a fi vecin; a face pe cineva servil), înv.; vecinie, s. f. (condiția de iobag supus) înv.; învecina, vb. refl. (a fi vecin); vecinaș, s. m. (înv., vecin, supus); vecinesc, adj. (de vasal, de supus).

Iam proximus ardet Ucalegon (lat. „Arde la vecinul Ucalegon” – sau, tradus liber: „Arde la vecini!”) Vergiliu, Eneida (II, vers. 311) – din pasajul unde Enea povestește cum, trezit din somn și văzînd Troia în flăcări, a exclamat: „Mistuit de foc, palatul lui Deifob s-a prefăcut într-un morman de ruine; și iată, acum s-a aprins și casa de alături a lui Ucalegon!” Se citează, spre a preveni pe oameni să nu rămînă nepăsători față de nenorocirea unui vecin, căci aceeași nenorocire, ca și văpaia unui incendiu, se poate răsfrînge și asupra noastră. LIT.

vecinul Costică expr. (eufem.) W.C.