VĂTĂMAN, vătămani, s. m. (în Evul Mediu, în Moldova) 1. Conducător al obștii dintr-un sat liber. 2. Reprezentant al stăpânului de pământ dintr-un sat aservit, însărcinat cu îndeplinirea obligațiilor locuitorilor satului față de stăpân. – Din rus., ucr. ataman.

vătăman sm [At: (a. 1422) cf DERS / V: vatam~ / Pl: ~i / E: vsl ватаманъ, pn wataman] 1 (În epoca feudală, în Moldova) Conducător al unui sat liber sau al unei cete de săteni liberi, devenit, uneori reprezentant al stăpânului feudal în satele aservite. 2 (Mai târziu, în administrația rurală din Moldova) Slujbaș la primărie însărcinat, mai ales, cu strângerea dărilor și a impozitelor. 3 (Mol; îe) A ședea (uitată) ca fata ~ului A-și irosi timpul, uitând de griji, de obligații. 4 (Iuz) Aprod (la o instituție). 5 (Iuz) Om de serviciu la o școală. 6 (Rar) Conducător (1).

vătăman s.m. (în Ev. Med., în Mold.) 1 Conducător al obștii dintr-un sat liber, devenit, uneori, reprezentant al proprietarului feudal în satele aservite, însărcinat cu controlul și cu executarea obligațiilor locuitorilor satului față de acesta. ♦ (în administrația rurală) Slujbaș la primărie însărcinat, mai ales, cu strîngerea dărilor și a impozitelor. 2 (arh.) Căpetenie, conducător. Vatamanul acelor neguțători... asculta cu luare-aminte aceste lămuriri (SADOV.). • pl. -i. și vataman s.m. /<sl. veche ватаманъ, pol. wataman.

VĂTĂMAN, vătămani, s. m. (În evul mediu, în Moldova) 1. Conducător al obștii dintr-un sat liber. 2. Reprezentant al stăpânului de pământ dintr-un sat aservit, însărcinat cu îndeplinirea obligațiilor locuitorilor satului față de stăpân. – Din rus., ucr. ataman.

VĂTĂMAN, vătămani, s. m. (Învechit) Conducătorul unui sat (aparținînd domnitorului), ajutor al vornicului, însărcinat cu strîngerea dărilor. Vom aprinde focurile, vom trage clopotele, vom trimite pe vătămani cu porunca. DELAVRANCEA, O. II 245. Vornicul Nic’ a Petricăi, cu paznicul, vătămanul și cîțiva nespălați de mazili, se purtau printre oameni de colo pînă colo. CREANGĂ, A. Tu, pîntece... nu te-i mai sătura Cum nu se satură iadul De strîns ispravnici... popi, vornici și vătămani. TEODORESCU, P. P. 168.

VĂTĂMAN ~i m. înv. Slujbaș însărcinat cu încasarea dărilor la sate. /< pol. wataman, ucr. vataman

VĂTĂMAN s.m. (Mold.) Reprezentant al stăpînului feudal în satele aservite. A: Au scris cărți pe la stăpînii satelor și pe la vornicei și pe la vătămani, să-i scoală pe toți la rumte. NECULCE. // C: Vĕteman. AC, 377. Etimologie: pol. wataman, ucr. vataman. Cf. p î r c ă l a b.

vătăman m. Mold. sătean fruntaș, ajutor de primar (într’un sat): paznicul, vătămanul și câțiva nespălați de mazili CR. [Rut. VATMANŬ, căpitan (v. ataman)].

vătămán și vatamán m. (rut. vatamăan. V. hatman și ataman). Mold. Vechĭ. Șef de sat (jude) numit orĭ ales (V. cneaz). Azĭ. Fig. A ședea ca fata vatamanuluĭ, a ședea bimbașa, a huzuri, a nu lucra nimic. Maĭ pe urmă. Ajutor de primar rural. Vătăjel. Servitor pe la autoritățĭ (aprod) orĭ pe la școale (pedel). V. pasnic 1.

vataman sm vz vătăman

vataman s.m. v. vătăman.

vatamán, V. vătăman.

vătăman s. m., pl. vătămani

vătăman s. m., pl. vătămani

vătăman s. m., pl. vătămani

VĂTĂMAN s. vătășel, vornicel. (~ul era ajutorul vornicului la sate.)

VĂTĂMAN s. v. primar.

VĂTĂMAN s. vătășel, vornicel. (~ era ajutorul vornicului la sate.)^[1] modificată

vătăman s. v. PRIMAR.