Varvara (Sfânta) f. V. Barbura.

varvar, ~ă [At: COD. VOR. 96/13 / Pl: ~i, ~e / E: slv варъваръ, ngr βάρβαρος] (Înv) 1 smp (Șdp) Nume dat de vechii greci și de romani³ popoarelor și populațiilor străine. 2-3 sm, a (Persoană) de altă origine decât elenă sau romană Si: barbar (1-2). 4-5 sm, a (Pex) (Persoană) de altă origine etnică. 6-7 sm, a (Persoană) de altă religie. 8-9 sm, a (Persoană) fără nici o religie Si: barbar (5-6), păgân. 10-11 sm, a (Persoană) necivilizată, primitivă. 12-13 sm, a (Persoană) incapabilă de a înțelege cultura Si: barbar (7-8). 14-15 sm, a (Persoană) lipsită de rafinament Si: barbar (9-10). 16 a (D. modul de exprimare) Caracteristic oamenilor necultivați. 17-18 sm, a (Persoană) cu o comportare crudă, sălbatică.

vârvara sfa [At: ARH. FOLK. III, 46 / E: Varvara] Sărbătoare populară creștină, care se ține la 4 decembrie, pentru a feri copiii de vărsat¹.

varvar, -ă s.m., adj. (înv.) Barbar. • pl. -i, -e. /<slav. варъваръ, ngr. βάρβαρος.

VARVAR, -Ă, varvari, -e, s. m. și f. (Învechit și arhaizant) Barbar (1). Ați rîvnit la viața de fiare a unor varvari cum ne numiți voi. C. PETRESCU, R. DR. 10. ◊ (Adjectival) Ocărîndu-se și hiritisindu-se în cea mai varvară harababură de graiuri și de seminții. C. PETRESCU, A. R. 9. – Accentuat și: varvar.

VARVAR, -Ă, varvari, -e, s. m. și f. (Înv.) Barbar. – Ngr. varvaros.

vàrvar a. și m. barbar: taci, varvarule! AL. [Gr. mod.].

várvar, V. barbar.

varvar adj. m., s. m., pl. varvari; f. sg. varvară, pl. varvare

VARVAR adj., s. v. străin.

VARVAR adj. v. barbar, primitiv, sălbatic.

varvar adj., s. v. STRĂIN.

varvar adj. v. BARBAR. PRIMITIV. SĂLBATIC.

VARVARA forma calend. ort. pt. Barbura, < lat. Barbara; VARVAR lat. Barbarus. I. Feminine. 1. Vărvara, mold. (16 A IV; – ard. (Moț); Avărvarei, E. act. Varvari fam. ard. act., matronim (inform. Al. Cristurean) 2. Vîrvara, 1726, ard. (Paș; Ard; Mar); Vîrvoară, ard. (Viciu 35) 3. Virvară, mar. (Ard, I 245). 4. Vîrvari (Ard II 141); Cu v trecut în f: Fărvara (B Cr 75). 5. Cu apocopă A) Varva (Moț); B) Vîrva f. (16 A I 63, 327); C) Verva (Mar). 6. Scurtat: Arva v. ac. 7. Cu apoc. Var-: Vară, N. act. și derivatele, v. acesta Partea II-a;. + -uca, Văruca, ard. (etim. Paș), cf. ard: văruca „verișoară”. II. Forme de masculin: 1. *Varvăr: marital. Vărvăroaia f, olt. (Sd XXII); matronim: Avărvăroaie, N., act. 2. Vărvora b. -(17 B I 269). 3. Varvăriciu, cu soția sa Vărvara mold., 1696 (RI II 147). 4. Prob. Vorvoreanu, fam., olt., după un top. *Vîrvor, cu asimilare regresivă. 5. Cu v < h: Vărhare b (16 B VI 185); Varharoae (16 B I 125) marital; cf. blg. въpxapи, în plural, „ramuri”.

Vărvara v. Varvara I 1.

Vîrva, -ra v. Varvara I 2, 5 a.