VARIAȚIE, variații, s. f. 1. Schimbare, transformare; stare a unui lucru care se prezintă sub diferite forme, în mod variat; trecere de la o formă la alta; aspect variabil, schimbător. ◊ (Mat.) Variația unei funcții = diferența dintre valorile unei funcții în două puncte ale ei. ♦ Diversitate, felurime. ◊ (Mat.) Calculul variațiilor = calcul întrebuințat în analiza infinitezimală (prin care se rezolvă anumite probleme a căror soluție nu se poate obține prin calcul diferențial). ♦ Spec. (Biol.) Schimbare a unei însușiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal și vegetal. 2. (În forma variațiune) Modificare a unei teme muzicale sub raportul melodiei, al ritmului, al măsurii, al armoniei, al tonalității etc. ♦ Dans solistic clasic, variat și de virtuozitate. [Pr.: -ri-a-. – Var.: variațiune s. f.] – Din fr. variation, lat. variatio, -onis.

variație sf [At: PLEȘOIANU, T. I, 47/21 / P: ~ri-a~ / V: ~țiune, (înv) ~țione sf, variațion (Pl: ~uri, ~oane) sn, ~iăciune, (îvr) ~iaciune sf / Pl: ~ii / E: fr variation, lat variatio, -onis] 1 Trecere succesivă sau alternativă de la o stare la alta, de la un aspect la altul etc. 2 Modificare (repetată) a valorii (unei mărimi sau a unei cantități). 3 (Îs) Metoda ~țiilor concomitente Metodă inductivă conform căreia cauza sau una dintre condițiile necesare ale unui fenomen care prezintă transformări sau fluctuații rezidă în transformările sau fluctuațiile corespunzătoare ale unui alt fenomen. 4 Oscilație a unui aparat de măsură care indică valori fluctuante. 5 (Rar; șîs ~ția compasului) Declinație magnetică. 6 (Îs) Calculul ~țiilor sau (înv) calculul de ~țiuni Parte a analizei matematice care se ocupă cu determinarea valorilor maxime sau minime ale funcțiilor, exprimate prin integrale. 7 (Mat; șîs ~ția unei funcții) Comportare a valorilor funcției atunci când variabila independentă parcurge domeniul de definiție al funcției. 8 Schimbare (a unei ocupații, a unei situații, a unor circumstanțe etc.). 9 Multiplicare a ipostazelor, a formelor de manifestare în cadrul aceluiași fenomen Si: diversificare (1), variere (2). 10 Varietate (1). 11 (Îf ~țiune; mpl) Modificare melodică, ritmică, armonică etc. a unei teme¹, a unui motiv muzical, cu menținerea elementelor caracteristice fundamentale. 12 Piesă muzicală realizată prin variațiuni (11) succesive. 13 Dans solistic clasic, variat și de virtuozitate. 14 (Blg) Schimbare a unei însușiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. care diferențiază individual organismele vii. 15 Schimbare a nivelului unei variabile statistice de la un element la altul în cadrul unei colectivități, sub influența factorilor esențiali și întâmplători.

variație s.f. 1 Trecere succesivă sau alternativă de la o stare la alta, de la un aspect la altul etc.; schimbare, transformare; stare a unui lucru care prezintă (multe) schimbări. Importante variații climatologice. ♦ Diversitate, felurime. O mare variație de oferte editoriale. 2 (biol.) Apariție a unui caracter nou morfologic, fiziologic, biochimic etc. la unul sau mai mulți indivizi ai unei specii animale sau vegetale. 3 (mat.; și variația unei funcții) Diferența dintre valorile unei funcții în două puncte ale ei (în succesiunea stabilită de domeniul de definiție). ◊ Calculul variațiilor = calcul întrebuințat în analiza infinitezimală (prin care se rezolvă anumite probleme a căror soluție nu se poate obține prin calculul diferențial). 4 (statist.) Schimbare a nivelului unei variabile statistice de la un element la altul în cadrul unei colectivități sub influența factorilor esențiali sau întîmplători. 5 (muz.; informa „variațiune”) Modificare melodică, ritmică, armonică etc. a unei teme muzicale, cu menținerea elementelor caracteristice fundamentale. ♦ Piesă muzicală realizată prin asemenea modificări succesive. ◊ Temă cu variațiuni v. temă. 6 (Numele unui) dans solistic clasic, variat și de virtuozitate. • sil. -ri-a-. pl. -ii. g.-d. - iei. și variațiune s.f. /<fr. variation, lat. variatĭo,-onis, it. variazione.

VARIAȚIE, variații, s. f. 1. Schimbare, transformare; stare a unui lucru care se prezintă sub diferite forme, în mod variat; trecere de la o formă la alta; aspect variabil, schimbător. ◊ (Mat.) Variația unei funcții = diferența dintre valorile unei funcții în două puncte ale ei. ♦ Diversitate, felurime. ◊ (Mat.) Calculul variațiilor = calcul întrebuințat în analiza infinitezimală (prin care se rezolvă anumite probleme a căror soluție nu se poate obține prin calcul diferențial). ♦ Spec. (Biol.) Schimbare a unei însușiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal și vegetal. 2. (În forma variațiune) Modificare a unei teme muzicale sub raportul melodiei, al ritmului, al măsurii, al armoniei, al tonalității etc. ♦ Dans solistic clasic, variat și de virtuozitate. [Pr.: -ri-a-. Var.: variațiune s. f.] – Din fr. variation, lat. variatio, -onis.

VARIAȚIE, variații, s. f. (Și în forma variațiune) Faptul că un lucru se poate prezenta sub aspecte diferite (ca urmare a unor împrejurări diferite); trecere de la un aspect la altul; înfățișare deosebită sub care se poate prezenta unul și același lucru. Variație de temperatură. ▭ Aspectele și variațiile ei (= ale naturii) trebuie să fie pentru noi tot așa de interesante ca și manifestările pasiunilor omenești. SADOVEANU, E. 174. De jur împrejur, pe variația infinită a imensei perspective, se risipeau umbrele norilor. GALACTION, O. I 346. ♦ Diversitate, felurime. Nu puteam să admir destul variația de culori și de nuanțe. GALACTION, O. I 93. ◊ (Mat.) Calculul variațiilor = calculul întrebuințat în analiza infinitezimală (prin care se rezolvă anumite probleme a căror soluție nu se poate obține prin calculul diferențial). 2. (Muz.; numai în forma variațiune, mai ales la pl.) Modificare a unei teme muzicale sub raportul ritmului, măsurii, armoniei, tonalității etc., păstrîndu-se în mod obligator legătura cu tema principală. «Carnavalul de Veneția» cu variațiuni! CARAGIALE, O. I 377. – Variantă: variațiune s. f.

VARIAȚIE s.f. 1. Schimbare; stare a unui lucru care prezintă (multe) schimbări. ♦ Diversitate, felurime. ♦ (Biol.) Schimbare a unei însușiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal și vegetal. 2. (La pl.; și în forma variațiuni) Piesă muzicală compusă pe o temă sau pe un motiv dat, căruia i se adaugă diferite ornamentații. ♦ Dans solistic clasic, variat și de virtuozitate. 3. (Mat.) Variația unei funcții = diferența dintre valorile funcției în două puncte. 4. (Statist.) Schimbare a nivelului unei variabile statistice de la un element la altul în cadrul unei colectivități sub influența anumitor factori. [Gen. -iei, var. variațiune s.f. / cf. fr. variation, lat. variatio].

VARIAȚIE s. f. 1. schimbare, transformare; stare a unui lucru care prezintă schimbări. ◊ diversitate, felurime. 2. (biol.) apariție a unui caracter nou la unul sau mai mulți indivizi ai unei specii. 3. (mat.) ~ unei funcții = diferența dintre valorile funcției în două puncte; calculul ~ ilor = capitol al analizei funcționale care studiază proprietățile variațiilor de funcții. 4. schimbare a nivelului unei variabile statistice de la un element la altul în cadrul unei colectivități. (< fr. variation, lat. variatio)

VARIAȚIE ~i f. 1) Trecere de la o stare (sau formă, valoare) la alta. 2) Diferență dintre două stări (sau forme, valori) succesive; modificare; schimbare; transformare. ~a temperaturii. ~ a intensității. 3) muz. Modificare a unei teme prin intermediul anumitelor procedee. 4) Compoziție muzicală, constând dintr-o temă și din modificările de ritm ale acesteia. 5) mat. Modificare a valorii unei mărimi sau funcții. [G.-D. variației; Sil. -ri-a-ți-e] /<fr. variation, lat. variatio, ~onis

variaciune sf vz variație

variațion sn vz variație

variațione sf vz variație

variațiune sf vz variație

variăciune sf vz variație

variațiune s.f. v. variație.

VARIAȚIUNE s.f. v. variație.

VARIAȚIUNE s. f. (muz.) tehnică de modificare melodică, ritmică, armonică etc. a unui motiv, a unei teme etc. ◊ dans solistic clasic, variat și de virtuozitate. (< fr. variation)

variați(un)e f. 1. schimbare; 2. ornamente adaose la un motiv muzical.

*variațiúne f. (lat. variátio, -ónis). Schimbare, trecere de la o formă la alta: în România îs marĭ variațiunĭ de temperatură. Pl. Muz. Ornamente aplicate uneĭ melodiĭ fără să te depărtezĭ de elementele temeĭ principale. – Și -áție (rus. cariĭáciĭa).

variație (modificare, diversificare) (desp. -ri-a-ți-e) s. f., art. variația (desp. -ți-a), g.-d. art. variației; pl. variații, art. variațiile (desp. -ți-i-)

variație (modificare, diversificare) (-ri-a-ți-e) s. f., art. variația (-ți-a), g.-d. art. variației; pl. variații, art. variațiile (-ți-i-)

variație s. f. (sil. -ri-a-ți-e), art. variația (sil. -ți-a), g.-d. art. variației; pl. variații, art. variațiile (sil. -ți-i-)

variație

variațiune (compoziție muzicală, dans) (desp. -ri-a-) s. f., g.-d. art. variațiunii; pl. variațiuni (variațiune pe o temă de...)

variațiune (piesă muzicală) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. variațiunii; pl. variațiuni

variațiune s. f., pl. variațiuni

VARIAȚIE s. 1. modificare, schimbare. (~ temperaturii.) 2. v. diversitate.

VARIAȚIE s. 1. modificare, schimbare. (~ temperaturii.) 2. diversitate, felurime, multiplicitate, multilateralitate, pluralitate, varietate. (O mare ~ de aspecte.)

Variație ≠ constanță, uniformitate

variație (fr. variation; germ. Variation; engl. variation; it. variazione) 1. Procesul alternării unei unități a discursului muzical (motiv*, frază*, perioadă*, structură armonică, temă*, secțiune, etc.) în condițiile conservării relative a identității aceleia. Alterarea variațională survine în urma efectuării unei sau unor operații asupra unității supuse v., operații care afectează a) substanța însăși sau b) relațiile de poziție (contextuale) pe care acestea le contractează cu alte unități ale discursului. Operațiile (modalitățile sau procedeele) variaționale substanțiale sunt: deformarea intervalică și ritmică, tronsonarea, amplificarea, inversarea*, recurentarea (sau recurența*), recurența inversării, augmentarea*, diminuarea* etc.; ele pot fi reduse, în ultimă instanță, la trei operații elementare: suprimarea, adjoncția și substituția unor valori (I, 3) intonaționale, ritmice, dinamice și timbrale prin alte valori. Operațiile (modalitățile sau procedeele) variaționale contextuale sunt repetarea și secvențarea (II, 2); v. și progresie. 2. Unitate a discursului muzical care constituie o rezultantă a procesului variațional [v. și variantă (I, 1)]. 3. (la pl.) Genul (I, 2) temei cu variațiuni (ex. Variațiuni pe o temă de Diabelli de Beethoven, Variațiuni pe o temă de Mozart de Reger). V. temă. 4. Secțiune a ciclului variațional (sau a temei cu variațiuni).