2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

*varánt n., pl. e saŭ urĭ (fr. [d. engl.] warrant, care pe engl. înseamnă „garant”). Com. Adeverința dată celuĭ ce a depus marfă în docurĭ saŭ în altă magazie specială, care adeverință se poate negocia ca și polița.

WARÁNT, warante, s. n. Recipisă eliberată celui care depune mărfuri în păstrarea unui magazin general, constituind titlu de proprietate asupra mărfurilor și folosind ca hârtie de valoare și la obținerea de credit pe gaj. – Din fr., engl. warrant.

warant sn [At: RESMERIȚĂ, D. / P: va~ / S și: va~ / Pl: ~e / E: fr, eg warrant] 1 Act eliberat celui care înmagazinează o marfă în docuri sau antrepozite. 2 Act care poate fi negociat ca o poliță sau poate servi titularului ca garanție pentru obținerea unui împrumut.

warant s.n. (econ.) Act eliberat unei persoane fizice sau juridice care depune o marfa (într-un depozit) și care poate fi negociat ca poliță ori poate servi titularului drept garanție pentru obținerea unui împrumut. • scris și warrant. pl. -e. /<engl., fr. warrant.

WARÁNT, waránte, s. n. Act eliberat celui ce înmagazinează o marfă în docuri sau în antrepozite și care poate fi negociat ca o poliță sau poate servi titularului ca garanție pentru obținerea unui împrumut. [Pr.: varánt] – Din fr., engl. warrant.

WÁRANT, wárante, s. n. Act eliberat celui ce înmagazinează o marfă în docuri sau în antrepozite și care poate fi negociat ca o poliță sau poate servi titularului ca garanție pentru obținerea unui împrumut. Pronunțat: varant.

WARÁNT, warante, s. n. Act eliberat celui ce înmagazinează o marfă în docuri sau în antrepozite și care poate fi negociat ca o poliță sau poate servi titularului ca garanție pentru obținerea unui împrumut. [Pr.: varant] – Fr. warrant (< engl.).

WARÁNT s.n. Recipisă eliberată celui care depune mărfuri într-un doc sau într-un antrepozit și care se poate negocia ca poliță sau poate servi ca garanție pentru obținerea unui împrumut. [Pron. va-rant. / < engl., fr. warrant].

WARÁNT s. n. recipisă, titlu de proprietate asupra mărfurilor, eliberat de antrepozitul în care acestea sunt depuse, servind ca hârtie de valoare, transmisibilă și negociabilă, și la obținerea de credit în condiții de gaj. (< fr., engl. warrant)

WARÁNT ~e n. Recipisă eliberată celui care depune mărfuri în docuri sau în antrepozite și care poate fi folosită ca hârtie de valoare. /<engl., fr. warrant

warant n. recepisă dată celui ce depune mărfuri într’un dock sau în magazine publice: warantul se poate negoția prin andosare.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

varánt (-turi), s. n. – Punct de primire a mărfurilor comerciale la bursă. Fr. (engl.) warrant.

Intrare: varant
varant1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DER, Scriban
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • varant
  • varantul
  • varantu‑
plural
  • varanturi
  • varanturile
genitiv-dativ singular
  • varant
  • varantului
plural
  • varanturi
  • varanturilor
vocativ singular
plural
Intrare: warant
  • pronunție: varánt
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • warant
  • warantul
  • warantu‑
plural
  • warante
  • warantele
genitiv-dativ singular
  • warant
  • warantului
plural
  • warante
  • warantelor
vocativ singular
plural
warrant1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • warrant
  • warrantul
  • warrantu‑
plural
  • warrante
  • warrantele
genitiv-dativ singular
  • warrant
  • warrantului
plural
  • warrante
  • warrantelor
vocativ singular
plural
varant2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: Scriban
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • varant
  • varantul
  • varantu‑
plural
  • varante
  • varantele
genitiv-dativ singular
  • varant
  • varantului
plural
  • varante
  • varantelor
vocativ singular
plural
varant1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DER, Scriban
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • varant
  • varantul
  • varantu‑
plural
  • varanturi
  • varanturile
genitiv-dativ singular
  • varant
  • varantului
plural
  • varanturi
  • varanturilor
vocativ singular
plural
warrant2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: Scriban
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • warrant
  • warrantul
  • warrantu‑
plural
  • warranturi
  • warranturile
genitiv-dativ singular
  • warrant
  • warrantului
plural
  • warranturi
  • warranturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

varant

  • 1. Punct de primire a mărfurilor comerciale la bursă.
    surse: DER

etimologie:

warant warrant varant

  • 1. Recipisă eliberată celui care depune mărfuri în păstrarea unui magazin general, constituind titlu de proprietate asupra mărfurilor și folosind ca hârtie de valoare și la obținerea de credit pe gaj.
    surse: DEX '09 DLRLC DN Șăineanu, ed. VI attach_file un exemplu
    exemple
    • Warantul se poate negocia prin andosare.
      surse: Șăineanu, ed. VI

etimologie: