vanture sf vz vantură

VÂNTURA, vântur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frământa, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vântură-lume sau vântură-țară s. m. și f. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (= ventilare).

vandăr² s vz vantură

vandor s vz vantură

vantoră sf vz vantură

vantortă sf vz vantură

vantotă sf vz vantură

vantră sf vz vantură

vantrodă sf vz vantură

vantrotă sf vz vantură

vantură sf [At: JAHRESBER XIX-XX, 103 / V: ~re (Pl: ~ri), ~toră, ~tortă (Pl: ~te), ~totă, ~tră, ~trodă, ~trotă (Pl: ~te) sf, ~ndăr, ~ndor s, vântore (A: nct) sm / Pl: ~ri, vănturi / E: săs wantrud, wandrud] 1 (Trs; Olt) Cosoroabă (1) (la casă). 2 (Trs; fig; determinat prin „de nea”) Fulg mare de zăpadă. 3 (Reg) Chinga căpriorilor unei case. 4 (Trs) Fiecare dintre stâlpii verticali care mărginesc pridvorul sau prispa caselor țărănești, susținând partea corespunzătoare a acoperișului. 5 (Trs; îs) ~ mică Bârnă așezată deasupra ușorilor unei uși sau ai unei ferestre pentru a susține zidul de deasupra. 6 (Trs) Fiecare dintre bârnele groase care alcătuiesc talpa casei Si: (reg) vantruță.

vâltura² v vz vântura

vântore sm vz vantură

vântura [At: COD. VOR.² 55^v/12 / V: (reg) vâlt~, ~ri / Pzi: vântur, (îrg) ~rez, (reg) vântor / E: ml ventulare (= ventilare)] 1 vt(a) (C. i. boabe de cereale sau semințe) A face să cadă de la mică înălțime, în scopul curățării de impuritățile ușoare cu ajutorul vântului (1) Si: (reg) a pălui¹. 2 vt(a) (C. i. boabe de cereale sau semințe) A curăța de impurități cu ajutorul unei mașini speciale Si: (reg) a pălui¹. 3 vt (Bis; înv; fig) A alege binele de rău, despărțind pe cei buni de cei răi. 4 vt (Înv; fig; îe) A ~ vântul A-și pierde timpul. 5 vt (Pop; îc) ~ră-vânt Pierde-vară. 6 vt (Pan; c. i. o materie sub formă de pulbere, o îngrămădire de obiecte mărunte etc.) A ridica în aer și a lăsa să cadă (împrăștiindu-se). 7 vt (Pop; îc) ~ră-cenușă Om fără căpătâi. 8 vt (Fig; c. i. grupuri, mulțimi de oameni) A împrăștia. 9 vt (Fig; c. i. grupuri, mulțimi de oameni) A nimici. 10 vt (Fig) A face să dispară fără urmă. 11 vt (Fig; c. i. bani) A cheltui fără chibzuială Si: a risipi. 12 vt (Fig; c. i. idei, teorii etc.) A cerceta cu atenție Si: a analiza (1). 13 vt (Pop; c. i. grăunțe de cereale) A întoarce cu lopata pentru a aerisi, prevenind astfel mucegăirea, alterarea. 14 vt (Pop; într-o ghicitoare) A răscoli pământul. 15 vt (C. i. lichide) A vărsa de mai multe ori dintr-un recipient într-altul (pentru a răci, a amesteca etc.). 16 vt (C. i. apa) A aerisi prin agitare. 17 vt (Pop; c. i. zeama de varză) A pritoci. 18 vt A agita într-o parte și în alta prin aer. 19 vi (Poetic; d. păsări) A fâlfâi din aripi. 20 vi (Reg) A produce o mișcare a aerului printr-o deplasare rapidă sau prin agitarea unui obiect. 21 vt (Rar) A răsfoi¹. 22 vt (Fig) A neliniști. 23 vrp A fi mișcat într-o parte și în alta sub acțiunea vântului (1). 24 vt (C. i. știri, idei etc.) A difuza (2). 25 vt (C. i. știri, idei etc.) A colporta. 26 vt (Îc) ~ră-vorbe (sau -vorbă) Palavragiu. 27 vr A umbla (repede) încoace și încolo. 28 vr (Reg; îf vânturi) A se plimba. 29 vr A se succeda. 30 vr A se derula prin fața ochilor. 31 vr (Reg) A se da de-a tumba. 32 vt (Cu complementul „lumea”, „țara” etc.) A străbate. 33 vt (Îc) ~ră-lume (sau -țară) Hoinar (3). 34 vt (Îac) Aventurier (1). 35 vt A purta dintr-un loc în altul. 36 vt (Îrg; c. i. o încăpere) A aerisi (1). 37 vt (Pop; d. vânt) A sufla lin, atingând ușor fața.

vânturi² v vz vântura

vantură s.f. (reg.) Grindă la acoperișul unei case. • pl. -i. /<săs. wantrud, wandrud; cf.germ. Wanten.

vîntura vb. I. tr. 1 (compl. indică boabe mai ales de cereale, semințe) A trece prin vînturătoare sau a face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vîntul să împrăștie impuritățile ușoare. Un gospodar își vîntura grîul de pleavă (BLA.). ◊ fig. (compl. indică grupuri, mulțimi de oameni) A împrăștia, a risipi; a spulbera. Doamne, nebunia și slăbiciunea mea sînt de la acel care ține în mînile sale văzduhul și pămîntul și care împărățiile ca pleava le vîntură (SADOV.). 2 (pop.; compl. indică lichide) A vărsa de mai multe ori dintr-un vas în altul pentru a răci, pentru a amesteca etc. E o supă cum n-am mai mîncat... – o vîntură cu lingura (CA. PETR.). 3 A mișca într-o parte și în alta prin aer; a flutura a agita. Gheorghe răsturnă veșmintele, le scutură, le vîntură (VOIC.). ◊ fig. (fam.) I-a vînturat pe sub nas o promisiune. ♦ fig. A frămînta, a tulbura. Ce cumplit îmi vînturi mintea, și cu ce-ndărjire-mi scurmi Noaptea gîndurilor mele, Moarte, cînd îți stau în față! (VLAH.). 4 fig. (compl. indică știri, idei etc.) A răspîndi, a difuza; a colporta. Chestiunea o să fie vînturatî fără nici un rost de agitatorii de stradă (CA. PETR.). 5 fig. A cutreiera, a colinda, a străbate. El vînturase văzduhul și cutreierase pămîntul (ISP.). ◊ expr. A vîntura mări și țări v. mare. ◊ Compus: vîntură-lume (sau -țară) s.m. invar. = om hoinar, aventurier. Țara, sătulă de dînsul, îl lăsă a fi bătut de un vîntură-lume grec (IORGA). 6 (despre vînt) A sufla, a bate peste... • prez. ind. vîntur. /lat. ventulare = ventilare.

VÂNTURA, vântur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frământa, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vântură-lume^[1] sau vântură-țară s. m. invar. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (=ventilare). modificată

VÂNTURA, vîntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vînturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vîntul să împrăștie impuritățile ușoare. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc. 3. A mișca încoace și încolo, a agita. ♦ Fig. A frămînta, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ◊ Compus: vîntură-lume sau vîntură-țară s. m. invar. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vînt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (= ventilare).

VANTURĂ, vanturi, s. f. Una din grinzile care susțin acoperișul casei. Lațuri ce se pun pe lîngă vanturi în scop de a depărta streșinile coperișului de pereți, ca să nu-i bată ploaia. PAMFILE, I. C. 438.

VÎNTURA, vîntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vînturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime, pentru ca vîntul să împrăștie impuritățile ușoare. Blajina noră... acuși pisa mălaiul și-l vîntura. CREANGĂ, P. 6. Și griul se triera și flăcăi îl vîntura. ALECSANDRI, P. P. 389. Este un iepure șchiop Într-un vîrf de plop Și vîntură bob (Vîntul). GOROVEI, C. 397. ◊ Absol. Cînd ajunse acasă, Chirică trierase, vînturase, măcinase. CREANGĂ, P. 160. ◊ Fig. Sînt idei care... cer să fie dezbătute, analizate și cernute prin sita discuțiunilor publice, pînă cînd, despărțite și vînturate de orice tărîțe, va rămînea numai grăunțele curat. ODOBESCU, S. III 407. ♦ Fig. A împrăștia, a risipi; a spulbera. Morile vuiau de-a lungul apei, vînturînd prin spițele lor late talazele limpezi și clăbucite de spumă. DELAVRANCEA, T. 204. Peste-un ceas păgînitatea e ca pleava vînturată. EMINESCU, O. I 148. Să vînture ca pleava oștirile dușmane. ALECSANDRI, O. 207. 2. A vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul (pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc.). (Refl. pas.) După ce se capătă zeama colorată, se lasă de se răcește bine sau se vîntură dintr-un vas în altul. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 53. 3. A mișca încoace și încolo; a agita. V. flutura. Vîntura în mînă o biciușcă. PAS, Z. I 49. Cîțiva călăreți ieșiră din rînduri și începură a-și vîntura brațele în aer. SADOVEANU, O. I 183. Și chiuind se tot duceau feciorii vînturînd căciulile. MIRONESCU, S. A. 56. ◊ Refl. pas. Deasupra mulțimii de țărani se vînturau securile și ciomegele. DUMITRIU, N. 112. ♦ Refl. A umbla repede (și fără rost) de colo pînă colo. Trîntea ușile mînioasă și se vîntura în ogradă de la zămnic la poieți. C. PETRESCU, R. DR. 242. ♦ A răscoli, a răsturna, a întoarce pe dos. Mă șuii pe doi scai Și vedeam doi cai Și vîntul Vînturînd pămîntul (Plugul). GOROVEI, C. 298. ◊ Fig. Încruntat își vîntura sub țilindru tot soiul de întrebări și răspunsuri C. PETRESCU, A. R. 34. Ce grozav îmi vînturi mintea... moarte. VLAHUȚĂ, P. 45. 4. Fig. (Cu privire la fapte, vorbe etc.) A da în vileag, a povesti, a comenta. Femeile vîntură intrigile obicinuite ale capitalei. DELAVRANCEA, la CADE. 5. (Cu complementul«lumea»,«țara» sau un echivalent al acestuia) A cutreiera, a colinda, a răscoli. Copil el să fie-acum. S-alerge cu dragii tovarăși, Să vînture lumea pe plac! COȘBUC, P. II 95. Crăișarule să aibi tu puterea mea, ai vîntura țările și mările. CREANGĂ, P. 190. M-am săturat de vînturat lumea. ALECSANDRI, T. I 438. 6. Fig. (Rar, cu subiectul «vîntul») A sufla, a bate peste... Eu m-aș face vînt de vară. Fața vîntura-ți-o-aș. ALECSANDRI, P. P. 367.

VÎNTURĂ-LUME s. m. Hoinar, aventurier. Cum să îngenunche tîmplă-n tîmplă cu toți oropsiții... și cu atîția vîntură-lume. CAMILAR, N. II 11. În castelul de la Zips al palatinului Laski, Despot se întîlnește cu alți vîntură-lume. ALECSANDRI, T. II 49.

VÎNTURĂ-ȚARĂ s. m. Hoinar, aventurier. Omul ăsta e om, nu e vîntură-țară. ARDELEANU, D. 187.

VANTURĂ s.f. (Constr.) Grindă la acoperișul unei case. [Cf. germ. Wanten].

VANTURĂ s. f. grindă la acoperișul unei case. (după germ. Want)

A VÂNTURA vântur tranz. 1) (cereale) A trece prin vânturătoare. 2) fig. A face să se împrăștie, să se spulbere. A-i ~ pe năvălitori. 3) (moarea) A scoate din vas și a turna la loc de câteva ori la rând; a pritoci. 4) A mișca într-o parte și în alta; a agita. ~ căciulile în aer. 5) fig. (vorbe, vești, știri) A interpreta în fel și chip; a comenta în mod subiectiv. ~ intrigi. 6) A umbla mult; a bate drumurile. ◊ ~ lumea a călători mult. /<lat. ventulare

svânturà v. V. vântura. [Lat. EX VENTULARE].

vânturà v. 1. a curăța grânele scuturându-le de mai multe ori: a vântura grâul; 2. fig a curăța: să vânture ca pleava oștirile dușmane AL.; 3. a străbate repede: ce vântură Europa cu spada veșnic goală Al. [Lat. VENTULARE = VENTILARE].

vântură-lume m. aventurier.

vântură-țară m. aventurier.

vîntur, a -á v. tr. (lat. véntulo, -áre, d. ventus, vînt. V. zvîntur, ventilez). Curăț grăunțele de pleavă, aruncîndu-le în aer ca să le bată vîntu și să înlăture pleava saŭ le agit cu lopata ca să se ventileze. Fig. Resping, împrăștiĭ: a-ĭ vîntura pe dușmanĭ. Cutreĭer: a vîntura lumea. Agit, discut (în ainte de a aduce în deliberare): a vîntura o ideĭe. V. refl. Vin des, mă tot duc și vin, mă zvîntur, mă fîțîĭ, cutreĭer: Ce te tot vînturĭ pe aicĭ? Acest om s’a vînturat pin toată lumea.

vîntură-lume și vîntură-țară m. fără pl. Aventurier: un vîntură-țară, niște vîntură-țară.

vântura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. vântur, 3 vântură; conj. prez. 1 sg. să vântur, 3 să vânture

!vântură-lume (fam.) s. m. și f., g.-d. art. lui vântură-lume; pl. vântură-lume

!vântură-țară (fam.) s. m. și f., g.-d. art. lui vântură-țară; pl. vântură-țară

vântura (a ~) vb., ind. prez. 3 vântură

vântură-lume s. m. și f., g.-d. lui vântură-lume; pl. vântură-lume

vântură-țară s. m. și f., g.-d. lui vântură-țară; pl. vântură-țară

vântura vb., ind. prez. 1 sg. vântur, 3 sg. și pl. vântură

vântură-lume s. m. invar.

vântură-țară s. m. invar.

Vântură-Țară invar.

VÂNTURA vb. 1. (AGRON.) a triora. (~ semințele cu triorul.) 2. v. împrăștia. 3. v. perinda. 4. v. cutreiera. 5. v. flutura.

VÂNTURA vb. v. bate, sufla, trece.

VÂNTURĂ-LUME s. v. aventurier.

VÂNTURĂ-ȚARĂ s. v. aventurier.

vîntura vb. v. BATE. SUFLA. TRECE.

VÎNTURA vb. 1. (AGRON.) a triora. (~ semințele cu triorul.) 2. a împrăștia, a risipi, a spulbera, (înv.) a spîrcui. (A-i ~ pe dușmani în cele patru zări.) 3. a se perinda, a se succeda. (Multă lume se ~ pe acolo.) 4. a colinda, a cutreiera, a parcurge, a străbate, (pop. și fam.) a bate, (pop.) a călca, a ocoli, a petrece, (înv. și reg.) a răzbate, (înv.) a plimba, (rar fig.) a treiera. (~ pe rînd orașele și satele.)

vîntură-lume s. v. AVENTURIER.

vîntură-țară s. v. AVENTURIER.

vantură (-ri), s. f. – Grindă. Germ. Wandrute, săs. Wandrud (Lacea, Dacor., IV, 785). În Trans.

a vântura mălaiul (cuiva) expr. a lua / a câștiga / a fura banii (cuiva).