13 definiții pentru vanitos


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VANITÓS, -OÁSĂ, vanitoși, -oase, adj. Plin de vanitate; orgolios, îngâmfat, înfumurat, trufaș. – Din fr. vaniteux.

VANITÓS, -OÁSĂ, vanitoși, -oase, adj. Plin de vanitate; orgolios, îngâmfat, înfumurat, trufaș. – Din fr. vaniteux.

vanitos, ~oa a [At: NEGULICI / Pl: ~oși, ~oase / E: fr vaniteux] 1 (D. oameni) Care are încredere exagerată în calitățile proprii Si: înfumurat, îngâmfat, mândru, trufaș1, orgolios, (înv) van2 (6). 2 (D. oameni) Care dorește să impresioneze. 3 Care are ambiții nejustificate. 4-6 (D. însușiri, manifestări etc. ale oamenilor) Care denotă vanitate (5-7).

VANITÓS, -OÁSĂ, vanitoși, -oase, adj. (Despre persoane și despre însușirile lor) Plin de vanitate; înfumurat, îngîmfat, trufaș. Afemeiat vanitos, era mîndru să se însoare cu o femeie atît de frumoasă. CAMIL PETRESCU, N. 47. Avînd o voință slabă... va ajunge la un amor propriu bolnăvicios, timid, vanitos și reflexiv. GHEREA, ST. CR. II 298. ◊ (Substantivat) Un asemenea vanitos, cu dibăcie folosit, multe și mari servicii le-ar putea mijloci. C. PETRESCU, A. R. 17.

VANITÓS, -OÁSĂ adj. Trufaș; înfumurat, îngâmfat. [Cf. fr. vaniteux].

VANITÓS, -OÁSĂ adj. plin de vanitate; orgolios, trufaș; înfumurat. (< fr. vaniteux)

VANITÓS ~oásă (~óși, ~oáse) 1) și substantival Care este plin de vanitate; orgolios; trufaș; infatuat. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă vanitate. /<fr. vaniteux

vanitos a. plin de vanitate: om vanitos. ║ m. cel ce se crede mai presus decât merită.

*vanitós, -oásă adj. (fr. vaniteux, d. vanité, vanitate). Plin de vanitate, deșert: om vanitos. Adv. Cu vanitate: a-țĭ arăta vanitos bogățiile.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vanitós adj. m., pl. vanitóși; f. vanitóasă, pl. vanitóase

vanitós adj. m., pl. vanitóși; f. sg. vanitoásă, pl. vanitoáse


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VANITOS adj. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, îngîmfat, megaloman, mîndru, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, (livr.) prezumțios, suficient, (înv. și pop.) măreț, (pop. și fam.) țîfnos, (pop.) falnic, fălos, închipuit, (înv. și reg.) pîșin, (prin Ban.) măros, (prin Mold.) nărtos, (înv.) fumuros, preaînălțat, zadarnic, (fig.) bățos, înțepat, scrobit. (Ce te ții așa ~?; un om ~.)

Intrare: vanitos
vanitos adjectiv
adjectiv (A51)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vanitos
  • vanitosul
  • vanitosu‑
  • vanitoa
  • vanitoasa
plural
  • vanitoși
  • vanitoșii
  • vanitoase
  • vanitoasele
genitiv-dativ singular
  • vanitos
  • vanitosului
  • vanitoase
  • vanitoasei
plural
  • vanitoși
  • vanitoșilor
  • vanitoase
  • vanitoaselor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vanitos

  • 1. Plin de vanitate.
    exemple
    • Afemeiat vanitos, era mîndru să se însoare cu o femeie atît de frumoasă. CAMIL PETRESCU, N. 47.
      surse: DLRLC
    • Avînd o voință slabă... va ajunge la un amor propriu bolnăvicios, timid, vanitos și reflexiv. GHEREA, ST. CR. II 298.
      surse: DLRLC
    • (și) substantivat Un asemenea vanitos, cu dibăcie folosit, multe și mari servicii le-ar putea mijloci. C. PETRESCU, A. R. 17.
      surse: DLRLC
  • 2. (Despre manifestări ale oamenilor) Care denotă vanitate.
    surse: NODEX

etimologie: