vantură sf [At: JAHRESBER XIX-XX, 103 / V: ~re (Pl: ~ri), ~toră, ~tortă (Pl: ~te), ~totă, ~tră, ~trodă, ~trotă (Pl: ~te) sf, ~ndăr, ~ndor s, vântore (A: nct) sm / Pl: ~ri, vănturi / E: săs wantrud, wandrud] 1 (Trs; Olt) Cosoroabă (1) (la casă). 2 (Trs; fig; determinat prin „de nea”) Fulg mare de zăpadă. 3 (Reg) Chinga căpriorilor unei case. 4 (Trs) Fiecare dintre stâlpii verticali care mărginesc pridvorul sau prispa caselor țărănești, susținând partea corespunzătoare a acoperișului. 5 (Trs; îs) ~ mică Bârnă așezată deasupra ușorilor unei uși sau ai unei ferestre pentru a susține zidul de deasupra. 6 (Trs) Fiecare dintre bârnele groase care alcătuiesc talpa casei Si: (reg) vantruță.

vantură s.f. (reg.) Grindă la acoperișul unei case. • pl. -i. /<săs. wantrud, wandrud; cf.germ. Wanten.

VANTURĂ, vanturi, s. f. Una din grinzile care susțin acoperișul casei. Lațuri ce se pun pe lîngă vanturi în scop de a depărta streșinile coperișului de pereți, ca să nu-i bată ploaia. PAMFILE, I. C. 438.

VANTURĂ s.f. (Constr.) Grindă la acoperișul unei case. [Cf. germ. Wanten].

VANTURĂ s. f. grindă la acoperișul unei case. (după germ. Want)

vandăr² s vz vantură

vandor s vz vantură

vantoră sf vz vantură

vantortă sf vz vantură

vantotă sf vz vantură

vantră sf vz vantură

vantrodă sf vz vantură

vantrotă sf vz vantură

vanture sf vz vantură

vântore sm vz vantură

vantură (-ri), s. f. – Grindă. Germ. Wandrute, săs. Wandrud (Lacea, Dacor., IV, 785). În Trans.