VALMĂ, vălmi, s. f. Mulțime, învălmășeală; p. ext. hărmălaie, tumult. La acea valmă năprasnică de vaiete și blesteme se clăti încăperea din temelii. DELAVRANCEA, S. 95. Tinerețe, farmec, visuri... toate-s țăndări de vas frînt, Ce de mult pieriră-n valma răzvrătitelor talazuri. VLAHUȚĂ, O. A. 34. ◊ Loc. adj. și adv. De-a valma = laolaltă, amestecat; claie peste grămadă. Slujitoarele începură a aduce salam de Sibiu, brînzeturi, sardele, șuncă – bunătăți de-a valma. VORNIC, P. 228. O mare sală deșartă, mai ales cînd are-n fundul ei și-o scenă cu decorațiuni aruncate de-a valma, produce... o impresie foarte proastă. SLAVICI, O. I 338. Hroiot, oștean vestit, Ca să-i mai îmbărbăteze, de-a valma printre soldați, Se luptă. NEGRUZZI, S. I 122. Copiii săi creștea și era d-a valma și de o seamă cu cei boierești. PISCUPESCU, O. 24. Expr. A da valma = a da buzna, a năvăli, a se repezi. Cîțiva flăcăi... dau valma prin fete: mai le ciupesc, le mai sărută, DELAVRANCEA, S. 11.