valău, valăuri, (halău), s.n. – (reg.) 1. Jgheab din lemn sau metal, de sub streșina casei, pentru colectarea apelor pluviale; ciotărnă, ciurău, jdab. 2. Covată (din lemn scobit, scândură sau piatră) din care se dă de mâncare la porci; troacă. 3. Albie (pentru adăparea animalelor) care se așază lângă fântână; construită dintr-un trunchi de copac scobit în interior, așezat pe doi bolovani și prevăzut, la capătul mai înclinat cu un dop de lemn. Până nu demult se mai întâlneau și valauă din piatră (Dăncuș, 1986: 106). 4. Jgheab de lemn, ușor înclinat, alimentat cu apă, folosit la spălarea minereurilor aurifere, după ce acestea au fost sfărâmate de șteampuri. ♦ (top.) Halauă, pășune în Dragomirești (Vișovan, 2005); fânațe, pășune în Lăpușu Românesc și Rohia (Vișovan, 2008). – Din magh. vályú „iesle; jgheab” (dial. válu, vállu, válló) (Scriban, MDA).