2 intrări

24 de definiții

VÁIET, vaiete, s. n. Strigăt, geamăt de durere, de jale, de suferință; plânset, vaier. – Din văita (derivat regresiv).

VÁIET, vaiete, s. n. Strigăt, geamăt de durere, de jale, de suferință; plânset, vaier. – Din văita (derivat regresiv).

VÁIET, vaiete, s. n. Strigăt, geamăt de durere, de suferință; tînguire, bocet; vaier. Și-i răspundeau vaietele și strigătele de ajutor: – Măi fraților. îndurați-vă. CAMILAR, N. I 55. Din cîmpul mohorît și înecat, venea un vaiet de dihanie rănită. GALACTION, O. I 379. Zbierat, răget, țipet, vaiet, mii de glasuri spăimîntate Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate. ALECSANDRI, P. III 14. ◊ Fig. Ce chiot, ce vaiet în toamnă... Și codrul sălbatic vuiește. BACOVIA, O. 28. Și dintre tei, Un vaiet lin de clopoței Suspin-abia ca-n vis. ARGHEZI, V. 71. Vaietele cîntecului de-afară i se jăluiau în urechi din ce în ce mai sfîșîeioare. VLAHUȚĂ, N. 111.

VÁIET s. 1. v. geamăt. 2. tânguire, vaier, (pop.) vai, (reg.) vaicăr. (Se aude un ~.)

vaiet n. acțiunea de a se văieta.

2) váĭet (mă) și (maĭ des) vaĭt, a v. refl. (d. vaĭ; alb. vaĭtónĭ). Scot strigăte de durere saŭ de întristare: plîngea și se văita că nu maĭ poate suferi. – Și mă vaĭer, a se văĭera (după șuĭer) la Barac. Dos. și´n P. P.

1) váĭet n., pl. e (d. vaĭ). Lamentațiune, strigăt de durere saŭ de întristare: vaĭetele uneĭ mame căreĭa ĭ-a murit copilu. – La Al. și Em. vaĭer (după șuĭer).

VĂIETÁ vb. I v. văita.

VĂITÁ, vait, vb. I. Refl. A scoate vaiete, a geme de durere, de jale; a se tângui, a se lamenta, a se văiera. ♦ (Despre unele păsări și animale) A scoate sunete, țipete tânguitoare și prelungi. Tranz. A plânge, a compătimi pe cineva. ♦ Refl. A-și exprima (în cuvinte) necazul, nemulțumirea, durerea. [Var.: văietá vb. I] – Din vai.

VĂITÁ, váit, vb. I. Refl. A scoate vaiete, a geme de durere, de jale; a se tângui, a se lamenta, a se văiera. ♦ (Despre animale) A scoate sunete sinistre, lugubre. ♦ Tranz. A plânge, a compătimi pe cineva. ♦ Refl. A-și exprima (în cuvinte) necazul, nemulțumirea, durerea. [Var.: văietá vb. I] – Din vai.

VĂITÁ, vait, vb. I. Refl. (Și în forma văieta) A scoate vaiete; a striga, a plînge, a se tîngui (de durere); a se văiera. Avramicu se văita, cu mînile la tîmple. SADOVEANU, O. VII 79. Am fost amărît și m-am văitat, am rupt cu dinții scîndură hambarului. POPA, V. 313. De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet. EMINESCU, O. I 199. Ah! ziceau ei văietîndu-se: sîntem pierduți. DRĂGHICI, R. 10. ◊ Fig. Afară, vînturile sfîrșitului de toamnă se văitau în livezile urcate, bubuiau, se mai ogoiau. SADOVEANU, O. I 330. Și, ca orgă colosală, geme tot,se vaită tot. MACEDONSKI, O. I 162. ♦ (Despre animale) A scoate sunete sinistre, lugubre; a urla. Auzi prin beznă lupii cum se văietă ? BENIUC, V. 39. ♦ Tranz. A compătimi pe cineva. Nu te vait eu pe tine. – Variantă: văietá, váiet, vb. I.

văitá (a se ~) (văi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă vait, 3 se váită, 1 pl. ne văitắm

văitá (sil. vă-i-/văi-)/văietá vb., ind. prez. 1 sg. váit/váiet, 3 sg. și pl. váită/váietă, 1 pl. văităm/văietăm

VĂITÁ vb. 1. a se boci, a se căina, a (se) jeli, a (se) jelui, a se lamenta, a se plânge, a se tângui, a se văicări, (pop.) a se aoli, a se mișeli, (înv. și reg.) a se olălăi, a se olecăi, (reg.) a se plângătui, a se scârbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, (Transilv.) a (se) cânta, a (se) dăuli, (Mold. și Bucov.) a se frăsui, (înv.) a se glăsi, a se glăsui. (S-a ~ toată ziua.) 2. v. geme.

A VĂITÁ váit tranz. (persoane) A regreta cu îndurerare; a compătimi; a plânge. [Sil. vă-i-; Var. a văieta] /Din vai

A SE VĂITÁ mă váit intranz. A-și exprima jalea sau durerea prin cuvinte sau prin strigăte; a scoate vaiete; a se tângui; a se văicărui; a se lamenta. /Din vai

văietà v. a-și exprima durerea cu glasul jelitor: plânge și se văietă.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

VÁIET s. 1. geamăt, scîncet, tînguire, vaier, (rar) scînceálă, (înv.) scîncitúră. (Un ~ de durere.) 2. tînguire, vaier, (pop.) vai, (reg.) váicăr. (Se aude un ~.)

vaiet (de jale) v. bocet.

VĂITÁ vb. 1. a se boci, a se căina, a (se) jeli, a (se) jelui, a se lamenta, a se plînge,a se tîngui, a se văicări, (pop.) a se aoli, a se mișeli, (înv. și reg.) a se olălăi, a se olecăi, (reg.) a se plîngătui, a se scîrbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, (Transilv.) a (se) cînta, a (se) dăuli, (Mold. și Bucov.) a se frăsui, (înv.) a se glăsi, a se glăsui. (S-a ~ toată ziua.) 2. a geme, a se lamenta, a se tîngui, (înv. și reg.) a (se) scrivi. (Se ~ de durere.)

Intrare: vaiet
vaiet
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular vaiet vaietul
plural vaiete vaietele
genitiv-dativ singular vaiet vaietului
plural vaiete vaietelor
vocativ singular
plural
Intrare: văita
văita
verb (VT43)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) văita văitare văitat văitând singular plural
vaită văitați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) vait (să) vait văitam văitai văitasem
a II-a (tu) vaiți (să) vaiți văitai văitași văitaseși
a III-a (el, ea) vaită (să) vaite văita văită văitase
plural I (noi) văităm (să) văităm văitam văitarăm văitaserăm, văitasem*
a II-a (voi) văitați (să) văitați văitați văitarăți văitaserăți, văitaseți*
a III-a (ei, ele) vaită (să) vaite văitau văita văitaseră
văieta
verb (VT45) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) văieta văietare văietat văietând singular plural
vaietă văietați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) vaiet (să) vaiet văietam văietai văietasem
a II-a (tu) vaieți (să) vaieți văietai văietași văietaseși
a III-a (el, ea) vaietă (să) vaiete văieta văietă văietase
plural I (noi) văietăm (să) văietăm văietam văietarăm văietaserăm, văietasem*
a II-a (voi) văietați (să) văietați văietați văietarăți văietaserăți, văietaseți*
a III-a (ei, ele) vaietă (să) vaiete văietau văieta văietaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)