căutare avansată
14 definiții pentru vaiet, văieta   conjugări / declinări
vaiet
substantiv neutru (N1) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular vaiet vaietul
plural vaiete vaietele
genitiv-dativ singular vaiet vaietului
plural vaiete vaietelor
vocativ singular vaietule, vaiete
plural vaietelor
văieta
verb tranzitiv (VT45) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) văieta văietare văietat văietând singular plural
vaietă văietați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) vaiet (să) vaiet văietam văietai văietasem
a II-a (tu) vaieți (să) vaieți văietai văietași văietaseși
a III-a (el, ea) vaietă (să) vaiete văieta văietă văietase
plural I (noi) văietăm (să) văietăm văietam văietarăm văietaserăm, văietasem*
a II-a (voi) văietați (să) văietați văietați văietarăți văietaserăți, văietaseți*
a III-a (ei, ele) vaietă (să) vaiete văietau văieta văietaseră
* Formă nerecomandată
Link către această paradigmă

VÁIET, vaiete, s. n. Strigăt, geamăt de durere, de jale, de suferință; plânset, vaier. - Din văita (derivat regresiv).
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

VÁIET, vaiete, s. n. Strigăt, geamăt de durere, de jale, de suferință; plânset, vaier. – Din văita (derivat regresiv).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de bogdanrsb | Semnalează o greșeală | Permalink

váiet s. n., pl. váiete
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

VÁIET s. 1. v. geamăt. 2. tânguire, vaier, (pop.) vai, (reg.) vaicăr. (Se aude un ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

VÁIET, vaiete, s. n. Strigăt, geamăt de durere, de suferință; tînguire, bocet; vaier. Și-i răspundeau vaietele și strigătele de ajutor: – Măi fraților. îndurați-vă. CAMILAR, N. I 55. Din cîmpul mohorît și înecat, venea un vaiet de dihanie rănită. GALACTION, O. I 379. Zbierat, răget, țipet, vaiet, mii de glasuri spăimîntate Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate. ALECSANDRI, P. III 14. ◊ Fig. Ce chiot, ce vaiet în toamnă... Și codrul sălbatic vuiește. BACOVIA, O. 28. Și dintre tei, Un vaiet lin de clopoței Suspin-abia ca-n vis. ARGHEZI, V. 71. Vaie­tele cîntecului de-afară i se jăluiau în urechi din ce în ce mai sfîșîeioare. VLAHUȚĂ, N. 111.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

váiet s. n., pl. váiete
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

vaiet n. acțiunea de a se văieta.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

1) váĭet n., pl. e (d. vaĭ). Lamentațiune, strigăt de durere saŭ de întristare: vaĭetele uneĭ mame căreĭa ĭ-a murit copilu. – La Al. și Em. vaĭer (după șuĭer).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

2) váĭet (mă) și (maĭ des) vaĭt, a v. refl. (d. vaĭ; alb. vaĭtónĭ). Scot strigăte de durere saŭ de întristare: plîngea și se văita că nu maĭ poate suferi. – Și mă vaĭer, a se văĭera (după șuĭer) la Barac. Dos. și´n P. P.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

VĂIETÁ vb. I v. văita.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

VĂIETÁ vb. I v. văita.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de bogdanrsb | Semnalează o greșeală | Permalink

VĂIETÁ vb. I v. văita.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

văietà v. a-și exprima durerea cu glasul jelitor: plânge și se văietă.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

vaiet (de jale) v. bocet.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink