19 definiții pentru vagabondaj

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VAGABONDAJ, (2) vagabondaje, s. n. 1. Vagabondare; starea celui care vagabondează. 2. Infracțiune comisă de o persoană fără domiciliu, fără ocupație stabilă, fără mijloace de subzistență, care trăiește din expediente. – Din fr. vagabondage.

vagabondaj sn [At: REGUL. ORG. MOLD. 1503/2 / V: (înv) ~agiu, ~bundagiu (Pl: ~ri), ~bun~ / Pl: ~e , ~uri / E: fr vagabondage, it vagabondaggio] 1 Deplasare dintr-un loc în altul fără scop Si: vagabondare (1), (îvr) vagabondat (1). 2 Situație a unei persoane fără domiciliu, fără ocupație stabilă, fără venituri și care trăiește din expediente Si: (reg) vandraletiu, văndrăluială, văndrăluit, (Trs) vandră (5). 3 (Jur) Infracțiune comisă de o persoană capabilă de a munci, care refuză să exercite o ocupație, fără domiciliu stabil și lipsită de mijloace legale de trai.

vagabondaj s.n. Faptul de a umbla dintr-un loc în altul fără scop, fără țintă; vagabondare. Voia să se lase de vagabondaj. ♦ Situație, condiție, stare a unei persoane apte de muncă, fără domiciliu stabil și fără mijloace de trai și care trăiește din expediente. Uitase zilele de foame, vagabondajul desnădăjduit (CE. PETR.). • pl. -e, -uri. /<fr. vagabondage, it. vagabondaggio.

VAGABONDAJ s. n. Vagabondare; starea celui care vagabondează. ♦ Infracțiune comisă de omul capabil de muncă ce refuză să exercite o ocupație, fără domiciliu stabil și lipsit de mijloace cinstite de trai. – Din fr. vagabondage.

VAGABONDAJ, vagabondaje, s. n. Faptul de a vagabonda; situația, starea celui care vagabondează. O înclinare spre vagabondaj. Lucra cîteva zile sau cîteva săptămîni într-un loc și apoi își strămuta uneltele, într-o căruță, într-altă parte. PAS, Z. I 42. Uitase zilele de foame; vagabondajul deznădăjduit cînd se strecura pe lîngă ziduri ca un cîine alungat. C. PETRESCU, C. V. 163. – Variantă: (învechit) vagabundagiu (HASDEU, I. V. 72) s. n.

VAGABONDAJ s.n. Vagabondare; starea celui care vagabondează, situația de vagabond. [< fr. vagabondage].

VAGABONDAJ s. n. vagabondare. ◊ starea celui care vagabondează. (< fr. vagabondage)

*vagabondáj n., pl. e și urĭ (fr. vagabondage). Iron. Haĭmanalîc, starea celuĭ fără domiciliŭ și fără ocupațiune serioasă: vagabondaju Țiganilor.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

vagabondaj s. n., (infracțiuni) pl. vagabondaje

vagabondaj s. n., (infracțiuni) pl. vagabondare

vagabondaj s. n., (infracțiuni) pl. vagabondaje

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

VAGABONDAJ s. 1. v. hoinăreală. 2. hoinăreală, pribegie, pribegire, vagabondare. (Un ~ din loc în loc.)

VAGABONDAJ s. 1. haimanalîc, hoinăreală, vagabondare, (rar) pușlamalîc, (reg.) pușlanie, (înv.) ștrengărie. (Ce înseamnă ~ ăsta zilnic?) 2. hoinăreală, pribegie, pribegire, vagabondare. (Un ~ din loc în loc.)

Intrare: vagabondaj
vagabondaj substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vagabondaj
  • vagabondajul
  • vagabondaju‑
plural
  • vagabondaje
  • vagabondajele
genitiv-dativ singular
  • vagabondaj
  • vagabondajului
plural
  • vagabondaje
  • vagabondajelor
vocativ singular
plural
vagabundagiu substantiv neutru
substantiv neutru (N54)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vagabundagiu
  • vagabundagiul
  • vagabundagiu‑
plural
  • vagabundagii
  • vagabundagiile
genitiv-dativ singular
  • vagabundagiu
  • vagabundagiului
plural
  • vagabundagii
  • vagabundagiilor
vocativ singular
plural
vagabundaj
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
vagabondagiu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

vagabondaj, vagabondajesubstantiv neutru

  • 1. Starea celui care vagabondează. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: vagabondare
    • format_quote O înclinare spre vagabondaj. Lucra cîteva zile sau cîteva săptămîni într-un loc și apoi își strămuta uneltele, într-o căruță, într-altă parte. PAS, Z. I 42. DLRLC
    • format_quote Uitase zilele de foame; vagabondajul deznădăjduit cînd se strecura pe lîngă ziduri ca un cîine alungat. C. PETRESCU, C. V. 163. DLRLC
  • 2. Infracțiune comisă de o persoană fără domiciliu, fără ocupație stabilă, fără mijloace de subzistență, care trăiește din expediente. DEX '09
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.