VAE VICTIS /ve/ loc. adj. vai de cei învinși. (< lat. vae victis)

Vae victis! (lat. „Vai de cei învinși!”) – Titus Livius povestește în Historia romana (V, 48), că în anul 390 î.e.n, după ce au rezistat șapte luni asediului galic asupra Capitoliului, romanii au fost nevoiți să capituleze. Brennus, comandantul galilor, le-a cerut o despăgubire de 1000 de taleri de aur, spre a se retrage din Roma. Tribunul Sulpicius a adunat această avere. Dar în timp ce era cîntărit aurul, romanii au reproșat că sînt folosite greutăți false. Atunci, Brennus, aruncând spada-i cea grea în balanță, a rostit cuvintele ce-au devenit proverbiale: Vae victis! Tot din acest episod istoric a rămas și expresia: a-și arunca sabia în cumpănă. Se citează în sensul că soarta celui învins e în mîna învingătorului. Ca replică, romanii au creat expresia: Gloria victis! (slavă învinșilor), care este antiteza lui „Vae victis”. Vezi și: Una salus victis… IST.