2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VĂIETĂTÚRĂ s. f. v. văitătură.

VĂIETĂTÚRĂ s. f. v. văitătură.

VĂIETĂTÚRĂ s. f. v. văitătură.

văietătu sf vz văitătură

văietătu s.f. v. văitătură.

văĭetătúră f., pl. ĭ. Cant. Vaĭet.

VĂITĂTÚRĂ, văitături, s. f. Văitare. [Var.: văietătúră s. f.] – Văita + suf. -ătură.

VĂITĂTÚRĂ, văitături, s. f. Văitare. [Var.: văietătúră s. f.] – Văita + suf. -ătură.

văitătu sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 233 / V: ~iet~ / Pl: ~ri / E: văita + -ătură] 1-2 Văitare (1-2). 3 (Rar; pan) Văitare (5).

văitătu s.f. Văitare. • și văietătură s.f. /văita + -ătură.

VĂITĂTÚRĂ, văitături, s. f. (Și în forma văietătură) Văitare, lamentare, tînguire. Printre văitături le ia gologanii. STANCU, D. 354. Văietătură unui părinte Din orice parte-ți iese nainte. VĂCĂRESCU, P. 481. – Variantă: văietătúră s. f.

VĂITĂTÚRĂ ~i f. Sunet plin de jale; vaiet; văicăreală; tânguire. [G.-D. văităturii] /a se văita + suf. ~tură


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

văitătúră (văi-) s. f., g.-d. art. văitătúrii; pl. văitătúri

văitătúră/văietătúră s. f., g.-d. art. văitătúrii/văietătúrii; pl. văitătúri/văietătúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VĂITĂTU s. boceală, bocire, bocit, căinare, jelire, jelit, jeluire, lamentare, lamentație, plîngere, plîns, tînguială, tînguire, tînguit, văitare, văitat, (pop., fam. și peior.) văicăreală, (pop.) jeluială, (înv. și reg.) olălăire, (reg.) văierare, văierat, (înv.) obidire, olecăire. (Lasă ~!)

Intrare: văietătură
văietătură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: văitătură
văitătură substantiv feminin
  • silabație: văi-tă-tu-ră info
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • văitătu
  • văitătura
plural
  • văitături
  • văităturile
genitiv-dativ singular
  • văitături
  • văităturii
plural
  • văitături
  • văităturilor
vocativ singular
plural
văietătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • văietătu
  • văietătura
plural
  • văietături
  • văietăturile
genitiv-dativ singular
  • văietături
  • văietăturii
plural
  • văietături
  • văietăturilor
vocativ singular
plural

văitătură văietătură

etimologie:

  • Văita + sufix -ătură.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX