4 definiții pentru vânătură
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
vânătură2 sf [At: BIBLIA (1688), 6781/26/ Pl: ~ri / E: vânăt] (Înv) Vânătaie (1).
vânătură1 sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ri / E: vâna + -ătură] (Înv) 1 Vânătoare (1). 2 Vânat (11).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
VÂNĂTÚRĂ, vânături, s. f. (Înv.) Vânat (2). – Din vânat + suf. -ură.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de gall
- acțiuni
VÎNĂTÚRĂ, vînături, s. f. (Învechit) Vînat (2). Era obicinuit să aibă... și cîte ceva vinătură la ospăț. SBIERA, P. 66.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Intrare: vânătură
vânătură substantiv feminin
| substantiv feminin (F43) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
vânătură
- exemple
- Era obicinuit să aibă... și cîte ceva vînătură la ospăț. SBIERA, P. 66.surse: DLRLC
-
etimologie:
- vânat + sufix -ură.surse: DLRM