4 definiții pentru vânătură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

vânătu2 sf [At: BIBLIA (1688), 6781/26/ Pl: ~ri / E: vânăt] (Înv) Vânătaie (1).

vânătu1 sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ri / E: vâna + -ătură] (Înv) 1 Vânătoare (1). 2 Vânat (11).

VÂNĂTÚRĂ, vânături, s. f. (Înv.) Vânat (2). – Din vânat + suf. -ură.

VÎNĂTÚRĂ, vînături, s. f. (Învechit) Vînat (2). Era obicinuit să aibă... și cîte ceva vinătură la ospăț. SBIERA, P. 66.

Intrare: vânătură
vânătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vânătu
  • vânătura
plural
  • vânături
  • vânăturile
genitiv-dativ singular
  • vânături
  • vânăturii
plural
  • vânături
  • vânăturilor
vocativ singular
plural

vânătură

etimologie:

  • vânat + sufix -ură.
    surse: DLRM