2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VÂNÁRE, vânări, s. f. (Rar) Faptul de a vâna; vânătoare. – V. vâna.

VÂNÁRE, vânări, s. f. (Rar) Faptul de a vâna; vânătoare. – V. vâna.

vânare1 sf [At: CORESI, EV. 525 / Pl: ~nări / G-D: și: (înv) ~rei / E: vâna] 1-2 Vânătoare (1-2). 3 Prindere cu ajutorul capcanelor a păsărilor sau a animalelor sălbatice Si: capturare (5). 4 Urmărire și ucidere a unui animal de către un animal de pradă Si: vânat1 (7), vânătoare (13), (înv) vânătorie (3). 5 Urmărire a unor (oameni considerați) răufăcători pentru a-i reține cu forța și a-i deferi justiției. 6 (Rar) Pescuit. 7 (Înv; ccr) Cantitate de pește rezultată în urma pescuitului. 8 (Fig) Urmărire cu asiduitate a unor posturi, situații, greu de obținut. 9 (Fig) Procurare a unui lucru (greu de dobândit). 10 (Înv; îs) ~ de vânt Lucru zadarnic, iluzoriu.

vânare2 sf [At: CR (1833), 94/10 / V: (1) vânar s / Pl: ~nări / E: vână + -ar] 1 (Reg; șîs ~a hamului) Curea a hamului, care trece peste părțile posterioare ale calului Si: bucar, curar (1). 2 (Olt; Mun) Nojiță. 3 (Trs) Șnur din păr de capră, cu care femeile de la țară își legau ciorapii de dimie în jurul piciorului.

VÎNÁRE, vînări, s. f. (Rar) Faptul de a vîna; vînătoare; pescuit. Vînarea sub gheață cu ostrețe... se practică mult pe Olt. ANTIPA, P. 174.

VÎNẮRI s. f. pl. Șireturi, legături cu care se leagă opincile și cioarecii; nojițe. Femeile au cioareci de vară și de iarnă, pînă din sus de genunchi. Îi leagă cu legături făcute din păr de capră, numite vînări. PAMFILE, I. C. 369. I se dezlegase vînările de la opincă și călcase pe ele. SANDU-ALDEA, U. P. 75.

vînáre f. Acțiunea de a vîna. Ps. S. (vîrare). Vînat (acțiune și animal).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vânáre s. f., g.-d. art. vânắrii; pl. vânắri

vânáre s. f., g.-d. art. vânării; pl. vânări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CUREAUA VÂNĂRII s. v. bucar, curar, vânar.

VÂNÁRE s. v. vânat, vânătoare.

cureaua vînării s. v. BUCAR. CURAR. VÎNAR.

VÎNARE s. prindere, vînat. (A început sezonul de ~ a păsărilor.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

vânarea dragonului expr. (tox.) obiceiul de a inhala vaporii degajați de heroina încălzită pe o folie de aluminiu.

Intrare: vânări
substantiv feminin (F169)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
plural
  • vânări
  • vânările
genitiv-dativ singular
plural
  • vânări
  • vânărilor
vocativ singular
plural
Intrare: vânare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vânare
  • vânarea
plural
  • vânări
  • vânările
genitiv-dativ singular
  • vânări
  • vânării
plural
  • vânări
  • vânărilor
vocativ singular
plural

vânări

  • 1. Legături cu care se leagă opincile și cioarecii.
    exemple
    • Femeile au cioareci de vară și de iarnă, pînă din sus de genunchi. Îi leagă cu legături făcute din păr de capră, numite vînări. PAMFILE, I. C. 369.
      surse: DLRLC
    • I se dezlegase vînările de la opincă și călcase pe ele. SANDU-ALDEA, U. P. 75.
      surse: DLRLC

etimologie:

vânare

etimologie:

  • vezi vâna
    surse: DEX '98 DEX '09