vătămare s.f. (pop.) 1 Acțiunea de a (se) vătăma și rezultatul ei. ◊ Fig. Era imposibil să nu lase în organismul nostru social... scrînteli grave, vătămări (VLAH.). 2 Fig. Neplăcere, neajuns, necaz sau pagubă, daună materială pricinuită cuiva. Plătiți ouăle și găinile, nu faceți nici o vătămare nimănui (SADOV.). ♦ Atingere, știrbire adusă onoarei, prestigiului, intereselor etc. cuiva. Prezența șefilor militari turci alături cu domnii țării aducea cea mai mare vătămare autorității domnești (GHICA). 3 Stricăciune, deteriorare, avariere a unor bunuri, obiecte etc. A știut să-și strîngă grînele fără vătămare (DAIC.). • pl. -ări. /v. vătăma.