Definiția cu ID-ul 940951:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VĂRSARE, vărsări, s. f. Acțiunea de a (se) vărsa și rezultatul ei. 1. (În expr.) Vărsare de sînge = ucidere, tăiere, masacrare, măcelărire. Vreți vărsare de sînge? STANCU, D. 56. Nu dorim vărsare de sînge. REBREANU, R. II 235. S-a făcut nemaipomenită vărsare de sînge. CARAGIALE, O. III 194. 2. Locul unde se unesc două cursuri de apă; confluență. Trecem prin fața Izlazului, sat mare, frumos, aproape un orășel, așezat la vărsarea Oltului în Dunăre. VLAHUȚĂ, R. P. 17. 3. Faptul de a da afară pe gură alimente nedigerate; vomitare, vomare. Puțin de nu au leșinat, dacă nu s-ar fi ușurat prin vărsare. DRĂGHICI, R. 159. 4. Fig. (În expr.) Vărsare de ziuă = revărsatul zorilor. Vărsarea serii = înserare, amurg. Sub o rîpă stearpă... Cu vărsarea serii un strein sosi. BOLINTINEANU, O. 58.