văl s.n. 1 Bucată de țesătură foarte fină (și transparentă), cu care femeile își acoperă capul (lăsînd capetele acesteia să atîrne pe spate sau în față), își ascund chipul sau cu care își învăluie corpul ori o parte a lui; voal. ◊ Vălul mayaei v. maya. ◊ Expr. A i se pune (sau a i se lua, a-i cădea) cuiva vălul (sau un văl) (de) pe ochi = a înceta (sau a începe) să înțeleagă clar ceva, să judece limpede. A avea un văl pe ochi = a nu vedea adevărul, a nu înțelege realitatea. A ridica (sau a sfîșia) vălul = a da pe față ceva ascuns, tăinuit sau neștiut. A arunca un văl (sau vălul uitării) peste... (sau asupra...) ori a acoperi (ceva) cu vălul uitării, a se așterne vălul uitării peste... = a ascunde, a tăinui. A lua (sau a pune, a îmbrăca) vălul = (despre femei) a se călugări. ◊ Compus: (bot.) vălul -miresei = plantă erbacee anuală, din familia cariofilaceelor, cu tulpina mică, de obicei ramificată la bază și cu florile foarte mici, de culoare roz sau purpurie (Gypsophila muralis); săpunel. ◊ Fig. Acoperă cu un văl nepătruns viața mea cea trecută (MARC.). ♦ Țesătură ușoară și transparentă folosită la confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte femeiești; voal. ♦ Bucată de țesătură foarte fină, adesea brodată, folosită pentru a proteja, a acoperi ceva (mai ales obiecte de cult). 2 Fig. Ceea ce acoperă ca un văl (reducînd vizibilitatea, claritatea). Noaptea neagră tot mai negru văl punea pe neagra vale (COȘB.). 3 Fig. Ceea ce servește pentru a ascunde, pentru a disimula o situație; aparență care ascunde realitatea. Am tras la o parte... vălul de rea credință, de fraudă și de corupțiune care acoperea afacerile (GAL.). 4 (anat.; și vălul palatului, vălul palatin) Porțiune musculară care continuă, în partea posterioară a cavității bucale, palatul tare și care se termină cu omușorul • pl. -uri. /de la învăl(u)i, după lat vēlum, -i, fr. voile, it. velo, prin falsă apropiere etimologică.