vîjîi vb. IV. 1 intr. (despre vînt, cursuri rapide de apă, șuvoaie etc.) A produce un zgomot șuierător (și puternic) caracteristic. Ploaia vîjîia bătînd în ferestrele casei (EMIN.). ◊ Expr. A-i vîjîi cuiva capul (sau urechile, tîmplele, ext., creierul, auzul) = a) a avea falsa senzație de zgomot continuu și obsedant, provocată de afluxul mărit al sîngelui la cap; b) a fi zăpăcit, năucit. A trebuit să aștept puțin pînă să mă poată asculta, căci după privire simțeam că îi vîjîie urechile (CA. PETR.). ♦ (despre sînge) A pulsa cu violență; a zvîcni. 2 intr. (despre corpuri, obiecte etc. care se deplasează, zboară etc. cu viteză) A produce un zgomot strident, scurt și intens. Săgeata vîjîie și se pierde în desișul ierbei care se clatină încet din vîrf (CAR.). 3 intr. (despre zgomote, glasuri etc.) A suna, a se auzi tare; a răsuna. ♦ (despre albine) A bîzîi, a zumzăi. 4 intr. (despre foc sau despre lemnele din foc) A dudui; a țiui. 5 refl. (fam.; despre oameni) A merge, a se deplasa cu repeziciune (în număr mare). Toată ziua s-a vîjîit prin oraș. • prez.ind. vîjîi, -iesc, pers. 3 vîjîie, -iește. și (reg.) vîjii vb. IV. /vîj + -îi.