VĂTĂȘIȚĂ, vătășițe, s. f. (Și în forma vătăjiță) (În trecut) Soția vătafului. Purceii scroafei mele ar fi atunci ai mei, Și vaca mi-ar da lapte, găina oul său. Nu pentru a vătăjiței masă. NEGRUZZI, S. II 248. 2. (În trecut) Femeie care conducea gospodăria unei case boierești. Mama Sanda, fosta lui doică, iar acum vătășiță casei, îl pofti numaidecît la masă. D. ZAMFIRESCU, la CADE. Unde e stăpînul nimene știe... Dar este o vătășiță bătrînă Ce toate ține supt a sa mînă. BUDAI-DELEANU, Ț. 147. 3. (Popular) Femeie sau fată tînără care îndeplinește diverse atribuții pe lîngă mireasă, în timpul nunții. – Variantă: vătăjiță s. f.