văduv, -ă adj. și s. (lat. vĭduus, vĭdua, de unde vrom. văduŭ, văduŭă [văduo, ca noo îld. noŭă]. Apoĭ s’a făcut văduvă, care a prefăcut masculinu văduŭ în văduv. It. védovo, -va, pv. vezoa, fr. veuf, veuve, cat. viuda, sp. viudo, viuda, pg. viuvo, -va. V. vădană). Rămas fără soție (pin moarte): om văduv, femeĭe văduvă; un văduv, o văduvă. Fig. Rar. Lipsit de: un sat văduv de locuitorĭ. – În est masc. și văduvóĭ.