VÎRSTNIC, -Ă, vîrstnici, -e, adj. 1. Trecut de epoca tinereții, în vîrstă (v. matur); (la gradul comparativ) mai în vîrstă decît... Era un om foarte înalt, vîrstnic. GALAN, Z. R. 29. Nenea Ghiță morarul nu avea mulți ani peste treizeci, dar părea mult mai vîrstnic. SADOVEANU, M. C. 13. I se dădură... și doi cai mai vîrstnici. CAMIL PETRESCU, O. II 144. Păreau într-adevăr mult mai vîrstnici decît ar fi arătat actul de naștere. C. PETRESCU, C. V. 11. 2. (Învechit și popular) De aceeași vîrstă (cu altcineva). (Substantivat) Cum oi bea și oi mînca Cînd văd pe vîrstnicii mei Au copii de ți-e drag de ei. BIBICESCU, P. P. 303. (În forma vrîsnic) Au întrebat Themistocles vrîsnicii lui. ȚICHINDEAL, F. 245. – Variantă: (regional) vrîsnic, -ă adj.