vâltoare, vâltori, s.n. – (reg.) 1. Vârtej. 2. Piuă; instalație tradițională care funcționează pe principiul hidraulic utilizat pentru spălarea și limpezirea textilelor de mari dimensiuni (Șainelic, 1986). Construcție de formă conică, realizată din bușteni, în care se rotește un curent puternic de apă (Viman, 1989). Apa se captează dintr-un râu de munte și este drenată către vâltoare cu ajutorul unei ecluze, astfel încât debitul apei poate fi reglat periodic, în funcție de cantitatea precipitațiilor din fiecare sezon. Prin căderea apei în cuva de bușteni, postavurile, cergile, țolurile sunt spălate și îndesate. În Maramureșul istoric, în 1957, în satul Budești erau 14 vâltori, în Sârbi 10 vâltori, iar în Călinești 11 (Dăncuș, 1986: 93). În Chioar: în Chiuzbaia, Ciocotiș, Copalnic, Fânațe, Preluca Nouă, Boiu Mare, Șișești, Șindrești. „Mândruță de la vâltori, / Dă-mi gurița de trei ori” (Viman, 1989: 507). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. – Lat. *voltoria (< volotus) (Scriban; Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA).