UȘARNIC, -Ă, ușarnici, -ce, s. m. și f., adj. (Pop. și depr.) (Persoană) care umblă pe la ușile altora, căreia nu-i place să stea acasă. – Ușă + suf. -arnic.

ușarnic, ~ă [At: ANON. CAR. / V: ușer~, ușier~ (P: ~și-er~) smf, a / Pl: ~ici, ~ice / E: ușă + -arnic] 1-2 smf, a (Persoană) care umblă pe ușile altora deoarece nu-i place să stea acasă Si: (reg) odăielnic. 3-4 smf, a (Persoană) care pierde vremea umblând fără rost pe străzi Si: ulițarnic. 5 sf Femeie desfrânată.

UȘARNIC, -Ă, ușarnici, -ce, s. m. și f., adj. (Depr.) (Persoană) care umblă pe la ușile altora, căreia nu-i place să stea acasă. – Ușă + suf. -arnic.

UȘARNIC, -Ă, ușarnici, -e, s. m. și f. (Popular) Termen disprețuitor pentru o persoană care umblă prea mult pe la casele altora, care colindă pe la alții. La noi s-aduna zilnic un guraliv sobor: cocoșnețe de mahala, ușarnice... preotese, moașe. M. I. CARAGIALE, C. 75. (Cu pronunțare regională) Șezi lipcă unde te duci și scoți sufletul din om cu obrăzniciile tale, ușernic ce ești! CREANGĂ, A. 46.

UȘARNIC ~că (~ci, ~ce) și substantival Care nu se ține de casă; care umblă pe la case străine. /ușă + suf. ~arnic

ușárnic, -ă adj. (d. ușă. Cp. cu ulițarnic). Care umblă pe la ușile altora, haĭmana, vagabond, soĭ răŭ. – În est pop. ușărnic.

ușernic, ~ă a, s vz ușarnic

ușiernic, ~ă a, smf vz ușarnic

ușarnic (pop.) adj. m., s. m., pl. ușarnici; adj. f., s. f. ușarnică, pl. ușarnice

ușarnic (pop.) adj. m., s. m., pl. ușarnici; adj. f., s. f. ușarnică, pl. ușarnice

ușarnic s. m., adj. m., pl. ușarnici; f. sg. ușarnică, g.-d. art. ușarnicei, pl. ușarnice

ușarnic.