úrdă f., pl. e (lat. hórrida, f. d. hõrridus, zbîrlit, urît, uscat, adică „brînză uscată” față de brînza obișnuită; fr. ord, orde, murdar, de unde și ordures, murdăriĭ. Din ŏrrida s’a făcut *horda, ca cald d. calidus, apoĭ urdă, deși era un o intonat, ca numele orașuluĭ Turda din tórrida, adică „uscata, arsa”, ca curte d. cŏhŏrs și pururea d. pŏrro. D. rom. vine ung. urda, hurda, slovac urda, pol. horda, rut. vurda. V. urdoare). Un fel de brînză care se obține ferbînd zeru rămas de la caș și lăsîndu-l să se răcească. (E albumina din lapte). Rîndurĭ de urdă: se pun 4-5 urde la un loc (BSG. 1937, 96). V. țițeĭ, jintiță, zburat.