6 intrări

Articole pe această temă:

81 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

ÚRA1 interj. Exclamație care exprimă însuflețire, entuziasm, aprobare, îndemn etc. – Din rus. ura, fr. hourra.

ÚRA1 interj. Exclamație care exprimă însuflețire, entuziasm, aprobare, îndemn etc. – Din rus. ura, fr. hourra.

ura1 [At: AR (1829) 52/31 / V: hura (S și: hurra), (rar) ~h (S și: urrah), hurah / Pl: ~le sn / E: rs ура, fr hourra, ger hurra] 1 i (Și cu „a” prelungit) Exclamație care exprimă entuziasm. 2 i (Și cu „a” prelungit) Exclamație care exprimă aprobare. 3 i (Și cu „a” prelungit) Exclamație care exprimă adeziune. 4 i (Rep) Exclamație folosită ca strigăt de luptă pentru îndemnul ostașilor la atac. 5 i (Fam) Termen de salut folosit între prieteni. 6 sn (Lpl) Strigăte entuziaste de adeziune, de aprobare, de bucurie etc. Si: aclamații (1).

ura2 [At: MOXA, 355/29 / V: (îrg) ora, (înv) urăzi, (reg) uri, urî, ureza, hureza, aura (P: a-u-) / Pzi: 1 urez și (îrg) ur; 4 (reg) urezăm / Cj: 1 și (reg) să ur / Im: 2 și (reg) ură / E: ml orare] 1-2 vti (Înv; adesea urmat de reproducerea unei comunicări în vorbire directă) A vorbi. 3-4 vti (îrg; d. preoți; construit adesea cu dativul și determinat prin „bine”) A cere ocrotirea divină pentru cineva sau pentru ceva Si: a binecuvânta (2). 5-6 vti (Înv; și ccd) A da cuiva ajutorul ceresc Si: a binecuvânta (3). 7 vi (Înv; ccd; determinat prin „bine”) A aduce (prin vorbe) laudă cuiva Si: a binecuvânta (5). 8 vt (Înv; și îf urăzi) A prevesti (1). 9 vt (Construit de obicei cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine (cu prilejul unei aniversări, unui început de acțiune etc. 10 vt (Construit de obicei cu dativul) A închina un pahar în sănătatea cuiva, pentru succesul sau fericirea cuiva. 11 vt (Înv) A saluta. 12 vi A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul. 13 vi (Reg) A rosti o orație de nuntă. 14 vi (Reg) A chiui (1). 15 vt (Reg; îf ureza) A face cuiva reproșuri.

URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine (cu prilejul unei aniversări, al unui început de acțiune etc.); a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul. – Lat. orare.

ÚRA1 interj. Exclamație care exprimă însuflețire, entuziasm, aprobare, folosită și ca strigăt de luptă al armatelor la atac. De-aveți chef, tovarăși, bem. – Ura-n cer! Cu toții avem. COȘBUC, P. I 302. Ura, frați, într-o unire Să-nvîrtim hora frăției Pe pămîntul Romîniei. ALECSANDRI, O. 94. ◊ (Substantivat, n., cu pl. urale) Urlă în adevăr tîrgul de urale și de lăutari. BRĂTESCU-VOINEȘTI,la CADE. Un ura!... izbucni din piepturile camarazilor. MIRONESCU, S. A. 109. Ușa se deschide și d. maior B... intră. Un ura îl primi și vorbele își luară iar cursul lor. RUSSO, O. 47.

URÁ2, urez și (2) ur, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A formula o dorință de bine la adresa cuiva (cu prilejul unei aniversări, al unui început de acțiune etc.); a felicita. Îți mai amintești, veche prietenă, ce mi-ai urat? C. PETRESCU, C. V. 22. Privitorii, cu căciulele în mînă, îi urau drum bun. CREANGĂ, P. 307. ◊ Fig. Batistele se mișcă în aer, urîndu-ne bună-venire. BART, S. M. 31. ◊ (Învechit, construit cu acuzativul) Chelarul și moș Toma grădinarul îmi ieșiră să mă ureze de bună-venire. GANE, N. II 174. «Să trăiască domnul Ștefan» Mii de glasuri îl urează. ALECSANDRI, P. I 34. Boierii închinau și urau pe domn. NEGRUZZI, S. I 151. ◊ Refl. reciproc. Urîndu-și drum bun și petrecere frumoasă, au plecat flăcăii. CARAGIALE, O. III 97. ◊ Intranz. Siimenii și darabanii hăuliră și urară sub ferestre. SADOVEANU, O. VII 110. Pe deal nechează, Pe vale urează (Trîmbița). GOROVEI, C. 368. 2. Intranz. A recita «plugușorul» sau alte colinde de anul nou, umblînd (în grup cu alții) de la casă la casă. Ură tu, măi Chiriece... și noi, măi Zaharia, să pufnim din gură ca buhaiul. CREANGĂ, A. 43. Să le poroncești ca să ureze ca în agiunu sfîntului Vasile. ALECSANDRI, la CADE. Cinstește pe... plugarii ce ură mai frumos. ȘEZ. III 180. ◊ Tranz. (Rar) Lasă-mă... Ca să ur ce mai știu eu... Căci eu știu o urătură. ȘEZ. XVIII 26. 3. Tranz. A face orații de nuntă. Să nu știe mai multe orații sau urări și să nu le ureze la o ocazie ca aceasta a nunților. MARIAN, NU. 222.

ÚRA1 I. interj. exclamație care exprimă aprobare, entuziasm. II. s. n. (pl.) strigăt entuziast de aprobare, de adeziune; aclamație. (< rus. ura, fr. hourra)

URÁ2 vb. tr. a exprima o dorință de bine la adresa cuiva; a felicita; a colinda, recitând versuri populare. (< lat. orare)

A URÁ uréz 1. tranz. 1) (sănătate, noroc, fericire etc.) A dori cu o deosebită afecțiune (cu prilejul unei aniversări, al celebrării căsătoriei etc.). 2) A felicita prin recitarea plugușorului (în seara de Anul Nou); a hăi. 2. intranz. A umbla de la casă la casă, în seara de Anul Nou, cu plugușorul; a hăi. /<lat. orare

ÚRA interj. (se folosește pentru a exprima entuziasm colectiv, însuflețire generală, cu ocazia unor manifestări publice, a unor solemnități sau pentru a îndemna la atac pe câmpul de luptă). /<rus. ura, fr. hourra

urà v. a dori noroc: a ura de Anu-nou. [Lat. ORARE, a grăi].

úra, strigăt de triunf orĭ de omagiŭ adresat de mulțime unuĭ om distins (suveran, om politic, orator ș. a.). Strigătu infanteriiĭ și al cavaleriiĭ cînd năvălește (șarjează). – Vine d. rus. urá, strigăt de șarjă, de unde și fr. houra, strigăt de șarjă, ĭar hourra, strigăt în onoarea cuĭva, vine d. engl. hurrah, germ. hurra, luat tot de la Rușĭ și confundat dese-orĭ cu hourra. – Fals pl. urále (ca cum ar fi sing. ura), „strigăte de ura”, la cărturarĭ, nu la popor. Se zice a fost primit cu „ura” (nu cu urale), ca și cu „huĭdeo”, (nu cu huĭdeourĭ).

ÚRĂ2, uri, s. f. Plantă erbacee cu frunze lanceolate, cu flori roșii-purpurii, mai rar albe, dispuse într-un spic la vârful tulpinii (Gymnadenia conopsea).Et. nec. Cf. ură1. corectată

ÚRĂ1, (rar) uri, s. f. Sentiment puternic de ostilitate, atitudine dușmănoasă față de cineva sau de ceva. – Din urî (derivat regresiv).

URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

u2 sf [At: PANȚU, PL. / Pl: ? / E: ns cf ură1] (Bot) 1 (Buc) Plantă erbacee din familia orhideelor cu frunze late lanceolate, cu flori roșii purpurii, mai rar albe, foarte parfumate, dispuse într-un spic la vârful tulpinii Si: (reg) limba-cucului, mânaMaicii-Domnului, palma-pământului (Gymnadenia conopea). 2 Plantă erbacee din familia orhideelor cu frunzele mai înguste și florile mai mici față de cele ale urei2 (1), roșii-închise, rar albe sau roșietice (Gymnadenia odoratissima). 3 (Bot; reg) Oreșniță (Lathyrus tuberosus).

u1 sf [At: BIBLIA (1688), 4341/14 / Pl: uri și (îrg) ure / E: drr urî1] 1 (Îoc iubire) Sentiment puternic (și statornic) care îndeamnă pe cineva să-i dorească răul cuiva Si: (îrg) urâciune (2), dușmănie, vrăjmășie. 2 (Îvr; îlv) A se face de ~ cu cineva A se urî (4). 3 (Îrg; îlv) A pune (sau a lua, a avea în) ~ pe cineva A urî (41). 4 (Înv; îe) A veni (sau a duce) (pe cineva) în (sau întru) ~ la (cineva) sau a face (cuiva) ~ A face pe cineva să fie urât de cineva. 5 (Îae) A ajunge să fie urât de cineva. 6 Dorință (constantă) ca ceva să nu se înfăptuiască Si: (reg) urâciune (4). 7 Dorință (constantă) ca ceva să nu (mai) existe Si: (reg) urâciune (5). 8 Aversiune profundă față de ceva Si: (reg) urâciune (6).

urî2 vr [At: DLR / Pzi: urăsc / E: ns cf ger huren „a trăi în desfrâu”] (Reg) 1 A se răsfăța. 2 A fi afectat (în purtări, în vorbire).

urî1 [At: PSALT. HUR. 107720 / V: (îrg) uri / Pzi: urăsc / E: ml *horrire (= horrere, horrescerej] 1 vt (Îoc iubi) A avea un sentiment de ură față de cineva Vz a dușmăni, a omrăzi, a vrăjmăși. 2 vt (Reg; îe) A-și ~ zilele A-și dori moartea. 3 vt (Îe) A-l ~ pereții Se spune despre un bolnav care zace de mult. 4 vrr (Reg) A-și pierde dragostea, simpatia față de cineva. 5 vi (Pop) A fi neplăcut, nesuferit cuiva. 6 vt A dori (constant) ca ceva să nu se înfăptuiască, să nu existe. 7 vrp (Îvr) A se face detestat de cineva. 8 vt A nutri o aversiune profundă față de ceva. 9 vr (Îvr) A se dezgusta de cineva. 10 vr (Adesea ccd și udp „de” sau „cu”) A-și pierde interesul pentru ceva sau cineva. 11 vr (Adesea ccd sau udp „de” sau „cu”) A se plictisi. 12 vr A se sătura. 13 vr (Îe) A i se ~ (cuiva) cu viața (sau cu zilele) sau (reg) a i se ~ de zile A se sătura de viață Si: a-și dori moartea. 14 vr (Trs; Mar) A se obosi.

ÚRĂ1, (rar) uri, s. f. Sentiment puternic, nestăpânit, de dușmănie față de cineva sau de ceva. – Din urî (derivat regresiv).

ÚRĂ2, uri, s. f. Plantă erbacee cu frunze lanceolate, cu flori roșii-purpurii, mai rar albe, dispuse într-un spic la vârful tulpinii (Gymnadenia conopsea).Et. nec. Cf. ură1. corectată

URÎ, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A avea un puternic sentiment de antipatie, de dușmănie împotriva cuiva sau a ceva; a nu putea suferi pe cineva sau ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

ÚRĂ2, uri, s. f. Plantă erbacee din familia orhideelor cu flori roșii, purpurii, mai rar albe (Gymnadenia conopsea). corectată

ÚRĂ1, (rar) uri, s. f. Sentiment puternic de dușmănie față de cineva. V. vrăjmășie. Ura nu e-n stare Să năruie tot ce-a clădit iubirea. CERNA, P. 52. Sînt inimă-n inima neamului meu Și-i cînt și iubirea și ura. COȘBUC, P. II 291. Cînd văzui a lor mulțime, cîtă frunză, cîtă iarbă, Cu o ură nempăcată mi-am șoptit atunci în barbă. EMINESCU, O. I 147. Și se tem de ura lui, Că ura lăpușnănească E peire boierească. ALECSANDRI, P. P. 175. – Pl. și: (învechit) ure (HASDEU, I. V. 72, GHICA, A. 767).

URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A avea un sentiment puternic de antipatie sau de dușmănie împotriva cuiva sau a ceva; a nu putea suporta pe cineva sau ceva. Dacă mai înainte îl privea pe Stamati c-un suveran dispreț, acum ajunsese să-l urască, înverșunată. BART, E. 240. Romînul știe încă a se bate Și urăște viața fără libertate. BOLINTINEANU, O. 11. ◊ Absol. Dacă voi uita tot ce-am îndurat, Nu voi mai urî niciodată. JEBELEANU, C. 9. Mă simt tot omul de-altădată; Iubesc pe loc, urăsc îndată. MACEDONSKI, O. I. 56. ◊ Refl. (Rar) Am pierdut dulcea mea pace Și eu însumi m-am urît. HELIADE, O. I 70. ♦ Refl. reciproc. (Regional) A strica prietenia cu cineva, a se certa, a o rupe cu cineva. Ci pune capu-n pămînt, C-or gîndi că ne-am urît. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 67. 2. Refl. (În expr.) A i se urî cuiva (cu sau de ceva) sau a i se urî cuiva să... = a se plictisi de cineva, a se sătura de ceva, a nu mai simți nici o plăcere pentru cineva sau pentru ceva. Mîndruțo, pentru ce plîngi, dragă? Ți s-a urît de casa mea? IOSIF, T. 246. Avea gînduri pline de farmec, cu care nu i s-ar fi urît de a sta o veșnicie. VLAHUȚĂ, O. A. I 117. Ziceau că li se urîse șezînd tot singurele. ISPIRESCU, L. 8. După cîtăva vreme, simțindu-se iar în puteri, a-nceput a i se urî să stea serile singur. CARAGIALE, O. III 77. A i se fi urît (cuiva) cu binele v. bine2 (1). A i se fi urît (cuiva) cu viața sau (tranz., regional) a-și urî zilele = a se sătura de viață. Ți s-a urît cu viața? SAHIA, N. 75. Doamne, moșule... se vede că ți-ai urît zilele. CREANGĂ, P. 82.

-ÚRĂ1 suf. „sare a unui hidracid”. (< fr. -ure)

ÚRĂ uri f. 1) Sentiment puternic de antipatie profundă (față de cineva sau de ceva). ◊ ~ de moarte aversiune foarte mare. 2) Atitudine dușmănoasă; ostilitate; vrajbă. [G.-D. urii] /v. a (se) urî

A SE URÎ́ mă urăsc intranz. 1) A se afla în relații de dușmănie (cu cineva). 2) (construit cu dativul) A se plictisi foarte tare. ◊ A i ~ cu viața a nu mai dori să trăiască. /<lat. horrire

A URÎ́ urăsc tranz. (persoane, stări de lucruri etc.) A trata cu ură; a nu putea suferi (din aversiune sau din dușmănie). ◊ ~ de moarte a dușmăni cumplit. /<lat. horrire

ură f. acțiunea de a urî, pasiune ce inspiră ură. [Tras din urî].

urî v. 1. a voi cuiva răul: a urî pe dușmanii săi; 2. a avea antipatie pentru a urî minciuna; 3. a simți urîtul, a se plictisi: i se urăște singur. [Lat. HORRESCERE].

*húra (barb. d. fr. hourrah, d. engl. hurrah) interj. de bucurie. Fals îld. ura!

úră f., pl. ĭ (d. a urî). Acțiunea de a urî, antipatie: a avea ură pe cineva.

urắsc, a -î́ și (vechĭ) urésc, a v. tr. (lat. horresco, -éscere, mă zbîrlesc, mă înfior; horridus, zbîrlit. V. oribil, urdoare. Cp. cu sturăsc). Nu ĭubesc, îmĭ displace, mĭ-e antipatic: a-ĭ uri pe mincinoșĭ, a urî mincĭuna. A ți se urî, a te plictisi: era așa de fericit, în cît i se urîse cu binele. V. ghimpos.

uréz și (rar) ur, a urá v. tr. (lat. âuguro, -áre, a ura, a prezice după auguriĭ, de unde s’a făcut *agurare, *aurare, urare, cam ca ascultare d. auscultare, ĭar g între vocale a căzut ca și în ĭeŭ, curea, graur, d. ego, corrigia, graculus și ca și în fr. bonheur, d. bonum augurium. În zadar îl derivă uniĭ d. orare, a ruga!). Doresc cuĭva noroc: îțĭ urez biruință! Recit umblînd cu buhaĭu pe la case: unu ură, patru fură, doĭ cotroboĭesc pin șură!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

urá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 ureáză

urá vb., ind. prez. 1 sg. uréz, 3 sg. și pl. ureáză

úră s. f., g.-d. art. úrii; pl. uri

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất

úră (plantă) s. f., g.-d. art. úrii; pl. uri

úră (dușmănie) s. f., g.-d. art. úrii; pl. uri

urî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urăsc, imperf. 3 sg. urá; conj. prez. 3 sg. și pl. uráscă

urî (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urăsc, conj. urască)

urăsc, urăști 2, urăște 3, urască 3 conj., uram 1 imp., urît prt., urînd ger., urî inf.

urez, -ra inj., urând ger., urat prt.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

URÁ vb. 1. a da. (I-a ~ „bună seara”.) 2. a dori, a pofti, (înv.) a prii. (Îți ~ mult bine.)

URÁ vb. v. binecuvânta, blagoslovi.

URA interj. trăiască!, vivat!

URA vb. 1. a da. (I-a ~ „bună seara”.) 2. a dori, a pofti, (înv.) a prii. (Îți ~ mult bine.)

URA interj. trăiască!, vivat!

ura vb. v. BINECUVÎNTA. BLAGOSLOVI.

ÚRĂ s. v. palma-pământului.

URÎ vb. 1. v. dușmăni. 2. v. plictisi.

U s. animozitate, discordie, dușmănie, învrăjbire, ostilitate, pornire, vrajbă, vrăjmășie, zîzanie, (livr.) inimiciție, (înv. și pop.) price, (pop. și fam.) dihonie, (pop.) pică, (înv. și reg.) ceartă, pizmă, pizmuire, scîrbă, (Mold.) poxie, (înv.) mozavirie, neprietenie, patos, scandală, sfadă, urîciune, vrăjbie, (latinism rar) rancoare. (Ce e ~ asta neîmblînzită între voi?)

URÎ vb. 1. a (se) dușmăni, a (se) vrăjmăși, (pop.) a (se) îndușmăni, (înv. și reg.) a (se) pizmui, (înv.) a (se) gilălui, a (se) împerechea, a (se) nenăvidi, a (se) pizmi, a (se) urgisi. (Vecinii se ~ de moarte.) 2. a se plictisi, a se sătura, (rar) a se anosti, (Mold. și Bucov.) a se lehămeti, (înv. și fam.) a se sastisi, (înv.) a se stenahorisi, a se supăra, (fig.) a i se acri. (I s-a ~ de moarte să stea în casă.)

Ură ≠ adorație, amor, dragoste, iubire

A (se) urî ≠ a (se) îndrăgi, a (se) iubi


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

urá (-réz, át), vb.1. A cuvînta, a vorbi în public pentru a emoționa, pentru a convinge sau pentru a binecuvînta. – 2. A face urări de fericire, a binecuvînta, a felicita. – 3. A cînta sau a recita versuri cu ocazia Anului Nou. – Mr. or, ura. Lat. ōrāre (Cipariu, Gram., 44; Densusianu, Rom., XXVIII, 61; Șeineanu, Semasiol., 86; Pușcariu 1830; Densusianu, GS, II, 20; REW 6081), cf. it. orare, prov., cat., sp., port. orar, v. fr. orer, alb. ureum, uron (Philippide, I, 649). – Der. urăciune, s. f. (urare; felicitare; cîntec de sărbătoare), cf. orație; urat, s. n. (felicitare); urător, s. m. (persoană care umblă cu uratul); urătură, s. f. (formulă de felicitare cîntată); urări, s. f. pl. (panglici multicolore cu care se împodobește căciulița tinerilor morți) în Munt.

úra interj. – Exclamație de entuziasm, de aprobare, de îndemn. Fr. hourra.Der. urale, s. f. pl. (ovații).

urî (-rắsc, -ît), vb.1. A dușmăni, a antipatiza puternic. – 2. (Refl.) A se plictisi, a se sătura de cineva sau de ceva. – Mr. urăscu, urîre. Lat. hŏrrescĕre, vulg. *hŏrrῑre (Pușcariu 1823; Densusianu, GS, II, 21; REW 4185), cf. alb. uren (Phlippide, II, 644). – Der. ură, s. f. (dușmănie, aversiune; plantă, Gymnadenia conopea); urîcios (var. uricios), adj. (antipatic, nesuferit; ursuz, arțăgos); urîciune (var. uriciune, Mold. urăciune), s. f. (înv., ură, aversiune; plictiseală, urît; stîrpitură, avorton; hidoșenie); urît, adj. (desfigurat, oribil, hidos; repugnant, josnic); urîtor, adj. (care urăște); urîți, vb. (a sluți); urîțenie, s. f. (hidoșenie). Din rom. provine rut. urytnyi „urît” (Candrea, Elemente, 409).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BELLA MATRIBUS DETESTATA (lat.) războaiele (sunt) urâte de mame – Horațiu, „Ode”, I, 1, 24-25.

LE MOI EST HAÏSSABLE (fr.) eul este vrednic de ură – Pascal, „Pensées”, VII, 455. Condamnare a egoismului, a transformării eului în centru al Universului, în dușman și despot virtual al celorlalți oameni. A fost aleasă drept deviză de parnasieni.

ODI PROFANUM VULGUS (lat.) urăsc mulțimea ignorantă – Horațiu, „Ode,” III, 1, 4. Poetul ține ca opera sa să fie apreciată numai de cunoscători. Cuvintele au căpătat un sens ironic, desemnând infatuarea scriitorilor care cred că este înjositor pentru ei să fie înțeleși de oricine.

PEIORA SUNT TECTA ODIA, QUAM APERTA (lat.) ura ascunsă este mai rea decât cea fățișă – Seneca, „De moribus”, 52.

PERSICOS ODI, PUER, APPARATUS (lat.) urăsc, copile, luxul persan – Horațiu, „Ode”, I, 38, 1. Viața simplă și austeră în mijlocul naturii este, spune poetul, singura care îl face pe om fericit.

VERITAS ODIUM PARIT (lat.) adevărul stârnește ură – Terențiu, „Andria”, act 1, scena 1.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

ura! interj. salut!, bună!

a i se urî cu binele expr. a acționa în dezacord cu interesele personale.

ura și la gară! expr. la revedere!

Intrare: ura (interj.)
ura1 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • ura
Intrare: ura (vb.)
ura2 (vb.; 1 urez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ura
  • urare
  • urat
  • uratu‑
  • urând
  • urându‑
singular plural
  • urea
  • urați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • urez
(să)
  • urez
  • uram
  • urai
  • urasem
a II-a (tu)
  • urezi
(să)
  • urezi
  • urai
  • urași
  • uraseși
a III-a (el, ea)
  • urea
(să)
  • ureze
  • ura
  • ură
  • urase
plural I (noi)
  • urăm
(să)
  • urăm
  • uram
  • urarăm
  • uraserăm
  • urasem
a II-a (voi)
  • urați
(să)
  • urați
  • urați
  • urarăți
  • uraserăți
  • uraseți
a III-a (ei, ele)
  • urea
(să)
  • ureze
  • urau
  • ura
  • uraseră
ura3 (vb.; 1 ur) verb grupa I conjugarea I
verb (VT1)
Surse flexiune: DLRLC
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ura
  • urare
  • urat
  • uratu‑
  • urând
  • urându‑
singular plural
  • u
  • urați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ur
(să)
  • ur
  • uram
  • urai
  • urasem
a II-a (tu)
  • uri
(să)
  • uri
  • urai
  • urași
  • uraseși
a III-a (el, ea)
  • u
(să)
  • ure
  • ura
  • ură
  • urase
plural I (noi)
  • urăm
(să)
  • urăm
  • uram
  • urarăm
  • uraserăm
  • urasem
a II-a (voi)
  • urați
(să)
  • urați
  • urați
  • urarăți
  • uraserăți
  • uraseți
a III-a (ei, ele)
  • u
(să)
  • ure
  • urau
  • ura
  • uraseră
Intrare: ură (plantă)
ură1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • u
  • ura
plural
  • uri
  • urile
genitiv-dativ singular
  • uri
  • urii
plural
  • uri
  • urilor
vocativ singular
plural
Intrare: ură (sentiment)
ură1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • u
  • ura
plural
  • uri
  • urile
genitiv-dativ singular
  • uri
  • urii
plural
  • uri
  • urilor
vocativ singular
plural
ură3 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • u
  • ura
plural
  • ure
  • urele
genitiv-dativ singular
  • ure
  • urei
plural
  • ure
  • urelor
vocativ singular
plural
Intrare: ură (suf. - sare)
ură2 (suf.)
sufix (I7-S)
  • u
Intrare: urî
verb (VT410)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • urî
  • urâre
  • urât
  • urâtu‑
  • urând
  • urându‑
singular plural
  • urăște
  • uraște
  • urâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • urăsc
(să)
  • urăsc
  • uram
  • urâi
  • urâsem
a II-a (tu)
  • urăști
(să)
  • urăști
  • urai
  • urâși
  • urâseși
a III-a (el, ea)
  • urăște
  • uraște
(să)
  • urască
  • ura
  • urî
  • urâse
plural I (noi)
  • urâm
(să)
  • urâm
  • uram
  • urârăm
  • urâserăm
  • urâsem
a II-a (voi)
  • urâți
(să)
  • urâți
  • urați
  • urârăți
  • urâserăți
  • urâseți
a III-a (ei, ele)
  • urăsc
(să)
  • urască
  • urau
  • urâ
  • urâseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ura (interj.)

  • 1. Exclamație care exprimă însuflețire, entuziasm, aprobare, îndemn etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 sinonime: vivat 2 exemple
    exemple
    • De-aveți chef, tovarăși, bem. – Ura-n cer! Cu toții avem. COȘBUC, P. I 302.
      surse: DLRLC
    • Ura, frați, într-o unire Să-nvîrtim hora frăției Pe pămîntul Romîniei. ALECSANDRI, O. 94.
      surse: DLRLC

etimologie:

ura (vb.)

  • 1. tranzitiv (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit; a închina în sănătatea cuiva.
    surse: DEX '09 DLRLC MDN '00 sinonime: felicita 7 exemple
    exemple
    • Îți mai amintești, veche prietenă, ce mi-ai urat? C. PETRESCU, C. V. 22.
      surse: DLRLC
    • Privitorii, cu căciulele în mînă, îi urau drum bun. CREANGĂ, P. 307.
      surse: DLRLC
    • figurat Batistele se mișcă în aer, urîndu-ne bună-venire. BART, S. M. 31.
      surse: DLRLC
    • Construit cu acuzativul:
      surse: DLRLC 3 exemple
      exemple
      • Chelarul și moș Toma grădinarul îmi ieșiră să mă ureze de bună-venire. GANE, N. II 174.
        surse: DLRLC
      • «Să trăiască domnul Ștefan» Mii de glasuri îl urează. ALECSANDRI, P. I 34.
        surse: DLRLC
      • Boierii închinau și urau pe domn. NEGRUZZI, S. I 151.
        surse: DLRLC
    • reflexiv reciproc Urîndu-și drum bun și petrecere frumoasă, au plecat flăcăii. CARAGIALE, O. III 97.
      surse: DLRLC
    • intranzitiv Siimenii și darabanii hăuliră și urară sub ferestre. SADOVEANU, O. VII 110.
      surse: DLRLC
    • intranzitiv Pe deal nechează, Pe vale urează (Trâmbița). GOROVEI, C. 368.
      surse: DLRLC
  • 2. intranzitiv A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc.
    surse: DEX '09 DLRLC MDN '00 NODEX sinonime: colinda hăi (vb.) 4 exemple
    exemple
    • Ură tu, măi Chiriece... și noi, măi Zaharia, să pufnim din gură ca buhaiul. CREANGĂ, A. 43.
      surse: DLRLC
    • Să le poroncești ca să ureze ca în agiunu sfîntului Vasile. ALECSANDRI, la CADE.
      surse: DLRLC
    • Cinstește pe... plugarii ce ură mai frumos. ȘEZ. III 180.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv rar Lasă-mă... Ca să ur ce mai știu eu... Căci eu știu o urătură. ȘEZ. XVIII 26.
      surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv A face orații de nuntă.
    surse: DLRLC un exemplu
    exemple
    • Să nu știe mai multe orații sau urări și să nu le ureze la o ocazie ca aceasta a nunților. MARIAN, NU. 222.
      surse: DLRLC

etimologie:

ură (plantă)

  • 1. Plantă erbacee cu frunze lanceolate, cu flori roșii-purpurii, mai rar albe, dispuse într-un spic la vârful tulpinii (Gymnadenia conopsea).
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: palma-pământului

etimologie:

ură (sentiment)

  • 1. Sentiment puternic de ostilitate, atitudine dușmănoasă față de cineva sau de ceva.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX sinonime: dușmănie antonime: adorație amor dragoste iubire 4 exemple
    exemple
    • Ura nu e-n stare Să năruie tot ce-a clădit iubirea. CERNA, P. 52.
      surse: DLRLC
    • Sînt inimă-n inima neamului meu Și-i cînt și iubirea și ura. COȘBUC, P. II 291.
      surse: DLRLC
    • Cînd văzui a lor mulțime, cîtă frunză, cîtă iarbă, Cu o ură nempăcată mi-am șoptit atunci în barbă. EMINESCU, O. I 147.
      surse: DLRLC
    • Și se tem de ura lui, Că ura lăpușnănească E peire boierească. ALECSANDRI, P. P. 175.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Ură de moarte = aversiune foarte mare.
      surse: NODEX

etimologie:

urî

  • 1. tranzitiv A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva.
    surse: DEX '09 DLRLC 5 exemple
    exemple
    • Dacă mai înainte îl privea pe Stamati c-un suveran dispreț, acum ajunsese să-l urască, înverșunată. BART, E. 240.
      surse: DLRLC
    • Romînul știe încă a se bate Și urăște viața fără libertate. BOLINTINEANU, O. 11.
      surse: DLRLC
    • absolut Dacă voi uita tot ce-am îndurat, Nu voi mai urî niciodată. JEBELEANU, C. 9.
      surse: DLRLC
    • absolut Mă simt tot omul de-altădată; Iubesc pe loc, urăsc îndată. MACEDONSKI, O. I. 56.
      surse: DLRLC
    • reflexiv rar Am pierdut dulcea mea pace Și eu însumi m-am urît. HELIADE, O. I 70.
      surse: DLRLC
  • 2. reflexiv impersonal (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98
    • diferențiere reflexiv reciproc regional A strica prietenia cu cineva, a se certa, a o rupe cu cineva.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Ci pune capu-n pămînt, C-or gîndi că ne-am urît. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 67.
        surse: DLRLC
    • 2.1. expresie A i se urî cuiva (cu sau de ceva) sau a i se urî cuiva să... = a se plictisi de cineva, a se sătura de ceva, a nu mai simți nici o plăcere pentru cineva sau pentru ceva.
      surse: DLRLC 5 exemple
      exemple
      • Mîndruțo, pentru ce plîngi, dragă? Ți s-a urît de casa mea? IOSIF, T. 246.
        surse: DLRLC
      • Avea gînduri pline de farmec, cu care nu i s-ar fi urît de a sta o veșnicie. VLAHUȚĂ, O. A. I 117.
        surse: DLRLC
      • Ziceau că li se urîse șezînd tot singurele. ISPIRESCU, L. 8.
        surse: DLRLC
      • După cîtăva vreme, simțindu-se iar în puteri, a-nceput a i se urî să stea serile singur. CARAGIALE, O. III 77.
        surse: DLRLC
      • A i se fi urât (?) (cuiva) cu binele (?).
        surse: DLRLC
    • 2.2. expresie A i se urî cu viața sau (tranzitiv, regional) a-și urî zilele = a nu mai dori să trăiască; a se sătura de viață.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Ți s-a urît cu viața? SAHIA, N. 75.
        surse: DLRLC
      • Doamne, moșule... se vede că ți-ai urît zilele. CREANGĂ, P. 82.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • limba latină *horrire (= horrere, horrescere).
    surse: DEX '09 DEX '98