2 intrări

school Articole pe această temă:

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

urâre sf [At: PSALT. 290 / V: urire / Pl: (rar) ~ri / E: urî1] (înv) Dușmănire.

URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

urî1 [At: PSALT. HUR. 107720 / V: (îrg) uri / Pzi: urăsc / E: ml *horrire (= horrere, horrescerej] 1 vt (Îoc iubi) A avea un sentiment de ură față de cineva Vz a dușmăni, a omrăzi, a vrăjmăși. 2 vt (Reg; îe) A-și ~ zilele A-și dori moartea. 3 vt (Îe) A-l ~ pereții Se spune despre un bolnav care zace de mult. 4 vrr (Reg) A-și pierde dragostea, simpatia față de cineva. 5 vi (Pop) A fi neplăcut, nesuferit cuiva. 6 vt A dori (constant) ca ceva să nu se înfăptuiască, să nu existe. 7 vrp (Îvr) A se face detestat de cineva. 8 vt A nutri o aversiune profundă față de ceva. 9 vr (Îvr) A se dezgusta de cineva. 10 vr (Adesea ccd și udp „de” sau „cu”) A-și pierde interesul pentru ceva sau cineva. 11 vr (Adesea ccd sau udp „de” sau „cu”) A se plictisi. 12 vr A se sătura. 13 vr (Îe) A i se ~ (cuiva) cu viața (sau cu zilele) sau (reg) a i se ~ de zile A se sătura de viață Si: a-și dori moartea. 14 vr (Trs; Mar) A se obosi.

urî2 vr [At: DLR / Pzi: urăsc / E: ns cf ger huren „a trăi în desfrâu”] (Reg) 1 A se răsfăța. 2 A fi afectat (în purtări, în vorbire).

URÎ, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A avea un puternic sentiment de antipatie, de dușmănie împotriva cuiva sau a ceva; a nu putea suferi pe cineva sau ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).

URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A avea un sentiment puternic de antipatie sau de dușmănie împotriva cuiva sau a ceva; a nu putea suporta pe cineva sau ceva. Dacă mai înainte îl privea pe Stamati c-un suveran dispreț, acum ajunsese să-l urască, înverșunată. BART, E. 240. Romînul știe încă a se bate Și urăște viața fără libertate. BOLINTINEANU, O. 11. ◊ Absol. Dacă voi uita tot ce-am îndurat, Nu voi mai urî niciodată. JEBELEANU, C. 9. Mă simt tot omul de-altădată; Iubesc pe loc, urăsc îndată. MACEDONSKI, O. I. 56. ◊ Refl. (Rar) Am pierdut dulcea mea pace Și eu însumi m-am urît. HELIADE, O. I 70. ♦ Refl. reciproc. (Regional) A strica prietenia cu cineva, a se certa, a o rupe cu cineva. Ci pune capu-n pămînt, C-or gîndi că ne-am urît. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 67. 2. Refl. (În expr.) A i se urî cuiva (cu sau de ceva) sau a i se urî cuiva să... = a se plictisi de cineva, a se sătura de ceva, a nu mai simți nici o plăcere pentru cineva sau pentru ceva. Mîndruțo, pentru ce plîngi, dragă? Ți s-a urît de casa mea? IOSIF, T. 246. Avea gînduri pline de farmec, cu care nu i s-ar fi urît de a sta o veșnicie. VLAHUȚĂ, O. A. I 117. Ziceau că li se urîse șezînd tot singurele. ISPIRESCU, L. 8. După cîtăva vreme, simțindu-se iar în puteri, a-nceput a i se urî să stea serile singur. CARAGIALE, O. III 77. A i se fi urît (cuiva) cu binele v. bine2 (1). A i se fi urît (cuiva) cu viața sau (tranz., regional) a-și urî zilele = a se sătura de viață. Ți s-a urît cu viața? SAHIA, N. 75. Doamne, moșule... se vede că ți-ai urît zilele. CREANGĂ, P. 82.

A URÎ́ urăsc tranz. (persoane, stări de lucruri etc.) A trata cu ură; a nu putea suferi (din aversiune sau din dușmănie). ◊ ~ de moarte a dușmăni cumplit. /<lat. horrire

A SE URÎ́ mă urăsc intranz. 1) A se afla în relații de dușmănie (cu cineva). 2) (construit cu dativul) A se plictisi foarte tare. ◊ A i ~ cu viața a nu mai dori să trăiască. /<lat. horrire

urî v. 1. a voi cuiva răul: a urî pe dușmanii săi; 2. a avea antipatie pentru a urî minciuna; 3. a simți urîtul, a se plictisi: i se urăște singur. [Lat. HORRESCERE].

urắsc, a -î́ și (vechĭ) urésc, a v. tr. (lat. horresco, -éscere, mă zbîrlesc, mă înfior; horridus, zbîrlit. V. oribil, urdoare. Cp. cu sturăsc). Nu ĭubesc, îmĭ displace, mĭ-e antipatic: a-ĭ uri pe mincinoșĭ, a urî mincĭuna. A ți se urî, a te plictisi: era așa de fericit, în cît i se urîse cu binele. V. ghimpos.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

urî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất

urî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urăsc, imperf. 3 sg. urá; conj. prez. 3 sg. și pl. uráscă

urî (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urăsc, conj. urască)

urăsc, urăști 2, urăște 3, urască 3 conj., uram 1 imp., urît prt., urînd ger., urî inf.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

URÎ vb. 1. v. dușmăni. 2. v. plictisi.

URÎ vb. 1. a (se) dușmăni, a (se) vrăjmăși, (pop.) a (se) îndușmăni, (înv. și reg.) a (se) pizmui, (înv.) a (se) gilălui, a (se) împerechea, a (se) nenăvidi, a (se) pizmi, a (se) urgisi. (Vecinii se ~ de moarte.) 2. a se plictisi, a se sătura, (rar) a se anosti, (Mold. și Bucov.) a se lehămeti, (înv. și fam.) a se sastisi, (înv.) a se stenahorisi, a se supăra, (fig.) a i se acri. (I s-a ~ de moarte să stea în casă.)

A (se) urî ≠ a (se) îndrăgi, a (se) iubi

arată toate definițiile

Intrare: urâre
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urâre
  • urârea
plural
  • urâri
  • urârile
genitiv-dativ singular
  • urâri
  • urârii
plural
  • urâri
  • urârilor
vocativ singular
plural
Intrare: urî
verb (VT410)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • urî
  • urâre
  • urât
  • urâtu‑
  • urând
  • urându‑
singular plural
  • urăște
  • uraște
  • urâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • urăsc
(să)
  • urăsc
  • uram
  • urâi
  • urâsem
a II-a (tu)
  • urăști
(să)
  • urăști
  • urai
  • urâși
  • urâseși
a III-a (el, ea)
  • urăște
  • uraște
(să)
  • urască
  • ura
  • urî
  • urâse
plural I (noi)
  • urâm
(să)
  • urâm
  • uram
  • urârăm
  • urâserăm
  • urâsem
a II-a (voi)
  • urâți
(să)
  • urâți
  • urați
  • urârăți
  • urâserăți
  • urâseți
a III-a (ei, ele)
  • urăsc
(să)
  • urască
  • urau
  • urâ
  • urâseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

urî

  • 1. tranzitiv A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva.
    surse: DEX '09 DLRLC attach_file 5 exemple
    exemple
    • Dacă mai înainte îl privea pe Stamati c-un suveran dispreț, acum ajunsese să-l urască, înverșunată. BART, E. 240.
      surse: DLRLC
    • Romînul știe încă a se bate Și urăște viața fără libertate. BOLINTINEANU, O. 11.
      surse: DLRLC
    • absolut Dacă voi uita tot ce-am îndurat, Nu voi mai urî niciodată. JEBELEANU, C. 9.
      surse: DLRLC
    • absolut Mă simt tot omul de-altădată; Iubesc pe loc, urăsc îndată. MACEDONSKI, O. I. 56.
      surse: DLRLC
    • reflexiv rar Am pierdut dulcea mea pace Și eu însumi m-am urît. HELIADE, O. I 70.
      surse: DLRLC
  • 2. reflexiv impersonal (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98
    • diferențiere reflexiv reciproc regional A strica prietenia cu cineva, a se certa, a o rupe cu cineva.
      exemple
      • Ci pune capu-n pămînt, C-or gîndi că ne-am urît. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 67.
        surse: DLRLC
    • 2.1. expresie A i se urî cuiva (cu sau de ceva) sau a i se urî cuiva să... = a se plictisi de cineva, a se sătura de ceva, a nu mai simți nici o plăcere pentru cineva sau pentru ceva.
      exemple
      • Mîndruțo, pentru ce plîngi, dragă? Ți s-a urît de casa mea? IOSIF, T. 246.
        surse: DLRLC
      • Avea gînduri pline de farmec, cu care nu i s-ar fi urît de a sta o veșnicie. VLAHUȚĂ, O. A. I 117.
        surse: DLRLC
      • Ziceau că li se urîse șezînd tot singurele. ISPIRESCU, L. 8.
        surse: DLRLC
      • După cîtăva vreme, simțindu-se iar în puteri, a-nceput a i se urî să stea serile singur. CARAGIALE, O. III 77.
        surse: DLRLC
      • A i se fi urât (?) (cuiva) cu binele (?).
        surse: DLRLC
    • 2.2. expresie A i se urî cu viața sau (tranzitiv, regional) a-și urî zilele = a nu mai dori să trăiască; a se sătura de viață.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
      exemple
      • Ți s-a urît cu viața? SAHIA, N. 75.
        surse: DLRLC
      • Doamne, moșule... se vede că ți-ai urît zilele. CREANGĂ, P. 82.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • limba latină *horrire (= horrere, horrescere).
    surse: DEX '09 DEX '98