úșă (est) și úșe (vest) f., pl. ĭ (lat. ostium, pop. ustium, pl. ostia, ustia, care s’a considerat ca un sing. fem. și a dat ușe, apoĭ ușă; it. uscio, pv. uis, fr. huis, sp. ozo. V. ușor 1, usnă). Poarta caseĭ orĭ a odăiĭ, deschizătura pin care se intră și, în special, oblonu cu care se închide: ușă de lemn, de fer, într’un canat orĭ doŭă, cu geamurĭ; a bate la ușă, a sparge ușa. A nu fi ușă de biserică, a nu fi prea onest, a avea defecte morale. A înjura ca la ușa cortuluĭ, a înjura ca la șatră, ca Țiganiĭ, urît, murdar.