tămășag sn [At: PAMFILE, J. I, 13 / V: (reg) tălm~ / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) 1-3 Glumă¹ (1-3).

TĂMĂȘAG s.n. (Mold.) Glumă; vorbă hazlie. Fiindu cam bolnavă, pohtește să se zăbovască cu tămășagurile lui. B 1774, 38^v. S-au vesălit de tămășagurile lui. B 1775, 58^r; cf. B 1774, 1^v. Variante: tălmășag (B 1774, 1^v). Etimologie necunoscută. Vezi și tămășeală.. Cf. m a s c a r a (1), m î n i e c i t u r ă, p e l i v ă n i e, ș a g ă, ș e g a n i e, ș o z i e, t ă m ă ș e a l ă.

TĂLMĂȘAG, tălmășaguri, s. n. (Reg.) Glumă, vorbă hazlie. [Var.: tămășag s. n.] – Cf. sb. tamaza.

tălmășag sn vz tămășag

TĂLMĂȘAG, tălmășaguri, s. n. (Reg.) Glumă, vorbă hazlie. [Var.: tămășag s. n.] – Cf. scr. tamaza.

TĂLMĂȘAG, tălmășaguri, s. n. (Mold.) Înțeles ascuns, tălmăcire. În mijlocul hohotelor de rîs, provocate de tălmășagul cu șic al negoțului, se desfac cei doi. ȘEZ. I 272.

TĂLMĂȘAG s.n. v. tămășag.

tălmășag (reg.) s. n., pl. tălmășaguri

tălmășag (reg.) s. n., pl. tălmășaguri

tălmășag s. n., pl. tălmășaguri

TĂMĂȘAG s. v. ghidușie, glumă, năzbâtie, năzdrăvănie, nebunie, poznă, ștrengărie.

tămășag s. v. GHIDUȘIE. GLUMĂ. NĂZBÎTIE. NĂZDRĂVĂNIE. NEBUNIE. POZNĂ. ȘTRENGĂRIE.