TĂLPIJIC s.n. (Mold.) Înșelăciune, viclenie, fățărnicie; șiretlic. Menciuneli, tălpizicurili nu le iubie, la averi nu era lacom. NECULCE. N-au stătut cucoș fără creastă, nici logoș fără tălpijic. B 1774, 20^r. Tălpijicul lui Bertoldo ca să nu se plece împăratului. B 1774, 32^v. Variante: tălpizic (NECULCE), tălpizlîc (NECULCE). Etimologie: tc. telbislik. Vezi și tălpizic, telpiz.. Cf. alnicie, aslam, celărnicie, celșag, celuitură, geambașie, hămișag, hîtrie (2), marghiolie, meteahnă, poznă (2), t ă l p i z i e.