2 intrări

29 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÚSE s. f. Act reflex format dintr-o inspirație scurtă urmată de o expirație bruscă și zgomotoasă, de intensitate și frecvență variabile (însoțită de expectorații), cauzat de îmbolnăvirea aparatului respirator, de alunecarea în trahee a unor corpuri străine etc. – Lat. tussis.

TÚSE s. f. Act reflex format dintr-o inspirație scurtă urmată de o expirație bruscă și zgomotoasă, de intensitate și frecvență variabile (însoțită de expectorații), cauzat de îmbolnăvirea aparatului respirator, de alunecarea în trahee a unor corpuri străine etc. – Lat. tussis.

TÚSE s. f. Expirație bruscă și zgomotoasă, de intensitate și frecvență variabilă (uneori însoțită de expectorații) cauzată de îmbolnăvirea aparatului respirator, de alunecarea în trahee a unor corpuri străine etc. Aud mai departe de mine o tuse. PREDA, Î. 100. Vechea ei tuse o necăji. ANGHEL-IOSIF, C. L. 79. Iarna trecută îl apucase o tuse neîmblînzită. VLAHUȚĂ, O. A. I 90. ◊ Tuse convulsivă v. convulsiv. – Variantă: túsă (BART, S. M. 61, ALECSANDRI, T. I 103, NEGRUZZI, S. II 154) s. f.

TÚSE f. Expirație bruscă și zgomotoasă cauzată de iritarea mucoasei căilor respiratorii sau de acțiunea altor factori. ◊ ~ convulsivă (sau măgărească) boală contagioasă acută, frecventă la copii, care se manifestă prin accese violente, spasmodice de tuse. [Art. tusea; G.-D. tusei] /<lat. tussis

tuse f. expirațiune convulsivă și sgomotoasă a aerului conținut în plămâni. [Lat. TUSSIS].

túse f. fără pl. (lat. tŭssis, d. vgr. ptýsis, scuĭpare [V. ptialină]; it. pg. tosse, pv. cat. sp. tos, fr. toux). Vest. Împingerea bruscă și zgomotoasă a aeruluĭ din plămînĭ, maĭ ales cînd eștĭ răcit orĭ aĭ vre-o boală de plămînĭ (bronchită, oftică) orĭ aĭ înghițit răŭ. – În est tusă, pl. e (lat. *tussa, it. dial. tossa și tussa, de unde ar fi putut proveni și rom. tuse).

TÚȘĂ1, tușe, s. f. I. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii articulate a mașinii de scris, de calculat, de cules. 2. Clapă la orgă sau la pian. II. Limită regulamentară a unor terenuri sportive (trasată cu o linie vizibilă). ♦ Scoatere a mingii dincolo de tușă1 (II 1) și repunerea ei în joc. III. Lovitură care atinge pe adversar, la jocul de scrimă. IV. Felul de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care definește stilul unui pictor. – Din fr. touche.

TÚȘĂ1, tușe, s. f. I. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii articulate a mașinii de scris, de calculat, de cules. 2. Clapă la orgă sau la pian. II. Limită regulamentară a unor terenuri sportive (trasată cu o linie vizibilă). ♦ Scoatere a mingii dincolo de tușă1 (II 1) și repunerea ei în joc. III. Lovitură care atinge pe adversar, la jocul de scrimă. IV. Felul de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care definește stilul unui pictor. – Din fr. touche.

TÚȘĂ4, tușe, s. f. (Franțuzism învechit) Clapă la pian. (Cu pronunțare regională) Aici iar pedeștri trebui să trecem podul, dacă vrem să scăpăm întregi, căci podelele joacă ca tușile clavirului. NEGRUZZI, S. I 194.

TÚȘĂ3, tușe, s. f. Linie care delimitează un teren sportiv.

TÚȘĂ2 s. f. Urmă vizibilă a pensulei în pasta unui tablou. Tușă energică.

TÚȘĂ s.f. I. 1. (Pict.) Fel de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care definește stilul unui pictor; urmă de pensulă în pasta unui tablou. 2. (Sport) Linie care delimitează un teren de joc. ♦ Ieșirea mingii peste această linie și repunerea ei în joc. 3. Lovitură care atinge pe adversar la jocul de scrimă. II. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii a mașinii de scris, de calculat sau de cules. 2. Placă la claviatura unui pian, a unei orgi etc. [< fr. touche].

TÚȘĂ s. f. I. 1. manieră de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care devinește stilul unui pictor; urmă de pensulă în pasta unui tablou. 2. (fotbal, rugbi) linie care delimitează un teren de joc. ◊ ieșirea mingii peste această linie și repunerea ei în joc. 3. lovitură care atinge pe adversar, la scrimă. II. 1. mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii a mașinii de scris, de calculat sau de cules. 2. placă la claviatura unui pian, a unei orgi etc. (< fr. touche)

TÚȘĂ3 ~e f. (în pictură) Mod de aplicare a culorilor pe pânză, caracteristic, mai ales, unui pictor. /<fr. touche

TÚȘĂ2 ~e f. 1) Piesă metalică pe care este imprimat un corp de literă, o cifră sau un alt semn grafic (la mașinile de dactilografiat, de cules etc.). 2) Fiecare dintre clapele unui instrument muzical cu claviatură (pian, orgă, clavecin etc.). [G.-D. tușei] /<fr. touche

TÚȘĂ1 ~e f. 1) Linie care marchează limitele laterale ale unui teren sportiv. 2) Ieșire a balonului dincolo de această linie și repunerea lui în joc. 3) Lovitură regulamentară la scrimă prin care se atinge adversarul, notată cu puncte în folosul executantului. [G.-D. tușei] /<fr. touche


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

túse s. f., art. túsea, g.-d. art. túsei

túse s. f., art. túsea, g.-d. art. túsei

túșă2 (mătușă) (pop.) s. f., art. túșa, g.-d. art. túșii

túșă1 (piesă, clapă, limită, mod de a aplica culoarea, lovitură la scrimă) s. f., art. túșa, g.-d. art. túșei; pl. túșe

túșă (piesă de metal, clapă, limită, mod de a aplica culoarea, lovitură la scrimă) s. f., art. túșa, g.-d. art. túșei; pl. túșe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TUSE CONVULSÍVĂ s. (MED.) (pop.) tuse măgărească, (reg.) buduhoală, măgăreață.

TUSE MĂGĂREÁSCĂ s. v. tuse convulsivă.

TUSE CONVULSI s. (MED.) (pop.) tuse măgărească, (reg.) buduhoală, măgăreață.

tuse măgărească s. v. TUSE CONVULSIVĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

túse s. f. – Act respirator reflex cauzat de îmbolnăvire. – Var. Mold. tusă. Mr., megl. tuse. Lat. tūssis (Pușcariu 1781; REW 9016), cf. it., port. tosse, prov., cat., sp. tos, fr. toux.Der. tuși (mr. tuședz, tușire), vb. (a avea un acces de tuse), din lat. tussῑre (Pușcariu 1782; REW 9015), cf. it. tossire, engad., port. tussir, prov., cat. tossir, v. fr. toussir, sp. toser, cuvînt de uz general (ALR, I, 146); tuset, s. n. (acces de tuse); tușit, s. n. (access de tuse); tușitură, s. f. (tuse).

túșă (-e), s. f.1. Clapă. – 2. (Fam.) Cucerire. Fr. touche.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a face tușa expr. (sport) a fi jucător de rezervă.

Intrare: tuse
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tuse
  • tusea
plural
genitiv-dativ singular
  • tuse
  • tusei
plural
vocativ singular
plural
Intrare: tușă (piesă, margine, scrimă)
tușă (piesă, margine, scrimă) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tușă
  • tușa
plural
  • tușe
  • tușele
genitiv-dativ singular
  • tușe
  • tușei
plural
  • tușe
  • tușelor
vocativ singular
plural