6 definiții pentru turicel


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TURICÉL, turicei, s. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunzele bazale dispuse în rozetă și acoperite cu peri, cu flori mici, albe sau gălbui (Turritis glabra).Et. nec.

TURICÉL, turicei, s. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunzele bazale dispuse în rozetă și acoperite cu peri, cu flori mici, albe sau gălbui (Turritis glabra).Et. nec.

turicel sm [At: CONV. LIT. XXIII, 1058 / V: ~ea sf / Pl: ~ei / E: nct] 1 Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunzele bazale dispuse în rozetă și acoperite cu peri, cu flori mici, albe sau gălbui Si: (reg) turnică (1), turniță (1), turnuriță (1), turnușel (1) (Turritis glabra). 2 (Bot; reg) Gâscariță (3) (Arabis hirsuta). 3 (Bot; reg; îf turicea) Bărbușoară-de-munte (Arabis turrita).

TURICÉL, turicei, s. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunzele dispuse în rozetă, cu flori mici, albe sau gălbui; crește prin pajiști umbrite (Turritis glabra).

TURICÉL ~i m. Plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunzele bazale păroase, cu fructe în formă de păstaie. /Orig. nec.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

turicél s. m., pl. turicéi, art. turicéii

turicél s. m., pl. turicéi, art. turicéii

Intrare: turicel
substantiv masculin (M12)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • turicel
  • turicelul
  • turicelu‑
plural
  • turicei
  • turiceii
genitiv-dativ singular
  • turicel
  • turicelului
plural
  • turicei
  • turiceilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

turicel

  • 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunzele bazale dispuse în rozetă și acoperite cu peri, cu flori mici, albe sau gălbui (Turritis glabra).
    surse: DEX '09 DLRLC

etimologie: