TUR², tururi, s. n. (Fam.) Parte a pantalonilor care acoperă regiunea dorsală a corpului; p. ext. partea dorsală a corpului omenesc. – Din sb. tur.

tur³ [At: CIHAC II, 427 / Pl: ~i sm, ~uri sn / E: srb tur] 1 sn (Pfm) Parte a pantalonilor care acoperă regiunea dorsală a corpului. 2 sn (Pfm; pex) Partea dorsală a corpului omenesc. 3 sn (Reg; îe) A se ține după ~ul cuiva A căuta protecția cuiva. 4 sn (Reg; îae) A se ține tot timpul după cineva. 5 sn (Reg; îae) A se linguși. 6 sn (Reg; îe) A-i țâțâi ~ul A fi îngrijorat. 7 sn (Reg; îae; șîe a-i pârâi ~ul) A tremura de frică. 8 sn (Reg; îe) A sta-n ~ A sta gata să răbufnească. 9 sn (Reg; îae) A fi pus pe ceartă. 10 sn (Reg; îae) A fi supărat. 11 sm (Reg) Bucată de pânză în formă de romb, care se coase la împreunarea celor doi craci ai izmenelor (sau a unor obiecte de îmbrăcăminte de forma acestora), pentru a le lărgi. 12 sm (înv; lpl) Ițari.

țoria i vz țuri¹

țuri¹ i [At: COMAN, GL. / V: ~a, ~o, țoria / E: fo] (Reg) 1 Cuvânt cu care se asmut câinii. 2 Strigăt cu care se alungă animalele.

țuria i vz țuri¹

țurio sf vz țuri¹

TUR², tururi, s. n. (Fam.) Parte a pantalonilor care acoperă regiunea dorsală a corpului; p. ext. partea dorsală a corpului omenesc. – Din scr. tur.

TUR², tururi, s. n. (Familiar) Porțiune a pantalonilor bărbătești, care acoperă partea dorsală a corpului. N-avea decît o haină de soldat, veche și ruptă, și o pereche de nădragi zdrențuiți, cu turul atîrnînd prea jos. DUMITRIU, N. 6. S-a grăbit să-și șteargă degetele-i negre de turul șalvarilor. SADOVEANU, O. L. 34. Vă iau de turul izmenelor și vă arunc în foc. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 214.

TUR² ~uri n. rar Parte a pantalonilor bărbătești care acoperă regiunea dorsală a corpului. /cf. sb. tur

tur m. îndoitura nădragilor sub bată: cine caută gurii, îi se desgolesc turii PANN. [Serb. TUR].

1) tur n., pl. urĭ (sîrb. tur. V. tureac). Fundu pantalonilor saŭ izmenelor. – Și m. pl. (ca la Pan), dar tot cu înț. de un singur fund de pantalonĭ (eŭf. în locu altuĭ cuv.): cine caută guriĭ, i se desgolesc turiĭ (cine face lux de mîncare, sărăcește. It. grassa cucina, povertá vicina, bucătăria grasă, sărăcia vecină).

tur s. n., pl. tururi

tur s. n., pl. tururi

tur (mișcare circulara, parte a pantalonilor) s. n., pl. tururi

TUR s. (fam.) fund. (~ul pantalonilor.)

TUR s. (fam.) fund. (~ul pantalonilor.)

tur (turi), s. m. – Fundul pantalonilor. Sb., cr. tur (Cihac, II, 427). Nu este clară eventuala legătură cu stur. Dacă aparține familiei sb. stura „rogojină de papură”, sturati „a cădea, a face să cadă”, sturac „cocean de porumb cu pănușă”, pare să reprezinte poate o rădăcină ca cea a lui stur < lat. stylum, care indică ideea de „coloană” sau de „cilindru gol”. În acest caz, prin aceeași familie ar trebui să se explice tureac (var. tureatcă), s. n. și f. (carîmb; ciorap fără talpă, pulpar). Următoarele ipoteze prezentate în această privință nu sînt convingătoare: în loc de trubeatcă, din sl. trąba, cf. trîmbă (Cihac, II, 427), soluție imposibilă fonetic; în legătură cu alb. trik (Philippide, II, 738); din v. germ. theobroch, gepig. *theubreki, de unde lat. med. tubroces (Diculescu 179; Diculescu, ZRPh., XLI, 425; Sandfeld 97); din mag. török, alb. *turek (Skok, ZRPh., XLIII, 101 și ZRPh., L, 252; REW 8967N); din lat. thylacus < gr. θύλαϰος (Densusianu, GS, I, 350; Rosetti, II, 82; Candrea).

tur, tură Scriban socotește că tură este o formă populară pentru tur, care e din fr. tour. DLRM explică nediferențiat pe tur și tură prin fr. tour și inserează la tur și expresia tur-retur. Dar aceasta nu există (nici nu poate exista) în franceză, ci e luata din germană (vezi p. 19); turnir șah se regăsește identic (mypa) în rusă și fără îndoială ține de acolo, paralel cu turn, care calciază fr. tour. Rămîne neclar pentru mine tură în expresia a lucra în tură, care de asemenea nu poate fi de origine franceză.

TURI- „turn, țuguiat”. ◊ L. turris „turn” > fr. turri-, engl. id. > rom. turi-. □ ~cefal (v. -cefal), adj., s. m., (persoană) care prezintă turicefalie; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., malformație congenitală a craniului care ia forma unui turn; ~encefalie (v. -encefalie), s. f., defect de dezvoltare a creierului, fiind secundar turicefaliei; ~form (v. -form), adj., în formă de turn.