2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

turcoaie2 sf vz tucoaie

turcoaie1 sf [At: URECHE, L. 198 / Pl: ~ / E: turc + -oaie] 1-2 (Înv) Turcoaică (1-2). 3 (Reg; lpl) Varietate de prune mari.

TURCOÁICĂ, turcoaice, s. f. Femeie, care face parte din populația Turciei sau este originară de acolo. – Turc + suf. -oaică.

turc, ~ă [At: (cca 1550-1580) GCR I, 6/5 / Pl: ~rci, ~rce / E: tc türk] 1-2 sm Persoană care face parte din populația de bază a Turciei sau este originară din Turcia Si: otoman, (înv) osman, osmangiu, osmanlâu, (reg) turcalău (1-2), turcan1 (1-2), turcel1 (1-2), turcoman2 (1-2). 3 sm (Pex) Persoană de religie mahomedană. 4 smp Popor care trăiește în Turcia. 5 sm (Mol; îs) Vânt de la ~ Vânt care bate dinspre Sud. 6 smp (Reg; îs) Boala ~rcilor Ciumă (1). 7 smp (Fam; îe) (Doar) nu dau (sau nu vin) ~rcii sau (ce) au năvălit ~rcii? Se spune pentrua modera graba neîntemeiată a cuiva. 8 smp (Pfm; îe) Parcă te-alungă ~rcii sau parcă-l aleargă ~rcii (ori parcă-l gonesc ~rcii, parcă l-au luat ~rcii la goană), parcă dau ~rcii și tătarii) Se spune cuiva sau despre cineva care e foarte grăbit. 9 sm (Pfm; îe) A fi ~ (sau ca ~ul) A fi foarte încăpățânat. 10 smp (Pfm; îe) (Parcă) se bat ~rcii la gura lui Se spune despre cineva care mănâncă lacom. 11 smp (Pfm; îae) Se spune despre cineva care vorbește foarte repede. 12 sm (Olt; îe) Eu văd ~ul ce gândește Eu știu ce vrei. 13 sm (Trs; îe) A tăia ~ul Se spune despre copii, la scăldat, când își astupă nările apoi se dau în apă adânc. 14 sm (Pfm; îe) ~ul plătește Se spune despre cineva care este nevoit să plătească paguba sau cheltuiala făcută de alții. 15 sm (Reg; pex) Păgân. 16 sm (Reg) Personaj din jocul popular „capra”, înfățișând un bărbat cu fes pe cap, care are rolul de conducător al jocului și pe cel de a strânge banii. 17 smp (Bot; reg) Păpădie (Taraxacum officinale). 18-19 sf, a (Șîs limba ~ă) (Limba) vorbită de turci (4) Si: (rar) turceasca (26-27). 20-27 a Turcesc (1-8).

turcoaică sf [At: R. POPESCU, CM. I, 292 / Pl: ~ice / E: turc + -oaică] 1-2 Femeie care face parte din populația de bază a Turciei sau este originară de acolo Si: otomană, (înv) osmană, osmanlie, turcoaie1 (1-2). 3 (Bot; reg; lpl) Cârciumărese (3) (Zinnia elegans).

TURCOÁICĂ, turcoaice, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Turciei sau este originară de acolo. – Turc + suf. -oaică.

TURCOÁICĂ, turcoaice, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Turciei sau care este originară de acolo.

Turc, Turcoáĭcă s. (vsl. Turŭkŭ, ngr. Tûrkos). Om care are limba turcească drept limbă maternă (Populațiunea Turciiĭ e de vre-o 18 milioane, dintre care ¼ străinĭ). Cap de Turc, un fel de dinamometru care are o căpățînă de forma unuĭ turban (cap de Turc), în care trage cu cĭocanu cel ce-șĭ încearcă puterea. Fig. Om în care daŭ toțĭ (cĭuca saŭ gazda bătăilor). Cum e Turcu, (așa) și pistolu, cum e stăpînu, și sluga; cum e Tandea, și Mandea; cum e unu, așa și cel-lalt. A fugi par’că daŭ Turciĭ și Tătariĭ, a fugi în panică, ca odinioară cînd năvăleaŭ aceștia.

Turcoáĭcă f., pl. e. Femeĭe de neam turcesc. – La Ur. Turcoaĭe, pl. tot așa.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

turcoáică s. f., g.-d. art. turcoáicei; pl. turcoáice

turcoáică s. f., g.-d. art. turcoáicei; pl. turcoáice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TURCOÁICĂ s. (înv.) cadână.

TURCOAICĂ s. (înv.) cadînă.

Intrare: turcoaie
turcoaie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: turcoaică
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • turcoaică
  • turcoaica
plural
  • turcoaice
  • turcoaicele
genitiv-dativ singular
  • turcoaice
  • turcoaicei
plural
  • turcoaice
  • turcoaicelor
vocativ singular
  • turcoaică
  • turcoaico
plural
  • turcoaicelor
substantiv feminin (F129)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • turcoaie
  • turcoaia
plural
  • turcoaie
  • turcoaiele
genitiv-dativ singular
  • turcoaie
  • turcoaiei
plural
  • turcoaie
  • turcoaielor
vocativ singular
  • turcoaie
  • turcoaio
plural
  • turcoaielor

turcoaică turcoaie

  • 1. Femeie, care face parte din populația Turciei sau este originară de acolo.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cadână

etimologie:

  • Turc + sufix -oaică.
    surse: DEX '09 DEX '98