3 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

tulburea sf vz turburea

TÚLBURE, tulburi, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime; amestecat cu impurități. ♦ (Despre ape) Agitat, învolburat. ♦ (Despre cer, vreme) Acoperit cu nori, întunecat, posomorât. ♦ Fig. Difuz, neclar. Lumină tulbure. ♦ Fig. Greu de înțeles, confuz, încurcat. 2. (Despre ochi, privire) Lipsit de claritate; împăienjenit. 3. Fig. (Despre situații sociale, politice) Neliniștit, nesigur, agitat, frământat. ♦ (Despre stări psihice) Neliniștit, frământat, zbuciumat. [Var.: túrbure adj.] – Lat. *turbulus (=turbidus).

TULBURÉL, -EÁ, tulburei, -ele, adj., s. n. 1. Adj. Diminutiv al lui tulbure. 2. S. n., adj. (Vin nou) care nu s-a limpezit încă. [Var.: turburél, -eá, adj., s. n.] – Tulbure + suf. -el.

TULBURÉL, -EÁ, tulburei, -ele, adj., s. n. 1. Adj. Diminutiv al lui tulbure. 2. S. n., adj. (Vin nou) care nu s-a limpezit încă. [Var.: turburél, -eá, adj., s. n.] – Tulbure + suf. -el.

TURBURÉL, -EÁ adj., s. n. v. tulburel.

tulbure a [At: MINEIUL (1776), 68r1/16 / V: (înv) turb~, (îvr) turbur / Pl: ~ri / E: ml *turbulus cf lat turbulentus] 1 (D. lichide) Lipsit de limpezime Si: tulburat2 (1). 2 (D. ape) Tulburat2 (2). 3 (D. cer) Tulburat2 (3). 4 (D. vreme) Tulburat2 (4). 5 (D. negură, ceață etc.) Prin care nu poate trece lumina Si: opac. 6 Lipsit de lumină Si: întunecat. 7 (D. lumină, culori etc.) Care este neclar Si: vag. 8 (Fig) Care este greu de înțeles Si: confuz, încurcat, nedeslușit. 9 (Fig; d. afaceri) Care este dubios Si: suspect. 10 (Reg; d. ouă) Clocit2 (2). 11 (D. ochi, privire) Lipsit de claritate Si: împăienjenit, tulburat2 (5). 12-13 (Fig) Tulburat2 (6-7). 14 (Fig) Care este nedefinit Si: difuz, nebulos, neclar. 15 (Fig) Lipsit de luciditate. 16 (Pfm; fig) Tulburat2 (8). 17 (Fig; d. situații sociale, politice) Care este nesigur Si: agitat, tulburat2 (10), (înv) neașezat.

tulburel, ~ea [At: CADE / V: (înv) turb~ / Pl: ~ei, ~de / E: tulbure + -el] 1-8 a (Pop; șhp) (Cam) tulbure (1-4). 9-10 sn, a (Vin nou) care nu s-a limpezit încă.

turbure2 sf [At: DRLU / E: mg turbolya, turbulya] (Bot; reg) 1 Hasmațuchi (1) (Anthriscus cerefolium). 2 (Îc) ~-sălbatică Hasmațuchi (2) (Anthriscus silvestris).

turburel, ~ea a, sn vz tulburel

TÚLBURE, tulburi, adj. 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime; amestecat cu impurități. ♦ (Despre ape) Agitat, învolburat. ♦ (Despre cer, vreme) Acoperit cu nori, întunecat, posomorât. ♦ Fig. Difuz, neclar. Lumină tulbure.Fig. Greu de înțeles, confuz, încurcat. 2. (Despre ochi, privire) Lipsit de claritate; împăienjenit. 3. Fig. (Despre situații sociale, politice) Neliniștit, nesigur, agitat, frământat. ♦ (Despre stări psihice) Neliniștit, frământat, zbuciumat. [Var.: túrbure adj.] – Lat. *turbulus ( = turbidus).

TÚRBURE adj. v. tulbure.

TURBURÉL, -EÁ adj. s. n. v. tulburel.

TÚLBURE, tulburi, adj. (Și în forma turbure) 1. (Despre apă și alte lichide, în opoziție cu limpede) Lipsit de transparență, amestecat cu impurități; (despre rîuri, mări, în opoziție cu lin) agitat, învolburat. Deodată se arată Siretul, tulbure, venind mînios, cu albia plină pînă sus. SADOVEANU, O. VII 338. Ne ungem cu leșie tulbure. CREANGĂ, A. 28. Roma arde și furtuna chiuind în ea se scaldă Și frămîntă-n valuri roșii marea turbure și caldă. EMINESCU, O. IV 123. Ea în palme să-ți tot cară Apă turbure ș-amară. ALECSANDRI, P. P. 18. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure v. apă (2). ♦ (Despre cer, p. ext. despre vreme) Întunecat, cețos, posomorît. Cerul era turbure către asfințit. SAHIA, N. 91. Un cer hursuz, tulbure și fără soare sta încremenit deasupra cîmpiilor moarte și pustii. VLAHUȚĂ, O. A. 128. Vremea e turbure, curînd o să tune. NEGRUZZI, S. I 58. ♦ Fig. Difuz; vag, neclar. Un întunerec turbure acoperă munții. BOGZA, C. O. 63. Făclia arunca o lumină turbure. EMINESCU, N. 52. ♦ (În opoziție cu clar, logic) Greu de înțeles, confuz, zăpăcit, încurcat. Înțelegerea lui Isidor Abramovici deveni turbure. SAHIA, N. 86. 2. (Despre ochi, privire, vedere) Lipsit de limpezime, de claritate; împăienjenit. Rătăcitor, cu ochii tulburi, Cu trupul istovit de cale, Eu cad neputincios, stăpîne, În fața strălucirii tale. GOGA, P. 5. În colțul ochilor verzi, tulburi, ai moșneagului străluceau două picături de argint. MIRONESCU, S. A. 34. Și ochii ei sînt tulburi. COȘBUC, P. II 198. ◊ (Adverbial) Tudor privi tulbure la bătrîn. Se trase într-un colț, dădu cu apă rece pe ochi, apoi se așeză pe un scăunaș. SADOVEANU, O. VII 65. 3. Fig. (Despre stări sociale, politice) Neliniștit, nesigur, agitat. Atmosfera era încă tulbure și nu trecuse de la revoluție decît doi ani și ceva. SAHIA, U.R.S.S. 79. ♦ (Despre stări psihice) Frămîntat, zbuciumat, neliniștit. Cu cîteva cuvinte, Caragiale zugrăvește o întreagă stare sufletească, o stare tulbure și dureroasă. GHEREA, ST. CR. II 137. – Variantă: túrbure adj.

TULBURÉL2, -EÁ, tulburei, -le, adj. 1. Diminutiv al lui tulbure. Nu mai vezi pămînt uscat, Ci tot ape tulburele, Umblînd corăbii pe ele... JARNÍK-BÎRSEANU, D. 320. 2. (Rar) Neliniștit, îngrijorat. (Adverbial) Cel pe calul muced oftează tulburel. COȘBUC, P. II 197.

TÚLBURE ~i adj. (în opoziție cu limpede) 1) (despre lichide) Care este lipsit de transparență; amestecat cu impurități. 2) (despre cer, vreme) Care este întunecat din cauza îngrămădirii norilor; posomorât; mohorât. 3) (despre ochi, privire) Care este lipsit de luciditate; împăienjenit; cețos; neguros. 4) fig. (despre vorbire, gânduri etc.) Care nu se deslușește; greu de înțeles. 5) fig. (despre situații sociale, politice) Care se caracterizează prin frământări sociale, criză. /<lat. turbulus

turbure a. 1. care nu e limpede: apă turbure; 2. fig. întunecat: în turburea ’mpărăție a umbrelor EM. [Lat. *TURBULUS = TURBIDUS]. ║ adv. nedeslușit: a vedea turbure. ║ m. Bot. asmaciuc.

túrbure (vest) și túlbure (est) adj. (lat. *túrbulus îld. túrbidus, turbure, supt infl. luĭ limpede, răpede). Nelimpede, întunecat din pricina nomoluluĭ, a drojdiiĭ orĭ a aburuluĭ din aer: apă, vin, atmosferă turbure. Fig. Întunecat, deranjat, painjinit: minte, privire, turbur. Nesigur, amenințător: situațiunea politică e turbure. Adv. A vedea, a se vedea turbure.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

túlbure adj. m. și f. túlbure; pl. m. și f. túlburi

tulburél1 adj. m., pl. tulburéi; f. tulbureá, pl. tulburéle

arată toate definițiile

Intrare: tulburea
tulburea
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: tulbure
tulbure adjectiv
adjectiv (A89)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tulbure
  • tulburele
  • tulbure
  • tulburea
plural
  • tulburi
  • tulburii
  • tulburi
  • tulburile
genitiv-dativ singular
  • tulbure
  • tulburelui
  • tulburi
  • tulburii
plural
  • tulburi
  • tulburilor
  • tulburi
  • tulburilor
vocativ singular
plural
turbure adjectiv
adjectiv (A89)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • turbure
  • turburele
  • turbure
  • turburea
plural
  • turburi
  • turburii
  • turburi
  • turburile
genitiv-dativ singular
  • turbure
  • turburelui
  • turburi
  • turburii
plural
  • turburi
  • turburilor
  • turburi
  • turburilor
vocativ singular
plural
Intrare: tulburel (adj.)
tulburel1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A67)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tulburel
  • tulburelul
  • tulburelu‑
  • tulburea
  • tulbureaua
plural
  • tulburei
  • tulbureii
  • tulburele
  • tulburelele
genitiv-dativ singular
  • tulburel
  • tulburelului
  • tulburele
  • tulburelei
plural
  • tulburei
  • tulbureilor
  • tulburele
  • tulburelelor
vocativ singular
plural
turburel1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A67)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • turburel
  • turburelul
  • turburelu‑
  • turburea
  • turbureaua
plural
  • turburei
  • turbureii
  • turburele
  • turburelele
genitiv-dativ singular
  • turburel
  • turburelului
  • turburele
  • turburelei
plural
  • turburei
  • turbureilor
  • turburele
  • turburelelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tulbure turbure

  • 1. (Despre lichide) Lipsit de transparență, de limpezime; amestecat cu impurități.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC antonime: limpede diminutive: tulburel (adj.) attach_file 3 exemple
    exemple
    • Deodată se arată Siretul, tulbure, venind mînios, cu albia plină pînă sus. SADOVEANU, O. VII 338.
      surse: DLRLC
    • Ne ungem cu leșie tulbure. CREANGĂ, A. 28.
      surse: DLRLC
    • Ea în palme să-ți tot cară Apă turbure ș-amară. ALECSANDRI, P. P. 18.
      surse: DLRLC
  • 2. (Despre ochi, privire) Lipsit de claritate.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: împăienjenit attach_file 4 exemple
    exemple
    • Rătăcitor, cu ochii tulburi, Cu trupul istovit de cale, Eu cad neputincios, stăpîne, În fața strălucirii tale. GOGA, P. 5.
      surse: DLRLC
    • În colțul ochilor verzi, tulburi, ai moșneagului străluceau două picături de argint. MIRONESCU, S. A. 34.
      surse: DLRLC
    • Și ochii ei sînt tulburi. COȘBUC, P. II 198.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial Tudor privi tulbure la bătrîn. Se trase într-un colț, dădu cu apă rece pe ochi, apoi se așeză pe un scăunaș. SADOVEANU, O. VII 65.
      surse: DLRLC
  • 3. figurat Despre situații sociale, politice:
    exemple
    • Atmosfera era încă tulbure și nu trecuse de la revoluție decît doi ani și ceva. SAHIA, U.R.S.S. 79.
      surse: DLRLC

etimologie:

tulburel (adj.) turburel

etimologie:

  • Tulbure + sufix -el.
    surse: DEX '98 DEX '09