6 definiții pentru truculență


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRUCULÉNȚĂ, truculențe, s. f. Asprime, violență, brutalitate; lipsă de bun-simț, obrăznicie. – Din fr. truculence.

TRUCULÉNȚĂ, truculențe, s. f. Asprime, violență, brutalitate; lipsă de bun-simț, obrăznicie. – Din fr. truculence.

truculență sf [At: CĂLINESCU, C. O. 237 / Pl: ~țe / E: fr truculence] (Liv) 1 Brutalitate (2). 2 Lipsă de bun-simț.

TRUCULÉNȚĂ s.f. (Franțuzism) Asprime, violență, lipsă de jenă, sfidare a bunului simț. [Cf. fr. truculence, lat. truculentia].

TRUCULÉNȚĂ s. f. asprime, violență, lipsă de jenă, sfidare a bunului simț. (< fr. truculence)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

truculénță s. f., g.-d. art. truculénței; pl. truculénțe

truculénță s. f., g.-d. art. truculénței; pl. truculénțe

Intrare: truculență
truculență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • truculență
  • truculența
plural
  • truculențe
  • truculențele
genitiv-dativ singular
  • truculențe
  • truculenței
plural
  • truculențe
  • truculențelor
vocativ singular
plural

truculență

etimologie: