Definiția cu ID-ul 936342:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TROACĂ, troace, s. f. 1. Covată scurtă și lată, făcută de obicei dintr-o singură bucată de lemn scobit; albie, copaie. Bătrînii își luară troaca cu copilul și du-te cu el la holdă. BOTA, P. 27. Îți trebuie troacă nouă, Troacă nouă de lemn verde. MARIAN, NA. 22. ◊ Fig. Și cînd să deie stelelor ovăz din troacă, A aflat... Că-s mai puține. BENIUC, V. 140. ◊ Expr. A-l face pe cineva troacă de porci v. porc. ♦ (Familiar, la pl.) Încălțăminte veche, uzată, lăbărțată. Tu și alți cîțiva aveți niște troace ca vai de lume, cu tălpi rupte. PAS, Z. I 66. ♦ (Familiar, la pl.) Catrafuse, boarfe, calabalîc. Am alerga nebunește și nu ne-am putea astîmpăra pînă cînd nu am ști tot așa de bine unde vom ajunge mîne cu troacele noastre, pe cît știm de unde vom porni cu ele. CARAGIALE, M. 229. 2. Jgheab făcut de obicei dintr-un trunchi de copac scobit, din care se adapă vitele la fîntînă. Apșoara ploilor Tot din troaca boilor. TEODORESCU, P. P. 623. 3. (Regional; Bot.) Tigvă (2). ♦ Vas pentru apă sau vin, făcut din fructul tigvei. (Atestat în forma troc) Tuță al nostru, săracul, a stat toată viața lîngă trocul lui cu vin și-a băut de și-a înnegrit beregata. DUMITRIU, N. I. 31. 4. Ladă în care curge făina măcinată la moară. ♦ Vas de lemn plin cu apă, în care se învîrtește tocila pentru a se umezi. – Variante: treucă (POPA, V. 96, ȘEZ. XXI 66) s. f., troc s. n.