*triúnghĭ n., pl. urĭ (tri- și unghĭ după lat. triángulus). Geom. Figură în treĭ colțurĭ: suprafața unuĭ triunghĭ e egală cu baza înmulțită cu jumătatea înălțimiĭ. (V. echilateral, isoscel, scalen, dreptunghĭ). Muz. Un instrument muzical triangular făcut dintr’o vargă de oțel pe care-l loveștĭ c’o vargă tot de oțel.