5 definiții pentru triplum
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
TRIPLUM s. n. (Muz.) Voce superioară a unei piese polifonice la trei voci în sec. XII-XIII. – Din lat. triplum.
TRIPLUM s. n. (Muz.) Voce superioară a unei piese polifonice la trei voci în sec. XII-XIII. – Din lat. triplum.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
triplum sn [At: DEX / E: lat triplum] (Muz) Voce superioară a unei piese polifonice la trei voci.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
TRIPLUM s. n. (muz.) vocea superioară a unei piese polifonice în trei voci, în sec. XII – XIII. (< lat. triplum)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
triplum (muz.) s. n.
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
triplum (cuv. lat. „triplu”) 1. Denumire dată vocii (2) superioare (a treia) în compozițiile polifonice* la trei voci, din sec. 12. T. apare o dată cu primele lucrări de musica mensurata* atașându-se organum*-ului (în Ars antiqua*). T. era situat deasupra motetus-ului (în motetele* polif.) sau deasupra duplum-ului (în conductus* și organum*). 2. Contrapunct* ranversibil (răsturnabil*) la trei voci.
- sursa: DTM (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv neutru (N29) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
triplumsubstantiv neutru
- 1. Voce superioară a unei piese polifonice la trei voci în secolele XII-XIII. DEX '09 DEX '98 MDN '00
etimologie:
- triplum DEX '09 DEX '98 MDN '00