TRANCA-FLEANCA s. f. (Fam.) Vorbărie goală, inutilă. ♦ Epitet dat unei persoane care flecărește. [Var.: treanca-fleanca s. f.] – Din trăncăni (derivat regresiv) + fleanca.

tranca-fleanca [At: LB / V: (pop) treanca-~, -~că-~că, trenche-flenche, trenchea-flenchea / E: tranca + fleanca] 1 (Pfm) i Cuvânt care indică pălăvrăgeala. 2 sf (Pfm) Pălăvrăgeală. 3 av (Pop; îe) A umbla ~ A umbla fară rost. 4 smf (Pfm; dep) Om de nimic. 5 smf (Pop; dep) Om palavragiu Si: (pfm) flecar. 6 sf (Buc; dep; îf treancă-fleancă) Țărancă îmbrăcată în haine orășenești.

TRANCA-FLEANCA s. f. (Fam.) Vorbărie goală, inutilă. ♦ Epitet dat unei persoane care flecărește. [Var.: treanca-fleanca s. f.] – Din trăncăni (derivat regresiv) + fleancă.

tranca-fleanca f. fleacuri: tranca-fleanca mere acre. [Compus din tranc și fleancă].

tránca-fleánca interj. (d. a trăncăni și a flecări) care arată trăncăneala (flecăreala): ce tot tranca-fleanca toată ziŭa?

treanca-fleanca i, smf vz tranca-fleanca

treancă-fleancă i, smf vz tranca-fleanca

trenche-flenche i, smf vz tranca-fleanca

trenchea-flenchea i, smf vz tranca-fleanca

TREANCA-FLEANCA interj. (Familiar, în expr.) Treanca-fleanca mere acre sau treanca-fleanca trei lei perechea = flecăreli, fleacuri. (Substantivat) A fi o treancă-fleancă = a fi un om de nimic.

treanca-fleanca f. V. tranca-fleanca.

tranca-fleanca (fam.) interj.

!tranca-fleanca (fam.) interj.

tranca-fleanca/treanca-fleanca interj.

treanca-fleanca v. tranca-fleanca

treanca-fleanca.

TREANCA-FLEANCA s. v. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuție, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăifăsuire, tăifăsuit, trăncăneală, trăncănit, vorbăraie, vorbărie.

treanca-fleanca s. v. FLECĂREALĂ. FLECĂRIE. FLECĂRIRE. FLECĂRIT. LIMBUȚIE. PĂLĂVRĂGEALĂ. PĂLĂVRĂGIRE. PĂLĂVRĂGIT. SPOROVĂIALĂ. SPOROVĂIRE. SPOROVĂIT. TĂIFĂSUIALĂ. TĂIFĂSUIRE. TĂIFĂSUIT. TRĂNCĂNEALĂ. TRĂNCĂNIT. VORBĂRAIE. VORBĂRIE.