2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

trențuire sn vz zdrențuire

TRENȚUÍ vb. IV v. zdrențui.

TRENȚUÍ vb. IV v. zdrențui.

ZDRENȚUÍ, zdrențuiesc, vb. IV. Refl. (Despre obiecte de pânză, stofă etc.) A se rupe, a se sfâșia; a se preface în zdrențe. ◊ Tranz. I-a zdrențuit haina. [Var.: trențuí vb. IV] – Zdreanță + suf. -ui.

ZDRENȚUÍ, zdrențuiesc, vb. IV. Refl. (Despre obiecte de pânză, stofă etc.) A se rupe, a se sfâșia; a se preface în zdrențe. ◊ Tranz. I-a zdrențuit haina. [Var.: trențuí vb. IV] – Zdreanță + suf. -ui.

zdrențui vtr [At: LB / V: (pop) ~emțui, zdrăn~, stremțui, str~, trăn~, tremț~, tren~ / S și: sd~ / Pzi: ~esc, (rar) zdrențui / E: zdreanță + -ui] 1-2 (D. obiecte de îmbrăcăminte sau, rar, d. orice obiect din pânză, stofă, hârtie etc.) A (se) preface în zdrențe (1-2) Si: a (se) găuri (3), a (se) rupe, a (se) sfâșia, a (se) uza, (rar) a (se) petici, a (se) ferfeniți (1-2), a (se) hărtăni (4), a (se) jerpeli, (reg) a (se) șofili, (fam) a (se) vărzui. 3-4 (D. oameni) A-și rupe hainele, prefacându-le în zdrențe (1-2).

TRENȚUÍ, trențuiesc, vb. IV. Refl. A se zdrențui. Ia numai privește opincile mele, Că să trențuiră în mici peticele. PANN, la TDRG.

ZDRENȚUÍ, zdrențuiesc, vb. IV. Refl. (Despre obiecte de pînză) A se preface în zdrențe; a se rupe, a se sfîșia. Cufăr ieftin: cîțiva lei. Acum îi iese ieftinătatea prin pînză, care s-a zdrențuit pe ici, pe colo. BASSARABESCU, S. N. 68. ◊ Fig. Se zdrențuiește ziua între ramuri. LESNEA, A. 98. (Tranz.) Vîntul care se stîrnise îi zdrențuia vorbele și le risipea în altă parte. SADOVEANU, O. VIII 96.

ZDRENȚUÍ, zdrențuiesc, vb. IV. Refl. (Despre obiecte de pânză, stofă etc.) A se rupe, a se sfâșia; a se preface în zdrențe. [Var.: trențuí vb. IV] – Din zdreanță.

A SE ZDRENȚUÍ pers. 3 se ~iéște intranz. (despre haine, cărți etc.) A se preface în zdrențe; a se rupe în bucăți (prin uzare); a se ferfeniți. /zdreanță + suf. ~ui

zdrențuĭésc v. tr. (d. zdreanță). Prefac în zdrențe. – Și trenț- (vest), (s)tremț-, (nord), strenț-, zdremț-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

zdrențuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zdrențuiésc, imperf. 3 sg. zdrențuiá; conj. prez. 3 să zdrențuiáscă

zdrențuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zdrențuiésc, imperf. 3 sg. zdrențuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. zdrențuiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ZDRENȚUÍ vb. 1. v. sfâșia. 2. a (se) găuri, a (se) rupe, a (se) sfâșia, a (se) uza, (pop. și fam.) a (se) flenduri. (Haina s-a ~ de tot.) 3. a se jerpeli. (Ți s-au cam ~ pantalonii.) 4. a (se) ferfeniți, a (se) hărtăni, a (se) rupe, a (se) sfâșia, (fam.) a (se) vărzui. (Nu mai ~ caietul!)

ZDRENȚUI vb. 1. a (se) sfîșia, (reg.) a (se) petici, (prin Olt. și Munt.) a (se) șofili. (Cearșaful s-a ~.) 2. a (se) găuri, a (se) rupe, a (se) sfîșia, a (se) uza, (pop. și fam.) a (se) flenduri. (Haina s-a ~ de tot.) 3. a se jerpeli. (Ți s-au cam ~ pantalonii.) 4. a (se) ferfeniți, a (se) hărtăni, a (se) rupe, a (se) sfîșia, (fam.) a (se) vărzui. (Nu mai ~ caietul!)

Intrare: trențuire
trențuire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trențuire
  • trențuirea
plural
  • trențuiri
  • trențuirile
genitiv-dativ singular
  • trențuiri
  • trențuirii
plural
  • trențuiri
  • trențuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: zdrențui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zdrențui
  • zdrențuire
  • zdrențuit
  • zdrențuitu‑
  • zdrențuind
  • zdrențuindu‑
singular plural
  • zdrențuiește
  • zdrențuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zdrențuiesc
(să)
  • zdrențuiesc
  • zdrențuiam
  • zdrențuii
  • zdrențuisem
a II-a (tu)
  • zdrențuiești
(să)
  • zdrențuiești
  • zdrențuiai
  • zdrențuiși
  • zdrențuiseși
a III-a (el, ea)
  • zdrențuiește
(să)
  • zdrențuiască
  • zdrențuia
  • zdrențui
  • zdrențuise
plural I (noi)
  • zdrențuim
(să)
  • zdrențuim
  • zdrențuiam
  • zdrențuirăm
  • zdrențuiserăm
  • zdrențuisem
a II-a (voi)
  • zdrențuiți
(să)
  • zdrențuiți
  • zdrențuiați
  • zdrențuirăți
  • zdrențuiserăți
  • zdrențuiseți
a III-a (ei, ele)
  • zdrențuiesc
(să)
  • zdrențuiască
  • zdrențuiau
  • zdrențui
  • zdrențuiseră
sdrențui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • trențui
  • trențuire
  • trențuit
  • trențuitu‑
  • trențuind
  • trențuindu‑
singular plural
  • trențuiește
  • trențuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • trențuiesc
(să)
  • trențuiesc
  • trențuiam
  • trențuii
  • trențuisem
a II-a (tu)
  • trențuiești
(să)
  • trențuiești
  • trențuiai
  • trențuiși
  • trențuiseși
a III-a (el, ea)
  • trențuiește
(să)
  • trențuiască
  • trențuia
  • trențui
  • trențuise
plural I (noi)
  • trențuim
(să)
  • trențuim
  • trențuiam
  • trențuirăm
  • trențuiserăm
  • trențuisem
a II-a (voi)
  • trențuiți
(să)
  • trențuiți
  • trențuiați
  • trențuirăți
  • trențuiserăți
  • trențuiseți
a III-a (ei, ele)
  • trențuiesc
(să)
  • trențuiască
  • trențuiau
  • trențui
  • trențuiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zdremțui
  • zdremțuire
  • zdremțuit
  • zdremțuitu‑
  • zdremțuind
  • zdremțuindu‑
singular plural
  • zdremțuiește
  • zdremțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zdremțuiesc
(să)
  • zdremțuiesc
  • zdremțuiam
  • zdremțuii
  • zdremțuisem
a II-a (tu)
  • zdremțuiești
(să)
  • zdremțuiești
  • zdremțuiai
  • zdremțuiși
  • zdremțuiseși
a III-a (el, ea)
  • zdremțuiește
(să)
  • zdremțuiască
  • zdremțuia
  • zdremțui
  • zdremțuise
plural I (noi)
  • zdremțuim
(să)
  • zdremțuim
  • zdremțuiam
  • zdremțuirăm
  • zdremțuiserăm
  • zdremțuisem
a II-a (voi)
  • zdremțuiți
(să)
  • zdremțuiți
  • zdremțuiați
  • zdremțuirăți
  • zdremțuiserăți
  • zdremțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • zdremțuiesc
(să)
  • zdremțuiască
  • zdremțuiau
  • zdremțui
  • zdremțuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

zdrențui sdrențui trențui zdremțui

  • 1. reflexiv (Despre obiecte de pânză, stofă etc.) A se rupe, a se sfâșia; a se preface în zdrențe.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX 5 exemple
    exemple
    • Cufăr ieftin: cîțiva lei. Acum îi iese ieftinătatea prin pînză, care s-a zdrențuit pe ici, pe colo. BASSARABESCU, S. N. 68.
      surse: DLRLC
    • Ia numai privește opincile mele, Că să trențuiră în mici peticele. PANN, la TDRG.
      surse: DLRLC
    • figurat Se zdrențuiește ziua între ramuri. LESNEA, A. 98.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv I-a zdrențuit haina.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • tranzitiv figurat Vîntul care se stîrnise îi zdrențuia vorbele și le risipea în altă parte. SADOVEANU, O. VIII 96.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Zdreanță + sufix -ui.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM NODEX