trădare sf [At: (a. 1844) URICARIUL III, 43 / Pl: ~dări / E: trăda] 1 (Înv) Predare (a cuiva sau a ceva) în stăpânirea cuiva Si: (îvr) tradă (1), trădăciune (1). 2 Înșelare în mod perfid a încrederii cuiva (pactizând cu inamicul) Si: trădat¹ (1), (înv) necredință, (îvr) tradă (2), traitorie, trădăciune (2), trădămănt (1). 3 Neloialitate față de cineva sau de ceva Si: trădat¹ (2), (îvr) tradă (3), trădământ. 4 Divulgare a unui secret, plan etc. Si: trădat¹ (3), (îvr) tradă (4), trădământ. 5 Infidelitate în dragoste sau în căsnicie Si: adulter, trădat¹ (4), (îvr) tradă (5), trădămănt (4). 6 Abatere de la o linie de conduită, de la o acțiune, idee Si: trădat¹ (5). 7 (Ccr) Faptă reprobabilă comisă de un trădător (1, 3, 5, 7).

TRĂDARE, trădări, s. f. Acțiunea de a trăda și rezultatul ei; lipsă de credință, infidelitate. Tudor Vladimirescu... apusese între Golești și Tîrgoviște, în zarea însîngerată a trădării. GALACTION, O. I 275. Citi sentința Curții marțiale a diviziei, care osîndea la moarte prin ștreang pe sublocotenentul Svoboda pentru trădare și dezertare la dușman. REBREANU, P. S. 22. [Ștefan] prevede vrajba, neunirea, nesațiul și trădarea zămislind în inimile lor. NEGRUZZI, S. I 272. ◊ Înaltă trădare = activitate criminală a cetățeanului care ridică armele împotriva propriei sale țări sau care uneltește împotriva securității statului său. Crimă de înaltă trădare.

trădare f. 1. acțiunea de a trăda; înaltă trădare, se zice de crimele cari interesează în primul rând siguranța Statului; 2. Jur. acțiunea de a preda: trădarea lucrului în starea în care se află.

*trădáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a trăda. Înaltă trădare (fr. haute trahison), trădare pin care se periclitează siguranța statuluĭ.

TRĂDA, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere (după da).

trăda [At: SĂULESCU, HR. I, 202/1 / Pzi: ~dez, 3 (înv) tradă / E: lat tradere după da cf it tradire, fr trahir] 1-2 vtr (Înv) A (se) da în stăpânirea cuiva Si: a (se) preda. 3 vt A înșela în mod perfid încrederea cuiva, pactizând cu inamicul Si: a vinde. 4 vt A fi neloial față de cineva sau de ceva. 5 vt A divulga un secret, un plan etc. Si: a vinde. 6 vt A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie Si: a înșela. 7 vt A se abate de la o linie de conduită, de la o acțiune, idee. 8 vt (Subiectul este o facultate fizică sau psihică) A nu mai funcționa (bine). 9-10 vtr (Fig) A (se) arăta în adevărata lumină, lăsând să se observe gândurile, intențiile ascunse Si: a (se) da de gol, a (se) da pe față. 11 vt (Fig) A vădi.

TRĂDA, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere.

TRĂDA, trădez, vb. I. Tranz. 1. A înșela în mod perfid încrederea cuiva, săvîrșind acte care îi sînt potrivnice, pactizînd în mod interesat cu dușmanul; a fi neloial față de cineva sau de ceva; a vinde (3). A-și trăda patria. ▭ Să se hotărască ce să facă cu orașul Clujului, care de mai multe ori... trădase autoritatea împărătească. BĂLCESCU, O. II 271. ♦ A dovedi inconsecvență față de o idee, un sentiment, a părăsi o acțiune începută, a se abate de la o linie de conduită. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. Tu m-ai trădat pe mine?... Pe mine m-ai trădat? O! dumnezeu, știi bine Cît eu l-am adorat. ALECSANDRI, T. II 183. 2. A da pe față, a divulga (un secret, un plan etc.). ♦ Fig. A lăsa să se observe sentimentele, gîndurile, intențiile cuiva; a da de gol. Și n-a vorbit cu nimeni de pag Teotolinda... Și n-au trădat-o ochii, nici zîmbetul deschis Dar visul – ah! iubirea te vinde mult în vis. COȘBUC, P. II 199. ♦ (Cu privire la sentimente, intenții, însușiri) A face evident, a scoate la iveală; a vădi, a arăta. V. exprima. Fața pătrată a lui Toma, colțuroasă și aspră, dar simpatică, plăcută... trăda un om hotărît, dîrz, neșovăitor. V. ROM. februarie 1952, 121. Un sentiment de rușine parcă îl oprea de a face cel mai mic gest care ar trăda o urmă de gelozie. BART, E. 49. Un om jovial... trădează o sănătate morală. ANGHEL, PR. 155. ♦ Refl. A se dezvălui, a se descoperi prin imprudență. Gîndurile se trădau în privirile lor. BART, E. 50. 3. Fig. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai sluji, a nu mai funcționa (bine). Îl trădează memoria.

A TRĂDA ~ez tranz. 1) (persoane, interese, cauze, idealuri, sentimente etc.) A abandona în mod perfid sau laș (trecând de partea adversă). ~ Patria. ~ prietenul. 2) fig. (despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai sluji ca înainte, diminuând ca potență; a da de sminteală. 3) fig. (persoane) A arăta așa cum este în realitate; a da de gol; a destăinui; a vădi. L-a trădat privirea. Vocea lui trădează neliniște. /<lat. tradere

trădà v. 1. a înșela credința cuiva, a comite o perfidie: a trăda pe un amic; 2. a descoperi un secret; 3. a nu ascunde, a amăgi: forțele sale l’au trădat; 4. a descoperi din imprudență ceea ce trebuia sa rămâie ascuns: s’a trădat. [Formațiune literară după lat. TRADERE].

trădáŭ v. tr. V. trădez.

*trădéz (rar trădáŭ) și tradéz, a trădá v. tr. (lat. trádere, a preda, a trăda [trans, dincolo, și dare, a da]; it. tradire, fr. trahir. V. cred, perd, vînd). Predaŭ (Sec. 19. Rar). Vînd, ajut în ascuns dușmanilor patriiĭ orĭ societățiĭ din care face parte: Ĭuda l-a trădat pe Hristos. Fig. Părăsesc: puterile l-aŭ trădat. Divulg: a trăda un secret. Denot, arăt, daŭ de gol: hîrîĭala vorbeĭ l-a trădat că e Jidan. V. refl. Mă daŭ de gol: ipocritu s’a trădat.

trădare s. f., g.-d. art. trădării; pl. trădări

trăda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. trădez, 3 trădează; conj. prez. 1 sg. să trădez, 3 să trădeze

trăda (a ~) vb., ind. prez. 3 trădează

trăda vb., ind. prez. 1 sg. trădez, 3 sg. și pl. trădează

trădez.

TRĂDARE s. 1. vânzare, (înv.) prodiție, prodosie. (~ de patrie.) 2. (înv.) hainie, hainlâc, predanie. (Condamnat pentru ~.) 3. v. înșelare. 4. v. autodemascare.

TRĂDARE s. v. adulter, infidelitate, înșelăciune, necredință.

trădare s. v. ADULTER. INFIDELITATE. ÎNȘELĂCIUNE. NECREDINȚĂ.

TRĂDARE s. 1. vînzare, (înv.) prodiție, prodosie. (~ de patrie.) 2. (înv.) hainie, hainlîc, predanie. (Condamnat pentru ~.) 3. înșelare. (~ soției.) 4. autodemascare, demascare. (~ fără voie a intențiilor.)

TRĂDA vb. 1. a-și vinde, (înv.) a-și haini, a-și prodosi. (Și-a ~ patria.) 2. v. înșela. 3. v. autodemasca. 4. (fig.) a-și descoperi, (pop. fig.) a-și dezveli. (A-și ~ intențiile.) 5. v. denota.

TRĂDA vb. v. preda.

trăda vb. v. PREDA.

TRĂDA vb. 1. a-și vinde, (înv.) a-și haini, a-și prodosi. (Și-a ~ patria.) 2. a înșela, (înv.) a vicleni, (fam. fig.) a încornora. (Și-a ~ nevasta.) 3. a se autodemasca, a se demasca. (S-a ~ fără voie.) 4. (fig.) a-și descoperi, (pop. fig.) a-și dezveli. (A-și ~ intențiile.) 5. a arăta, a atesta, a denota, a indica, a releva, a vădi. (Proiectul întocmit ~ competența autorului lui.)

trăda (-ez, -at), vb. – A vinde pe cineva. Din lat. tradere (sec. XIX), după conjug. lui a da (cf. Pușcariu 1751; REW 8828). – Der. trădător, s. m., după it. traditore.

Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători! – (expresie popularizată de personajul caragialean Farfuridi din O scrisoare pierdută). Vezi și Îmi place trădarea dar urăsc pe trădător. LIT.

Îmi place trădarea, dar urăsc pe trădător – Plutarh, autorul lucrării Viețile paralele ale oamenilor ilușiri din Grecia și Roma, consemnează aceste cuvinte în Paralela I între Teseu și Romulus (cap. XVII, 7). Istoricul grec explică această frază care poate să pară paradoxală la prima înfățișare. El se referă la trădarea Tarpeii, fiica comandantului roman Tarpeius, pe care Romulus îl însărcinase să apere Roma în timpul războiului cu sabinii. Tarpeia, îndrăgostindu-se de regele sabin Tatius, care-i făgăduise niște brățări de aur, și-a trădat patria, deschizind porțile cetății și predînd sabinilor Roma. Tatius a poruncit să i se dea Tarpeii brățările promise. El cel dintîi și-a scos brățara de pe mînă și scutul, aruncîndu-le asupra trădătoarei. La fel au făcut toți sabinii, încît Tarpeia a murit îngropată sub scuturi. Lui Tatius i-a plăcut trădarea, dar a disprețuit-o pe trădătoare. Plutarh mai amintește de Iuliu Cezar, care a spus că regelui trac Rhoemethalkes „îi era plăcută trădarea, dar urîcios trădătorul”. De asemenea Antigonos, unul dintre generalii lui Alexandru Macedon, recunoștea că iubește trădarea, dar urăște pe trădător. Acest sentiment față de trădători – conchide Plutarh – îl au toți cei ce se servesc de ei, după cum se folosesc de veninul și fierea unor animale sălbatice, căci le sînt simpatice cînd le oferă folosul, iar după ce l-au obținut urăsc răutatea din ele. De-a lungul vremii expresia a căpătat și o nuanță ironică. Caragiale, cu condeiul lui sarcastic, a pus-o în gura „stimabilului” Farfuridi din O scrisoare pierdută, într-o replică din actul I, scena 6: „De aceea eu totdeauna am repetat cu străbunii noștri, cu Mihai-Bravul și Ștefan cel Mare: iubesc trădarea, dar urăsc pe trădător…”. LIT.