trâmbita v vz trâmbița

trâmbitaș sm vz trâmbițaș

trâmbița [At: PSALT. 167 / V: (îrg) ~ita, (îvr) trim~ / Pzi: ~țez / E: trâmbiță] 1 vi A suna din trâmbiță (1). 2 vi (Pfm; pex; fig; d. cocoș) A cânta tare și insistent. 3 vi (Fam; fig) A vocifera. 4 vi (Pop) A cânta din bucium. 5 vt (Fam; fig) A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea Si: a divulga, a răspândi.

trâmbițaș sm [At: (a. 1509) D. BOGDAN, GL. 111 / V: (înv) trim~, trum~, (îrg) ~itaș / Pl: ~i / E: trâmbiță + -aș] 1 Persoană care cântă din trâmbiță (1) Si: gornist, trompetist, (îvp) trâmbițar (1), (înv) trâmbaci. 2 (Iuz) Persoană care chema locuitorii de la sate, prin sunete de trâmbiță (1), pentru a le comunica știri de interes general.

trimbița v vz trâmbița

trimbițaș sm vz trâmbițaș

trumbițaș sm vz trâmbițaș

TRIMBIȚAȘ s. m. v. trîmbițaș.

TRÎMBIȚA, trîmbițez, vb. I. 1. Intranz. A suna, a cînta din trîmbiță. Moș Manoil era cel mai bătrîn cornist din oastea țării. Începuse a trîmbița din tinereță. SADOVEANU, O. VI 104. Se auzeau vacile din sat răgînd și vacariul trîmbițînd. CONTEMPORANUL, III 776. ◊ Fig. Au pornit cocoșii să trîmbițeze iarăși. Este soarele, acolo unde dormitase luna mai înainte. PAS, L. II 74. Cocoșul cel alb mai trîmbiță o dată prelung, vestindu-l că are a se grăbi. SADOVEANU, P. M. 30. 2. Tranz. Fig. A face ca un lucru să fie cunoscut de toată lumea; a răspîndi, a divulga, a bate toba. Un cucoș sări pe portița grădinii, bătu din aripi și-și trîmbiță veselia, întinzîndu-și înainte gîtul cu pene lucii. SADOVEANU, O. IV 39. Ascultă ciocîrliile departe Cum trîmbițează imnul biruinței! Jos, ară omul în sudoarea feței. IOSIF, V. 159.

TRÎMBIȚAȘ, trîmbițași, s. m. Persoană care cîntă din trîmbiță; gornist. Patru trîmbițași ies din palat cîntînd. EFTIMIU, Î. 9. ♦ (Astăzi rar) Persoană care anunță prin sunet de trîmbiță locuitorilor de la sate știri de interes general. Satul are un trîmbițaș. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 183, 4/2. – Variante: trimbițaș (ALECSANDRI, T. 916), trumbițaș (NEGRUZZI, S. II 75) s. m.

TRUMBIȚAȘ s. m. v. trîmbițaș.

A TRÂMBIȚA ~ez 1. intranz. 1) A sufla în trâmbiță, scoțând sunete; a cânta din trâmbiță. 2) fig. fam. A aduce o informație la cunoștința tuturor; a buciuma. 2. tranz. fam. (știri) A face cunoscut lumii întregi; a răspândi la toți. /Din trâmbiță

TRÂMBIȚAȘ ~i m. 1) Muzicant care cântă la trâmbiță; trompetist; gornist. 2) înv. Persoană care suna din trâmbiță cu scopul de a aduna lumea pentru a face un anunț. /trâmbiță + suf. ~aș

trâmbițà v. 1. a suna din trâmbiță; 2. a anunța cu glas de trâmbiță; 3. fig. a spune în tot locul, a divulga.

trâmbițaș m. cel ce sună din trâmbiță.

trîmbițáș m. (d. trîmbiță; ung. trombitás). Trompet orĭ gornist. – În Serbia, P. P. și la N. Cost. 2, 54) trîmbicér (ca cărucer, grănicer, pivnicer).

trîmbițéz v. tr. (d. trîmbiță). Sun (daŭ semnal) din trîmbiță: a trîmbița adunarea. Fig. Iron. Anunț la toată lumea, bat toba. V. zbucĭum 2.

trâmbița (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. trâmbițez, 3 trâmbițează; conj. prez. 1 sg. să trâmbițez, 3 să trâmbițeze

trâmbițaș s. m., pl. trâmbițași

trâmbița (a ~) vb., ind. prez. 3 trâmbițează

trâmbițaș s. m., pl. trâmbițași

trâmbița vb., ind. prez. 1 sg. trâmbițez, 3 sg. și pl. trâmbițează

trâmbițaș s. m., pl. trâmbițași

trâmbițez.

trâmbița, trâmbițez v. t. 1. (intl.) a denunța 2. a bârfi, a răspândi un zvon

TRÂMBIȚAȘ s. v. gornist.

TRÎMBIȚAȘ s. (MIL.) gornist, trompet, trompetist, (rar) trîmbițar, (înv.) trîmbaci, trîmbicer, trompetaș, trubaci.

trâmbițá, trâmbițez, v.i. A suna din trâmbiță: „El trâmbița o luat / Și-o-nceput a trâmbița” (Bilțiu, 2015: 74). – Din trâmbiță.

trâmbițáș, trâmbițași, s. m. Persoană care cântă din trâmbiță. – Din trâmbiță + suf. -aș (Scriban, DEX, MDA).

trâmbițaș, trâmbițași, s. m. – Persoană care cântă din trâmbiță. – Din trâmbiță + suf. -aș (Scriban, DEX, MDA).