TORȚĂ, torțe, s. f. 1. Faclă. 2. (Fiz.) Tip de descărcare electrică de înaltă frecvență, având aspectul unei flăcări de lumânare. [Var.: (înv.) torție s. f.] – Din it. torcia. Cf. fr. torche.

torță sf [At: HELIADE, O. I, 421 / V: (înv) toar~, ~rce, ~rcie (Pl: ~ii), torție (Pl: ~ii) / Pl: ~țe, (înv) ~ți / E: it torcia cf fr torche] 1 Faclă¹ (1). 2 (Fiz) Descărcare electrică de înaltă frecvență, având aspectul unei flăcări de lumânare.

TORȚĂ, torțe, s. f. 1. Faclă. 2. (Fiz.) Tip de descărcare electrică de înaltă frecvență, având aspectul unei flăcări de lumânare. [Var.: (înv.) torție s. f.] – Din it. torcia. Cf. fr. torche.

TORȚĂ, torțe, s. f. Faclă. Salcîmii trosneau, luminau ca niște uriașe torțe înfipte în pămînt. MIHALE, O. 368. Cu torțe-aprinse robii, zburînd din loc în loc, Vor îmbrăca pămîntul într-un vestmînt de foc. CERNA, P. 87. ◊ Fig. Se întorsese în Rusia să aprindă, cu tovarășii bolșevici, torțele răzvrătirii. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 105. – Pl. și: (învechit) torți (NEGRUZZI, S. III 362). – Variantă: (învechit) torție, torții (EMINESCU, O. IV 338, ALECSANDRI, P. III 303), s. f.

TORȚĂ s.f. 1. Faclă, făclie. 2. (Fiz.) Tip de descărcare electrică asemănătoare unei flăcări, care apare pe conductoarele de înaltă frecvență. [Pl. -țe. / cf. fr. torche, it. torcia].

TORȚĂ s. f. 1. faclă, făclie. 2. tip de descărcare electrică asemănătoare unei flăcări, care apare pe conductoarele de înaltă frecvență. (< it. torcia, după fr. torche)

TORȚĂ ~e f. 1) Mijloc rudimentar de iluminare, constând dintr-un băț înfășurat la un capăt cu câlți îmbibați cu o substanță inflamabilă; faclă. 2) Descărcare electrică (pe conductoare de înaltă frecvență), având aspectul unei flăcări de lumânare. [G.-D. torței] /<it. torcia

torță f. 1. făclie: brazii se aprind ca ’nalte torțe AL.; 2. fig. pricină: aprinse torța vechilor uri naționale BĂLC. (= fr. torche).

*tórță f., pl. e (fr. torche și it. torcia, d. lat. pop. *torca, adică „răsucită”, d. torquére, a răsuci. V. torc). Masala, făclie, făclie făcută din fire saŭ bețe unse cu rășină saŭ cu altă substanță inflamabilă.

toarță sf vz torță

torce sf vz torță

torcie sf vz torță

torție sf vz torță

torță s. f., g.-d. art. torței; pl. torțe

torță s. f., g.-d. art. torței; pl. torțe

torță s. f., g.-d. art. torței; pl. torțe

torță, pl. torțe

torță, -țe.

TORȚĂ s. faclă, făclie, (înv.) fachie, lampadă, masala. (~ pentru luminat.)

TORȚĂ s. faclă, făclie, (înv.) fachie, lampadă, masala. (~ pentru luminat.)

torță (-țe), s. f. – Faclă, masala. – Var. înv. torție. It. torcia, cf. fr. torche. Der. directă de la un lat. *torcŭla (Pușcariu 1745) nu este probabilă. – Der. torțar, s. n. (sfeșnic mare).

torță, torțe s. f. (glum.) țigară.

a se retrage cu torțe expr. (intl.) a fi prins de poliție, a fi arestat.