TOPOGRAFIE, (2) topografii, s. f. 1. Ramură a geodeziei care se ocupă cu tehnica măsurătorilor și a calculelor pentru porțiuni restrânse din suprafața Pământului și cu tehnica reprezentării grafice sau numerice a acestora în plan orizontal, în scopul întocmirii de hărți și planuri. 2. Descriere amănunțită a unui loc sub raportul așezării, configurației etc.; mod în care sunt dispuse în spațiu elementele unui ansamblu. – Din fr. topographie.

topografie sf [At: GHEOGRAFIE, 4^V / Pl: ~ii / E: fr topographie, ger Topographie, ngr τοπογραφία] 1 Ramură a geodeziei care se ocupă cu tehnica² măsurătorilor unor porțiuni restrânse din suprafața Pământului, precum și cu reprezentarea acestora în plan orizontal, în scopul întocmirii planurilor și a hărților. 2 Descriere amănunțită a unui loc sub raportul așezării, al configurației etc. 3 Mod în care sunt dispuse în spațiu elementele unui ansamblu.

TOPOGRAFIE s. f. Ramură a geodeziei care se ocupă cu tehnica măsurătorilor unei porțiuni a scoarței Pământului, cu determinarea poziției elementelor scoarței terestre pe suprafețe mici (considerate plane), precum și cu tehnica reprezentării grafice sau numerice a suprafețelor măsurate, în scopul întocmirii de hărți și planuri. ♦ Descriere amănunțită a unui loc sub raportul așezării, configurației etc.; mod în care sunt dispuse în spațiu elementele unui ansamblu. – Din fr. topographie.

TOPOGRAFIE, topografii, s. f. Știință aplicată, care se ocupă cu tehnica măsurătorilor scoarței pămîntului (efectuate pe suprafețe mici și considerate în plan orizontal) precum și cu tehnica reprezentării grafice sau numerice a suprafețelor măsurate. Astfel venind în 1841 o comisiune... cu scopul de a stinge unele pricini de încălcări de moșie și a ridica un plan topografic... CĂLINESCU, E. 13. ♦ Descriere amănunțită a unui loc (sub raportul așezării, configurației etc.). Topografia tîrgurilor și țărilor care voi trece, ț-oi face-o în scrisoarea me. KOGĂLNICEANU, S. 6.

TOPOGRAFIE s.f. 1. Știință care se ocupă cu tehnica măsurătorilor și a calculelor unor porțiuni mici ale suprafeței pămîntului văzute în plan orizontal, precum și cu tehnica reprezentării grafice a acestora. 2. Înfățișare, dispoziție, așezare a unui loc, a unui oraș etc.; descriere amănunțită a acestei înfățișări. [Gen. -iei. / < fr. topographie, cf. gr. topos – loc, graphein – a scrie].

TOPOGRAFIE s. f. 1. ramură a geodeziei, tehnica măsurătorilor și a calculelor unor porțiuni mici ale suprafeței terestre văzute în plan orizontal, precum și tehnica reprezentării grafice a acestora. 2. relief, configurație a unui teren, a unui organism anatomic etc. 3. înfățișare, așezare a unui loc, a unui oraș etc. ◊ descriere amănunțită a acestei înfățișări. 4. figură de compoziție, constând în descrierea cadrului de desfășurare a unei scene (un templu, peisaj). (< fr. topographie)

TOPOGRAFIE f. 1) Ramură a geodeziei care se ocupă cu reprezentarea grafică pe un plan a formelor de relief în vederea întocmirii hărților geografice. 2) Descriere a configurației unui loc. /<fr. topographie

topografie f. 1. descriere amănunțită a unui loc particular; 2. arta de a reprezenta pe hârtie conformațiunea unui teren cu toate accidentele ce oferă suprafața sa.

*topografíe f. (vgr. topographia, d. tópos, loc, și grápho, scriŭ. V. -grafie). Descrierea și reprezentarea grafică a unuĭ loc. Arta de a reprezenta grafic pe hîrtie un loc cu reliefu luĭ. – Orĭ-ce operațiune topografică se face pin planimetria și nivelarea terenuluĭ considerat, apoĭ pin stabilirea desemnuluĭ care reprezentă convențional nivelarea. Planimetria se stabilește pin ajutoru uneĭ rețele (de liniĭ) poligonale progresiv mărite; raportu între dimensiunile terenuluĭ și între desemn se numește „scara planuluĭ”. În evaluarea coteĭ de înălțime a principalelor puncte, se ĭa ca reper nivelu măriĭ. Figurarea terenuluĭ se face pin curbe de nivel saŭ pin hașurĭ. Fiecare particularitate a soluluĭ (rîurĭ, drumurĭ, pădurĭ, cîmpurĭ, case ș. a.) e reprezentată pintr’un semn particular. În Francia, principala hartă topografică e a statuluĭ major, pe scara 1 pe 80,000; în România 1 pe 100,000.

topografie (desp. -po-gra-) s. f., art. topografia, g.-d. art. topografiei; pl. topografii, art. topografiile (desp. -fi-i-)

topografie (-po-gra-) s. f., art. topografia, g.-d. art. topografiei; pl. topografii, art. topografiile

topografie s. f. (sil. -gra-), art. topografia, g.-d. art. topografiei; pl. topografii

topografie (fr. topographie „descrierea locului”), figură de compoziție care constă în descrierea locului (cadrului spațial) unde are loc o scenă ori se află un templu, un palat, un peisaj etc. (P): „După ce ai ieșit de sub bolțile bazarului, ți se năzare grădina cea mai uimitoare. Peste pajiști își întind ramurile copaci puternici, ca-n epocile cele mai pline de vigoare de la începuturile lumii. Înaintezi de-a lungul strâmtelor canale, ocolești bazinele prinse în marmuri lucitoare... Pătrunzi în construcțiile de piatră roșie și de marmură, printre colonade pe care le lasă deschise către exterior lipsa unui perete, a porții. Sunt hypostile, pe zidurile cărora, pe colonade, pe micile strade de marmură, făcute numai pentru odihnă, sunt încrustate motive decorative florale, făcute din pietre colorate, aparținând varietăților prețioase. Pe peretele din furul al tronului înalt își desfac păunii cozile lor de nestemate. Pe alți pereți, în alte hale, curg râulețe răcoroase de apă, care se scurg cu murmur dulce către grădini. Parfumul, frăgezimea, splendoarea acestor locuri încântă inima, care cere clipe să întârzie puțin [aluzie].” (T. Vianu) Alte exemple de t. oferă Bălcescu (Istoria românilor supt Mihai voevod Viteazul), Calistrat Hogaș (în munții Neamțului) etc. Din literatura franceză se citează descrierea grotei lui Calypso, în Télémaque de Fénelon sau a Ierusalimului de Chateaubriand (cf. Lefranc, p. 94-95).

TOPOGRAFIE (< fr. topographie < gr. topos, loc și graphein, a descrie) Procedeu stilistic folosit în contextul unei opere literare la înfățișarea locului și este îmbinat adesea cu cronografia. Ex. „Mănăstirea Secu stă singuratică într-o scobitură a muntelui, între codri uriași. Un pîrîu limpede curge pe acolo și albia, îngustă într-o parte, se înalță drept, pe lîngă mănăstire, se ridică într-o coamă repede. Sat nu-i, parcă niciodată n-a fost vreo așezare omenească prin aceste locuri.” (M. SADOVEANU, Oameni și locuri) Sat din margine de codru, Revărsat sfios în vale. Tot mai jalnic cade-amurgul Peste strașinile tale. (O. GOGA, Așteptare) Colo-n vale unde drumul Taie luminișuri rare, Printre plopi se vede fumul Hanului din Vadul Mare. (G. TOPÎRCEANU, Balada popii din Rudeni)

TOPO- „loc, regiune, spațiu, areal, direcție”. ◊ gr. topos „loc” > fr. topo-, engl. id., it. id., germ. id. > rom. topo-. □ ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme caracteristice și dominante într-un biotop; ~centru (v. -centru), s. n., loc de observație ca punct de origine; ~climatologie (v. climato-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul elementelor meteorologice din imediata apropiere a solului; ~dem (v. -dem), s. n., populație care ocupă o regiune geografică mai mult sau mai puțin bine definită; ~ergogramă (v. ergo-, v. -gramă), s. f., psihoprofesiogramă*; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă morbidă dată de un anumit loc; ~fototaxie (v. foto-, v. -taxie), s. f., mișcare de reacție a plantelor în direcția izvorului de lumină; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare și dezvoltare a configurației morfologice a organismelor în cursul ontogeniei; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în topografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Ramură a geodeziei care se ocupă cu tehnica măsurătorilor unei porțiuni mici a suprafeței terestre văzute orizontal, precum și cu tehnica reprezentării grafice sau numerice a acesteia. 2. Descriere a configurației și situației unui loc sau a unei regiuni; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Disciplină care tratează despre proprietățile figurilor din spațiu, din punct de vedere calitativ. 2. Structură matematică definită pe un spațiu cu ajutorul unor părți ale acestuia; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu tehnica măsurătorilor și a calculelor necesare pentru întocmirea hărților și a planurilor; ~metru (v. -metru₁), s. m. și f., specialist în lucrări de topometrie; ~morf (v. -morf), adj., (despre un organism sau o populație) care prezintă o serie de particularități produse de mediu; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcare de orientare a plantelor în funcție de izvorul de excitație; ~tip (v. -tip), s. m., organism cu același habitat cu al tipului original.